Restaurante. Pasajul Brady, deschis comerţului în anul 1928. La început, s-a dorit a fi unul dintre cele mai lungi pasaje comerciale din Paris, dar întreprinderea nu prea a avut succes. Pasajul va fi în paragină pînă la mijlocul anilor '70, data la care Mister Ponnoussamy, originar din Pondichéry, India, deschide un prim restaurant indian. Va fi urmat repede de alţi compatrioţi, ceea ce face ca pasajul acoperit de 200 de metri de sticlă colorată să semene mai degrabă cu o stradă animată din Bombay, decît cu un pasaj parizian. Restaurantele indo-pakistaneze (adevărate "pepite gastronomice", după cum le numeşte presa de specialitate) propun meniuri indiene clasice, pentru toate buzunarele; un meniu de prînz "complet" începe de la 5 euro. Pasajul miroase a curry şi a beţişoare parfumate. Legume cu forme şi nume exotice încîntă privirea trecătorului. Puţinii turişti rătăciţi pe acolo fotografiază cu plăcere vînzătoarele în sari-uri strălucitoare. Cartierul a adăpostit în anii '70 şi o numeroasă comunitate turcă, urmele ei fiind încă vizibile. În primul rînd este vorba de numeroasele restaurante turceşti, total diferite de vulgarele locuri unde se vinde aşa-zisul "kebab" prin diferitele locuri turistice ale Europei. Nume ce evocă Bosforul şi trandafirii pierduţi de departe: Gamze, Guner, Termal, Mardin. Acesta din urmă (ce poartă menţiunea, "çorba salonu" scrisă vizibil la intrare) este specializat în ciorbe şi supe. Se oferă ciorbe de potroace, linte, pui, iaurt, carne, într-un spaţiu redus ca suprafaţă, dar extrem de animat, plin de fum şi muzică. Clienţii, ce par a fi cu toţii turci, sorb cu poftă, ca şi ienicerii de acum 400 de ani, ciorba servită în boluri metalice asemănătoare cu cele utilizate în armata română. Patronii turci sînt amabili, porţiile - uriaşe, nostalgia clienţilor - maximă.
Magazine. Magazinele balcano-central-europene. Murături, castraveţi, varză acră ca la Oborul bucureştean. Contribuţia polono-ungară se manifestă prin şiraguri de cîrnaţi afumaţi şi şunci expuse savant, astfel încît să atragă magnetic privirile potenţialilor clienţi. Şliboviţă, vodci diverse, bere "etnică", vinuri puzderie. Marca sîrbească "Ţarul Lazăr" (eticheta masivă, cu chipul-icoană al ţarului martir pus la treabă de către marketing) este însoţit de perechea sa de viaţă, Ţarina Mariţa. Vinuri roşii, grele de culori, puternice ca poporul sîrb. Vinul "Ţarina Mariţa" este însă mai dulce la gust decît consortul său. Mulţi clienţi români, ce cumpără mai ales produse cu potenţial nostalgic: slănină, varză acră, Cotnari galben la 5 euro sticla. România "căpşunarilor", România pe care o purtăm departe cu noi. Magazinele de fructe şi legume. Vînzătorii ce se rotesc tot timpul în jurul etalajelor, strigînd gutural allez, allez! Marfa este expusă la vedere, poate fi atinsă de client, pipăită, mirosită, aleasă. Numeroase eşantioane gratuite sînt disponibile, imposibil să rezişti tentaţiei de a gusta. Multe soiuri de fructe şi legume care la noi au ieşit de multă vreme din consumul curent: bob, linte, napi, sfeclă roşie şi albă. Magazinele turceşti propun sarmale şi salată de vinete la conservă. Excelentă pîine şi pită lunguiaţă pregătită direct, în faţa clientului, în cuptoare rotunde de cărămidă. Caşcaval (kashkoval) în zeci de sortimente, brînză albă telemea-feta, regina acestora din urmă fiind de departe, după preţ, cea importată din Bulgaria. În războiul tăcut şi balcanic al brînzei telemea, bulgarii sînt de departe cîştigători, cel puţin în Occident. Cosmetice "Duru", bere "Efes", dulciuri "Ulker", gumă de mestecat de formă pătrată - o adevărată întoarcere în timp, la începutul anilor '90, cînd negustorii turci au fost pionierii comerţului liber din România.
Coafură şi frizerie. Unul dintre cele mai active şi lucrative domenii din cartier din ultimii 20 de ani, odată cu sosirea masivă în cartier a imigraţiei afro-caraibiene, dar şi a celei pakistaneze. Fiecare are publicul şi segmentul său de "piaţă" bine delimitat. Pakistanezii sînt cei mai ieftini frizeri din tot Parisul, cu numai 6 euro poţi avea o tunsoare la fel de şic ca oricare dintre starurile de Bollywood care surîd clienţilor din revistele lucioase redactate în urdu şi farsi. Afişe în arabă care propun pelerinaje la Mecca. O lume în sine este constituită de saloanele de coafură africane. Multe dintre ele au nume cu rezonanţă religioasă, cum ar fi de pildă "Le Père céleste", simbol de şansă şi reuşită, dar şi de "seriozitate" în afaceri, într-o lume unde concurenţa este acerbă. Amestec imposibil de descris de dialecte, culori, mirosuri de substanţe exotice, instrumente de coafură. La intrare sînt plasaţi les racoleurs, cei care încearcă să convingă cît mai multe dintre frumuseţile africane din zonă de avantajele salonului la care lucrează. Clienţii sînt în marea majoritate africani, dar mai pot fi văzute şi studente pariziene în căutarea unui look insolit. Le blanc (albul) on le fait aussi à 15 euro! - după cum îmi mărturiseşte cu accentul său inimitabil unul dintre "racoleurii" de pe trotuar. La căderea serii, trotuarele din faţa saloanelor de coafură africane devin extrem de animate. Grupuri-grupuri de "franco-africani" încep să discute cu gesturi energice. Cu cît subiectul este mai pasionant, cu atît mai mare grupul şi controversa. Şi ce poate fi mai pasionant pentru un african la Paris decît un meci de fotbal Camerun-Senegal sau o ultimă încercare de lovitură de stat, eşuată, din fericire? Vînzătoare ambulante propun acestei mici lumi fericite tot soiul de sandviciuri înecate într-un sos picant, greu, roşu. Berea îşi face şi ea apariţia, ba chiar şi un cîntăreţ gen rasta, agăţat de o trompetă obosită. Puzderie de afişe pe zidurile din zonă. Unul dintre ele imită perfect arhicunoscuta marcă a călăreţului din vestul sălbatic. Inevitabila inscripţie "fumatul dăunează grav sănătăţii" este deturnată şi înlocuită inteligent cu "instaurarea de dictaturi dăunează grav Africii". Departe de francofonia de lemn, oficială, se propune organizarea de mitinguri contra ideii de "dominaţie" franceză pe continent, "le mois contre la Françafrique". Clienţii de la saloanele de coafură, racoleurii şi cîntăreţul din trompetă nu par însă prea impresionaţi de chemarea la luptă. La umbra porţii-arc de triumf Saint-Denis, construită în 1672 de către François Blondel pentru a celebra victoriile militare de pe Rin ale Regelui Soare, viaţa cartierului Saint-Denis continuă liniştită.
Paris, februarie 2007
(Articol preluat din Dilema Veche, martie 2007)