Pentru că Atena, şi nu Sparta, este capitala Greciei. Pentru că după un meci care a durat 90 de minute şi încă 3.000 de ani de prelungire, istoria a decis aşa.
Pentru că, în ciuda efectelor hollywoodiene şi cunoştinţelor de dată recentă ale lui Cristi Borcea, oamenii se înfioară cînd ascultă povestea eroică a regelui Leonidas, însă au ales să-şi organizeze oraşele, gîndirea şi viaţa după Pericle, Socrate sau Sofocle. Îşi duc copiii la liceul născocit de Aristotel sau la Academiile imaginate de Platon. Merg la teatru şi cred în democraţie, o idee fragilă, pe care ai impresia că o s-o risipească primii zori, dar care rezistă de peste două milenii şi jumătate. Toate acestea au început la Atena.
Ceea ce i se întîmplă lui Dinamo este amar. Chiar şi rivalii ar trebui să-şi cenzureze satisfacţia. Împreună cu campioana, pierde fotbalul românesc. Dar Dinamo plăteşte propria decizie. În ultimii cinci ani, conducătorii au vrut să vîndă jucători, unii dintre ei s-au îmbogăţit, echipa a jucat prost în cupele europene şi a strîns un coeficient UEFA de doar 34,255. Rapid are 40,255, iar Steaua, 55,255.
În mod clar, fotbalul european nu e organizat după principiul spartan. Poţi să dai lovitura un an, să fii brav un sezon, să strigi "Aughh! Aughh! Aughh!", dar asta nu-ţi garantează participarea la un sistem cumulativ, care răsplăteşte perseverenţa şi gîndirea pe termen lung.
Dacă se va apuca, dezamăgită, să facă din nou o afacere rapidă, aşa se aude!, transferîndu-şi jucătorii tineri şi valoroşi, Dinamo va rămîne prizoniera favorizării propriului nenoroc.
Champions League e o formă de civilizaţie sportivă fondată pe încrederea de a investi, ştiind că rezultatul fotbalistic şi cel financiar vor veni în timp. În locul unei bătălii dramatice, unice, cum nu s-a mai pomenit, "Acum sau niciodată!", Liga instaurează o întrecere umană care o ia de la capăt în fiecare an. Iar in locul strigătelor de luptă se aud capacele de bere.
Cu siguranţă că e niţel plictisitor şi istoriceşte banal, însă de aceea Milan - Liverpool se va juca pe 23 mai la Atena, în timp ce un oraş agricol, în sudul încîntător al Peloponezului, aşteaptă preţul la măsline. Se numeşte Sparta şi are 20.000 de locuitori. Cît Marghita.
(Articol preluat din Gazeta Sporturilor, mai 2007)
0 comentarii
Arhiva rubricii
O fotografie color (IV): Fă-o!, Mihaela BuneaO fotografie color (III): Iadeș, Dragoș DuțulescuO fotografie color (II): Jeneva, Cosmin VăideanuO fotografie color (I): Dacă așteptăm destul, luna o să crească și ea, Alexandra HațeganFotografia alb-negru (XI): Letiția, Erika TucsarToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate