10. Marea Bulbuceală

Piticul-grădinar-al-cerului apăru în graba mare abia târându-și sufletul și fiind gata-gata să se împiedice în condurii cu mărgelușe de sidef.
- Ei, fetițo, am găsit! Știu cum o să te trimit înapoi pe Pământ.

Auzind asta, pisicul Jill ciuli urechile și ridică coada, fix ca o lalea fruntea, la apariția soarelui. Fetiței nu-i plăcu deloc însă cum îi vorbise piticul. "O să mă trimită. Dar se sunt eu, colet, să fiu aruncată de colo-colo? Auzi la el, înfumuratul!" - bodogăni ea în gând, adunându-și buzele bulz. Și chiar dacă modul în care îi fusese înmânată o făcuse să se încrunte, totuși vestea era minunată. Pisicul Jill privi cum fața fetei se înseninează obraz cu obraz, ca cerul înnorat șters cu batista de o mână de uriaș. Coada pisicului începu să se clatine într-o parte și alta, asemeni unei lalele întinsă după soare în bătaia vântului. Fetița dădu să deschidă gura pentru a cere mai multe detalii, dar nu apucă fiindcă Piticul-grădinar-al-cerului își umplu plămânii mici cu câteva găluști de aer și continuă.
- Mâine o să fie Marea Bulbuceală! - grăi el sobru și mândru, înălțându-și privirea spre un punct imaginar aflat la câteva palme deasupra capetelor lor și la patruzeci și cinci de grade într-o parte, ca un general de armată pozând după câștigarea ultimei mari bătălii.

Pisicul Jill și Prințesa de Porțelan așteptară cu respirația tăiată și făcută fundă, dar urmarea nu mai veni.
- Marea Bulbuceală? - murmură fetița. Și ce se întâmplă la Marea Bulbuceală?
- Se fac bulbuci! - răspunse Piticul-grădinar-al-cerului repede și oarecum mirat de o asemenea necunoștință.
- Bulbuci? - murmură din nou fetița. Și din ce se fac bulbucii? Și mai ales pentru ce? - adăugă ea cu gândul la bulbucii făcuți de săpunul de culoarea mierii cu care bunica spăla rufele în copaie, pe care-i culegea adesea cu vârful degetului și încerca să-i transforme în baloane zburătoare suflându-i spre înalt.
- Offf... e mult de explicat. Dar o să fac un efort - oftă aferat Piticul-grădinar-al-cerului. Bulbucii se fac din lapte de stele în care se presară colțuri de lună, la care se adaugă un dram de zâmbet de pe buzele Săgetătorului. Aceste ingrediente se pun împreună în Oala-Marii-Bulbuceli și se bat bine cu telul până când devin o frișcă pe care o poți întinde cu șpaclul. Ohhh, dar treaba asta este o treabă extrem de complexă, pentru că Oala-Marii-Bulbuceli e o oală uriaaașă (și aici Piticul-grădinar-al-cerului își desfăcu brațele amplu, acoperind cu dreapta jumătate de cer și cu stânga cealaltă jumătate) și e așezată cu o margine în Carul Mare și cealaltă margine în Carul Mic. Altfel n-am putea să o ducem acolo unde trebuie dusă și nici nu ne-ar ajunge materialul pentru a rezolva ceea ce trebuie rezolvat. De aceea, pentru a amesteca ingredientele, meșterii noștri au realizat un tel imeeens (și aici Piticul-grădinar-al-cerului își desfăcu din nou brațele amplu, acoperind cu dreapta jumătate de cer și cu stânga cealaltă jumătate) cu care să le bată în Oala-Marii-Bulbuceli, până devin ca o frișcă în care telul să stea în picioare. Iar pentru această activitate și numai pentru asta, trebuie mobilizați aproape toți piticii din Împărăția Cerească, altfel nu l-ar putea învârti. În pregătire, brutarii noștri frământă aproape un an la coca din care să facă o scară gigaaantică (și aici Piticul-grădinar-al-cerului își desfăcu din nou brațele amplu, acoperind cu dreapta jumătate de cer și cu stânga cealaltă jumătate) ale cărei trepte sunt numai și numai din covrigi rotunzi, ce atunci când va fi gata va fi așezată pe marginea oalei și în fiecare gaură de covrig va lua loc câte un pitic și cu toții vor apuca mânerul Marelui Tel și vor începe să învârtă.

