Să vină francezii!

Lucian Vasiliu, născut la 08 ianuarie 1954 în comuna Puiești, jud. Vaslui (fostul raion Bârlad, regiunea Iași). Profesor, bibliotecar, muzeograf, editor, scriitor.


(Poemul 8 ianuarie 1954 din volumul Mona-Monada - Iași, Junimea, 1981)

Studii gimnaziale și liceale în urbea Bârlad.
Absolvent al Școlii Postliceale de Biblioteconomie din București (1972-1974). Urmează cursurile Facultății de filologie din Iași. Redactor al revistei studențești Dialog (1977-1981).


(Poemul Acasă din volumul Despre felul cum înaintez - București, Albatros, 1983)


Membru al Uniunii Scriitorilor din 1990. Din anul 2004 este membru și al U.S.R. Chișinău.


(Poemul Ștefan, Tatăl din volumul Despre felul cum înaintez - București, Albatros, 1983)


Inițiază reapariția revistei Dacia literară (1990), pe care o coordonează până în 2014. Director al Complexului Muzeal Național Moldova Iași (1990). Din toamnă, va coordona Muzeul Literaturii Române din Iași (1990-2007). Inițiază fondarea Societății culturale "Junimea '90".
Membru al Alianței Civice, până când aceasta ajunge partid.
Stagiu de management cultural (Bruxelles, 1992).


(Poemul Monadă XXIII din volumul Mierla de la Casa Pogor - Iași, editura Euchronia, 1994)


Coordonator al editurii Junimea (manager din august 2014)
și fondator-coordonator al revistei Scriptor (din 15 ianuarie 2015).


(Poemul Arbore genealogic din volumul Cod numeric personal - Ed. Cartea Românească, 2018)


A publicat peste 30 de cărți de versuri, proză, jurnal de călătorie etc.
Tradus în peste 30 țări (antologii, presă culturală, cărți de autor).
Premii naționale (selectiv): "Nicolae Labiș" (1979), "Nichita Stănescu" (2010),
Premiul Congresului Național de Poezie (2011), Premiul publicului la Turnirul Poeților (Efes, Turcia, 2012), Marele premiu al Festivalului Internațional "Primăvara Europeană a Poeților", Chișinău, mai 2018 etc.
Nominalizat de 7 ori la premiul național "M. Eminescu". Declarat scriitorul lunii februarie 2018 (proiect al Uniunii Scriitorilor).
Ordinul "Meritul cultural Național" în grad de ofițer, acordat de Președinția României (anul 2004).


(Poemul Certificat de naștere din volumul Fragmonade - Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2024)


Bibliografie (selectiv):
Mona-Monada, Iași, Junimea, 1981; Despre felul cum înaintez, București, Albatros, 1983; Fiul omului, București, Cartea Românească, 1986; Dincolo de disperare, Timișoara, Helicon, 1995; Dansul monadelor (Tanzen der Monaden), Dyonisos Verlag, Germania, 1996; Poeme / Poémes, ediție româno-franceză, Oradea, Cogito, 1999; Șobolanul Bosch, Pitești, Paralela 45, 2006; Deținut 001954, Skopje, Macedonia, Makarej, 2012; Dialoguri televizate cu Cezar Ivănescu, Iași, Junimea 2013; Ștefan preot de țară (alcătuire documentar-filială); cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Iași, Doxologia, 2017; Haimanaua Singurătate. Dialog epistolar (1978-1988) cu scriitorul Aurel Dumitrașcu, București, editura Muzeului Literaturii Române, 2017; Cod numeric personal, poeme inedite, București, Cartea Românească, 2018; Poeme selectate, traduceri în engleză și chineză de Olimpia Iacob, Jim Kacian (SUA) și Pei Hua (China). Sanghai, Asociația Scriitorilor, 2021; Fragmonade, poeme inedite 2018-2023, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2024; Om bun și frumos, antologie de poeme, Chișinău, editura Știința, 2024.


