Pentru că Atena, şi nu Sparta, este capitala Greciei. Pentru că după un meci care a durat 90 de minute şi încă 3.000 de ani de prelungire, istoria a decis aşa.
Pentru că, în ciuda efectelor hollywoodiene şi cunoştinţelor de dată recentă ale lui Cristi Borcea, oamenii se înfioară cînd ascultă povestea eroică a regelui Leonidas, însă au ales să-şi organizeze oraşele, gîndirea şi viaţa după Pericle, Socrate sau Sofocle. Îşi duc copiii la liceul născocit de Aristotel sau la Academiile imaginate de Platon. Merg la teatru şi cred în democraţie, o idee fragilă, pe care ai impresia că o s-o risipească primii zori, dar care rezistă de peste două milenii şi jumătate. Toate acestea au început la Atena.
Ceea ce i se întîmplă lui Dinamo este amar. Chiar şi rivalii ar trebui să-şi cenzureze satisfacţia. Împreună cu campioana, pierde fotbalul românesc. Dar Dinamo plăteşte propria decizie. În ultimii cinci ani, conducătorii au vrut să vîndă jucători, unii dintre ei s-au îmbogăţit, echipa a jucat prost în cupele europene şi a strîns un coeficient UEFA de doar 34,255. Rapid are 40,255, iar Steaua, 55,255.
În mod clar, fotbalul european nu e organizat după principiul spartan. Poţi să dai lovitura un an, să fii brav un sezon, să strigi "Aughh! Aughh! Aughh!", dar asta nu-ţi garantează participarea la un sistem cumulativ, care răsplăteşte perseverenţa şi gîndirea pe termen lung.
Dacă se va apuca, dezamăgită, să facă din nou o afacere rapidă, aşa se aude!, transferîndu-şi jucătorii tineri şi valoroşi, Dinamo va rămîne prizoniera favorizării propriului nenoroc.
Champions League e o formă de civilizaţie sportivă fondată pe încrederea de a investi, ştiind că rezultatul fotbalistic şi cel financiar vor veni în timp. În locul unei bătălii dramatice, unice, cum nu s-a mai pomenit, "Acum sau niciodată!", Liga instaurează o întrecere umană care o ia de la capăt în fiecare an. Iar in locul strigătelor de luptă se aud capacele de bere.
Cu siguranţă că e niţel plictisitor şi istoriceşte banal, însă de aceea Milan - Liverpool se va juca pe 23 mai la Atena, în timp ce un oraş agricol, în sudul încîntător al Peloponezului, aşteaptă preţul la măsline. Se numeşte Sparta şi are 20.000 de locuitori. Cît Marghita.
(Articol preluat din Gazeta Sporturilor, mai 2007)