Fetița simți că o iau amețelile. "Ori eu nu înțeleg nimic din lumea asta, ori piticul ăsta habar nu are să povestească" își spuse ea în gând și își frecă încruntată fruntea cu degetul arătător și cu cel mijlociu, în timp ce degetul mare sta fixat pe tâmplă sprijinindu-le pe amândouă. În timp ce fetița își netezea încrețiturile frunții, pisicul Jill se culcă pe burtă la picioarele ei și își acoperi amândoi ochii cu labele. Pesemne și el era la fel de confuz și de amețit. Oala-Marii-Bulbuceli, Marele Tel, frișca pe care poți să o întinzi cu șpaclul... Era mult prea mult pentru amândoi.
- Offf, nu înțeleg nimic din ce spui - se văită Prințesa de Porțelan, așezându-se pe vine, iar Pisicul Jill ridică o labă de pe ochi, apoi simțind scânteia neaprinsă din vârful mustăților, o lăsă să cadă înapoi. Oala-Marii-Bulbuceli, Marele Tel, frișca aia pe care o întinzi cu șpaclul. De ce vă chinuiți să faceți toate astea? Pare să fie ceva care vă depășește cu mult puterile.

Piticul-grădinar-al-cerului dădu să deschidă gura, dar fetița îi făcu semn cu mâna să nu îndrăznească.
- Nu, nu, nu... să nu care cumva să mai spui vreun cuvânt. Lasă, că te întreb eu. Lapte de stele, asta ce mai e? De unde luați voi așa ceva și la ce vă folosește?
- Din Calea Laptelui evident. Și ne folosește la Marea Bulbuceală, dacă n-ar fi lapte nu s-ar face bulbuci.
- Pfuuu... - făcu fetița scăpând pfuul printre buze fără să vrea. Așa ceva ar fi trebui să știe și ea, că doar auzise de Calea Lactee. Da, da, cu asta m-am lămurit. Cred că bănuiesc de unde luați și colțurile de Lună. Despre asta mi-ai mai povestit.
- Desigur și mă bucur că-ți amintești. Piticii-care-învârt-roata-de-cașcaval mănâncă din Lună până când nu mai rămân din ea decât niște colțuri mici și tari. Acestea sunt strânse într-un coș împletit din raze de soare și vărsate săptămână de săptămână în Oala-Marii-Bulbuceli. Când oala s-a umplut se adaugă laptele și zâmbetul de pe buzele Săgetătorului și începe procesul de amestecare.
- Am înțeles și asta. Dar până la urmă ce faceți cu frișca aia care rezultă? De ce atâta tămbălău?

Piticul-grădinar-al-cerului ridică o sprânceană când auzi cuvântul tămbălău, își țuguie buzele și nu spuse nimic pentru o vreme. Părea destul de iritat. Dar își rumegă vorbele pentru câteva clipe și reveni.
- Toată munca asta se face pentru a repara galaxiile cerești. Din cauza trecerii timpului, o parte din stelele care le formează mor, altele se dezlipesc și cad, iar altele pur și simplu își pierd din strălucire. Atunci galaxiile capătă fața aia de om bătrân, cu riduri, obosită. Iar meșterii noștri le spoiesc cu frișca de care îți spuneam ca să le întinerească. Și nu se rezumă doar la galaxii. Piticii zugravi mai cârpesc cerul pe ici pe colo, pe unde e mai întunecat. E un amestec extraordinar. După ce totul e gata, cerul arată ca nou, devine mai luminos, mai strălucitor, ce mai, e ca o poezie.
- Și aveți nevoie de un vas atât de mare pentru că trebuie să vă ajungă pentru toată bolta cerească. Iar Carul Mic și Carul Mare vă ajută să-l transportați dintr-o parte într-alta a bolții. Acum înțeleg totul - murmură fetița în barbă abia auzit.