Daniel Cristea-Enache: Stimate domnule Lucian Vasiliu, a fost de curând 24 ianuarie, o zi cu încărcătură simbolică și istorică pentru români, în special pentru moldovenii și muntenii care l-au ales pe Cuza.
La începutul acestui dialog, pentru care vă mulțumesc, aș vrea să relatați cum v-ați petrecut Dvs. ziua de 24 ianuarie 2024. Iar apoi, să faceți un exercițiu de retro-imaginație, proiectându-vă în Iașii și Moldova anului 1859.
Cum vă imaginați în acel context? Ați fi fost îngrijorat de opoziția la acțiunea taberei unioniste? V-ar fi plăcut să aveți un rol în obținerea eclatantului rezultat final? Dacă da, ce rol ați fi preferat?
Intrând cu totul în rol și în jocul imaginativ propus, cum era Alexandru Ioan Cuza văzut de Dvs. de aproape?

Lucian Vasiliu: 24 ianuarie a fost într-o zi de miercuri. Zi liberă, în care, în 1864 (Domnia lui Vodă Cuza) a fost înființată Curtea de Conturi. Zi în care, în 1893 a apărut, în București, revista umoristică Moftul român, condusă de I.L. Caragiale și Anton Bacalbașa. În aceeași zi, dar a anului de grație 1990, Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României.

Marcat de o rebelă răceală, am stat în casă, în satul Valea Lupului (Valea lui Lupu), de lângă Iași. În anii anteriori, nu absentasem de la Adunarea Comunității, în Piața Unirii din Iași.

Am alternat Radio Trinitas, radio România Actualități, cu 2-3 televiziuni ieșene și alte 2-3 televiziuni naționale, între care DIGI 24. Curios am fost de comentariile dedicate "Unirii mici", revoltat, ca mulți alții, de nefericita, diminutivanta adjectivare.

M-a contrariat și confuzia cuiva, care pe un post a declarat că Alexandru Ioan Cuza s-a născut și a copilărit la Galați. Dincolo de unele speculații și incertitudini, majoritatea menționează nașterea viitorului Domn "în Berlad, 20 martie 1820" (istoricii A.D. Xenopol, C.C. Giurescu, Dan Berindei, Gh. Platon, Leonid Boicu, Dumitru Ivănescu). Tatăl său era ispravnic de Fălciu (lângă Bârlad - Berlad pe atunci), locuind, un timp, și la Huși.

Când eram școlar în urbea Bârlad, frecventam des casa unui văr de al tatălui meu. Traversam podul către cartierul Podeni (marcat în perioada interbelică de negustorimea din care se trage piesa de teatru Tache, Ianke și Cadâr a lui Victor Ion Popa). De multe ori am auzit vorbindu-se, în familie și în vecini, despre casa din mahalaua Podeni, unde se născuse Alexandru Ioan Cuza. Pentru cei interesați de detalii, recomand și revista Acta musei tutovensis. Memorialistică VI, Bârlad, 2021. Publicație a Muzeului Vasile Pârvan.

Multe legende au fost create în posteritatea locotenentului de Galați și a carierei sale excepționale, și pe fondul sechestrării documentelor. D.A. Sturdza va restitui Academiei Române abia în anul 1912 arhiva Cuza! Doar din 1928 va putea fi cercetată. Relativ recent, a apărut și Fișa de înregistrare (5 decembrie 1867) de la un hotel din Viena. Solicitată de poliția vieneză, conform uzanțelor epocii, poartă ștampila Autorității Districtului Döbling-Viena. Fișa este completată și semnată de fostul Domnitor, venit de la Paris la Viena: la rubrica nașterii, scrie clar: BERLAD IN MOLDAVIA.

Urmărind, în acea zi de 24 ianuarie 2024, prin testare, posturi de radio și televiziune, locale și naționale, am fost tulburat negativ de politizări partizane, de exces al unor participanți oficiali, de limbajul de lemn putred al unor contemporani, de improvizații, fantezii ale altora. Au evitat să pună degetul pe rană: contextul european; mișcarea pașoptistă; Războiul Crimeii; amprenta confreriei masonice unioniste; Regulamentul Organic (implementat de administrația ruso-țaristă, cu interese expansioniste); presiunile celor 3 puteri vecine (Imperiul Otoman, aflat spre disoluție; Imperiul habsburgic, din ce în ce mai bine controlat de Franța și de Anglia; Rusia țaristă); contribuția fiicei logofătului Conachi, Ecaterina (căsătorită cu caimacamul antiunionist Nicolae Vogoride), la dejucarea unor alegeri trucate; posteritatea familiei Cuza la nivel de muzeologie-patrimoniu cultural (reperul imobiliar din București, unde s-a decis votul unionist; castelul muzeu, exemplar, de la Ruginoasa-Iași; starea deplorabilă a conacului Elenei Cuza, de la Solești-Vaslui; casa din Bârlad, aflată în proiect de restaurare, cu finalitate muzeu; spațiul imobiliar din Galați, dedicat tânărului Cuza în perioada demnităților sale din ținutul Covurlui); situația ținuturilor de peste Prut (preluate abuziv, în 1812, de Rusia, otomanii plătind astfel datorii de război), din nordul moldav (partea de țară denumită Bucovina habsburgică, "donată" de Imperiul otoman în 1775) și, mai ales rezultatul Războiului Crimeii, în 1854.

Spre după-amiază, după ce s-au stins emisiunile "incendiare" radio-Tv, m-am cufundat în re-lecturi și precizări pașoptisto-junimiste, dorindu-mă a fi școlar, călătorind cu TRENUL UNIRII, pe traseul București-Buzău-Focșani-Tecuci-Bârlad-Vaslui-Iași, cu o bibliotecă Alexandru Ioan Cuza în ghiozdan.

Am regăsit, documentate, secvențe decisive în context.

De exemplu:
Întâlnirea secretă, dintre Regina Victoria a Marii Britanii și Napoleon al III-lea, Împăratul Franței, care a avut loc în anul 1857, pe fondul alegerilor falsificate de caimacamul Vogoride. Se dorea, pe atunci, să existe două principate, cu două guverne, cu două capitale. Conferința de la Paris, din același an, a celor 7 mari puteri garante, propunea Adunări elective în ambele Principate. La Focșani urma să funcționeze o comisie juridică pentru elaborarea de legi asemănătoare în Principate, cu candidați la alegeri (antiunioniști, unioniști) din rândul boierimii de prim rang (inclusiv al vechilor domnitori). Între deputații de la Iași, de exemplu, valizi erau Alecsandri și Kogălniceanu. Negri nu corespundea regulilor, neavând avere. Alexandru Ioan Cuza era doar ajutor de hatman (colonel) al Armatei Moldovei, nu figura pe liste.

Turcii vor recunoaște Unirea doar în 1861. Rușii și habsburgii solicitau Puterilor Europene intervenții armate în cele două Principate. Italienii și germanii se pregăteau, de asemenea, pentru UNIRE.

Franța dirija ostilitățile. Încă din secolele XVII-XVIII, relațiile franco-române se intensificaseră. În sec. al XIX-lea, majoritatea studenților studiază în Franța! În 1846, la Paris, junii fondează, cu Ion Ghica președinte, Societatea Studenților Români, cu secretar C.A. Rosetti. Printre membri: D. Bolintineanu, M. Kogălniceanu, N. Bălcescu.

Am constatat cu surprindere că mulți dintre contemporani sunt puțin informați despre Influența franceză asupra românilor (titlul unei Prelecțiuni de la Junimea, pierdută, susținută de Vasile Pogor-fiul).

Reamintesc, succint. În anul 1796, Ministrul Afacerilor Externe, francezul Delacroix, solicită Consulate "în provinciile turcești de dincolo de Dunăre". În 1798, Poarta își dă acordul pentru Consulate franceze la București și la Iași, cu misiunea de a crea dificultăți Rusiei și Austriei. În acest an apare la Iași primul ziar de limbă franceză Le Courier de Moldavie.

Foarte tinerii Alecsandri, Kogălniceanu, Cuza sunt colegi la Pensionul lui Cuénim, francezul cu Școală particulară la Miroslava, lângă Iași.

Arheologul francez Victor Place este consul în Iașii unioniști, între 1855-1866.