Auzind ultimele cuvinte, Piticul-grădinar-al-cerului zâmbi și Prințesei de Porțelan nu i se mai păru îngâmfat deloc. Ba chiar, pentru munca pe care o făceau el și semenii lui, îi păru chiar modest. De jos, dinspre oameni, cerul arăta așa cum arăta doar pentru că pitici din Împărăția Cerească aveau continuu grijă de el. Adunau în Oala-Marii-Bulbuceli lapte de stele și colțuri de Lună și-un dram de zâmbet de pe buzele Săgetătorului, amestecau toate astea cu Marele Tel, cățărați pe scara cu trepte din covrigi rotunzi, până când ieșea o frișcă groasă pe care meșteri pricepuți o întindeau cu șpaclul prin colțurile întunecate ale cerului, acolo unde stelele muriseră, sau se dezlipiseră și căzuseră, sau pur și simplu își pierduseră din strălucire. Cu toată aroganța lor, piticii din Împărăția Cerească erau niște suflete minunate, iar fetița era tare bucuroasă că putuse să-i cunoască. Și brusc simți că ceva nemaiîntâlnit și straniu i se întâmplă. Era ca o cufundare într-o ploaie caldă, în care trupul îi plutea ca un rățușcă din plastic fără ca ea să poată face nimic să-l oprească din alunecare. Abia când prima lacrimă căzu peste botul Pisicului Jill și a doua peste vârful pantofiorilor negri, își dădu seama că plânge.
- Perle de preaplin - glăsui domol Piticul-grădinar-al-cerului și își lipi capul de coapsa ei, îmbrățișând-o. Prințesei de Porțelan nu-i mai trebui să-l întrebe ce a vrut să spună, căci înțelese pe dată. De-acum vorbea limba piticilor din Împărăția Cerească. Și înnegurarea se transformă pe dată în zâmbet. Pisicul Jill zâmbi și el și începu să se gudure printre picioarele lor. Abia atunci fetița tresări.
- Tiii, ai spus că știi cum pot să ajung înapoi pe Pământ, la bunica.
- Vaaai, așa e! Ne-am luat cu vorba și uite că nu ți-am spus ce era mai important - recunoscu Piticul-grădinar-al-cerului izbindu-se cu palma peste frunte.
- Și ce treabă are Marea Bulbuceală de care ai adus vorba, cu coborârea mea pe Pământ? Că eu una nu văd că ar avea.
- Ei, uite că are. Când totul e gata pregătit și piticii se apucă se amestece cu Marele Tel laptele de stele, colțurile de Lună și dramul de zâmbet de pe buzele Săgetătorului în Oala-Marii-Bulbuceli, din cauză că amestecarea este atât de vânjoasă, se face un asemenea vârtej încât el iese din oală, curge pe marginea ei și se prelungește până jos pe Pământ. Se face așaaa ca un con cu cercul mare sprijinit de cer și vârful lunecând pe Pământ.
- Aaa, știu! Asta e o tornadă. Am auzit de ele.

Piticul-grădinar-al-cerului se opri câteva secunde, vrut să spună ceva, apoi renunță și spuse altceva.
- Nu, nu e o tornadă. Acesta este un lift pentru suflete. Așezi sufletul pe marginea cerului, îl împingi ușor cu degetul sub vârtejul Marelui Tel și cât ai zice lapte sufletul parcurge tot drumul dintre Cer și Pământ. Înainte și înapoi. Cred că liftul merge și pentru fetițe și pentru pisoi. Oricum, merită să încercăm.

Pisicul Jill rămăsese cu capul într-o parte, ca și cum s-ar fi îndoit de reușita încercării, sau mai rău, s-ar fi îndoit de necesitatea sa, în timp ce ochii Prințesei de Porțelan, cu toată trăirea lor dinapoi, se depărtau unul de altul, ca două comete cu coadă rătăcite, unul risipindu-se-n cer, printre stele, celălalt coborând vijelios spre pământ.

(Fragment din romanul Pisicul Jill și Prințesa de Porțelan care nu va fi scris niciodată. Sau cine-a ști, fragmentul se poate lungi)