Scrie Victor Place: "Alegerea colonelului Cuza reprezintă, cu siguranță, triumful cel mai evident al politicii franceze (...). Totul trebuie refăcut în țara aceasta, de la bază și până la vârf (...). În acest sens, au fost chemați specialiști din Franța, în domeniul militar, al finanțelor și lucrărilor publice, aceștia urmând a fi însoțiți de alți specialiști, în domeniul internelor și al justiției."

Dacă după al doilea război mondial, elita noastră clama venirea americanilor, după revoluția de la 1848, autohtonii strigau, mai mult sau mai puțin vocali "Să vină francezii!" Spre neliniștea rușilor și austriecilor, mai ales.


Pașoptistul Alecu Russo a publicat în Dacia literară (proiect Mihail Kogălniceanu) un text celebru, Iașii la 1840. În 25 mai 1856, 21 de juni se întruneau sub Castanul de la Vișani, lângă Iași, și jurau în favoarea Revoluției pașoptiste, unioniste, liberale prin excelență. Kogălniceanu, Alecsandri erau coordonatorii unioniștilor moldavi, în dialog cu muntenii.

Cu consimțământul otoman, austriecii preluaseră Suceava, Cernăuți și împrejurimile, la 1775. Rusia acaparase părțile românești de peste Prut, în 1812. Moldova rămăsese doar cu câteva ținuturi "basarabene", în sud, la gurile Dunării. Intenții unioniste răzbăteau de peste Carpați și din Banat.

M-aș proiecta în rolul presei din acea vreme.

Recapitulez:
Mihail Kogălniceanu publică Arhiva românească (Iași, 1840-1845), continuatoare, într-un fel a Gazetei de Transilvania (cu Foaie pentru minte, inimă și literatură), a Curierului românesc, a Albinei românești, a Daciei literare (prima revistă cu program, din istoria noastră culturală, Iași, 1840).

În Magazin istoric pentru Dacia, August Treboniu Laurian, Nicolae Bălcescu etc. publică hrisoave, cronici, urice. Tinerii cărturari, din cele trei tradiționale provincii istorice, comunică, se solidarizează și la nivelul publicațiilor (deseori interzise, dar reapărute sub alte nume, în alte localități; a se vedea parcursul publicației unioniste Steaua Dunării!). Apar pentru prima oară cronici muntenești și moldovenești (5 tomuri, 1845-1848).

Antiunioniștii, zgomotoși, sunt ori complici ai Imperiilor vecine, devoratoare, dornici să-și păstreze privilegiile de provinciali, ori neînțelegători cu schimbarea de față a secolului națiunilor.

Mi-ar fi plăcut, în acea perioadă, să fiu un fel de țăran-răzeș precum Moș Ion Roată! Noile legi permiteau, la realegeri (după cele trucate, invalidate), ca în Adunările ad-hoc de pe ambele maluri ale Milcovului să participe și lume din toate categoriile sociale, meșteșugari, negustori, țărani.

Mi-ar fi plăcut să fiu în Castelul Țigănești din Tecuci, un apropiat al Ecaterinei, fiica lui Costache Conachi, să o ajut în dejucarea planurilor opoziției unioniste perfide.

Sau în Berladul lui Manolache Costache-Epureanu, să exult cu școlarii și dascălii la vestea dublei alegeri a localnicului Cuza, colonelul de armie română.

Sau în Iași, și în București, consecutiv, bucurându-mă cu toți unioniștii.

Zărit de aproape, Cuza este cel văzut acum de departe: devotat idealurilor pașoptist-unioniste, proeuropean, reformator pe termen scurt, dar cu lungă bătaie, înțelegând că misiunea lui s-a încheiat fericit pentru Principate, mai puțin fericit pentru el.

De menționat (amănunt mai puțin cunoscut, dincolo de facile controverse) că după detronarea la care Cuza a consimțit, Împăratul Napoleon al III-lea l-a propus, în continuitatea reformelor și programului, pe nepotul său Carol I să gestioneze problemele majore ale Principatelor.

În anii 1920, navetist, între Iași și București, Ionel Teodoreanu scria: București (...) capitala energiei românești, pe când Iașul e un fel de port la trecutul românesc.