Bunul Dumnezeu ne va ajuta în restabilirea adevărului istoric

Daniel Cristea-Enache: Sunteți printre intelectualii noștri cu empatie pentru românii de pretutindeni și mai ales pentru cei de peste Prut. Sunt motive biografice pentru această relație specială cu basarabenii? Sau simpla Dvs. formare în ambianța Moldovei v-a apropiat de basarabeni?
Credeți că, dincolo de "podul de flori" peste Prut, "podurile" de cărți sunt trainice și durabile? În acest fel se exprimă programul editorial pe care vi l-ați asumat, la Junimea, la Scriptor și în alte instituții cultural-literare?
A existat un moment bun, propice, pentru Unirea noastră? Vi-l puteți reproiecta în viitor? Cum și când credeți că va dispărea granița dintre noi - într-un viitor apropiat sau îndepărtat?
Ați dori să le transmiteți ceva anume confraților basarabeni care vor citi această "rundă"?

Lucian Vasiliu: Am o relație specială, da, cu ținuturile prin care a trecut tatăl meu: cu Bucovina de Cernăuți, cu Moldova de peste Prut (cărora le spun, de mai mulți ani, România de Est, după formula celor două Germanii).
Refac hărți familiare și familiale de odinioară. Pe lângă alte discipline, studiez continuu geografie și, mai ales, istorie. Încerc să mă apropii de ADEVĂR. Prea am fost mințiți, cenzurați, interogați, într-o vreme sovietizantă, postsovietizantă!
Am scris despre poezia lui Liviu Ioan Stoiciu, chiar la începuturi. Una dintre cărțile congenerului se numește Când memoria va reveni. După 1990, memoria a revenit, miraculos, la noi acasă, dar și în Europa de Est, în Georgia sau China postmaoistă.
Regimurile, zise comuniste, s-au străduit să realizeze Omul fără memorie, proletarul de blocoteț (cum glumea eseistul, universitarul Luca Pițu).
Înainte de căderea zidului berlinez, știam puține lucruri despre românii de peste Prut, despre Banatul sârbesc, despre Maramureșul de partea cealaltă a Tisei, despre Balcic. Câte ceva mai auzeam în familia noastră încercată. Abia după 1990 am avut acces la documente revelatoare, descoperind altfel istoria. Am publicat în cartea Ștefan, preot de țară (alcătuire documentar-filială), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei), Iași Editura Doxologia, 2017.
Tatăl meu, pornit din Berladul / Bârladul lui Alexandru Ioan Cuza, absolvise Seminarul de la Huși, apoi, între anii 1936-1939 fusese student al Facultății de Teologie din Cernăuți. Ne vorbea, discret, despre această urbe româno-europeană de odinioară, ca despre un ținut interzis. Eram în plin basm. Abia după 1990 am avut posibilitatea să vizitez Cernăuții lui Paul Celan, dar și Herța lui Gheorghe Asachi. Am văzut, grație scriitorului Vasile Tărâțeanu (n. 27 sept. 2945 la Sinăuții de Sus, Ucraina - d. 8 august, Cernăuți) și prietenilor lui culturali, cimitirul marilor personalități unioniste (și nu numai), casa (mereu promisă muzeu) învățătorului Aron Pumnul, precum și consacrata universitate cernăuțeană. Din inițiativa lui Gellu Dorian, ne-am aflat în Sala Unirii, împreună cu Ana Blandiana (tații noștri au fost studenți cernăuțeni în același interbelic european!), Romulus Rusan, Ion Pop și mulți excepționali comilitoni.
Cercetând documente rămase pe la rude (ascunse prin grajduri, conservate prin lăzi de zestre, strecurate printre cărți la bibliotecă - salvate, miraculos din avalanșa barbară a ideologiei anilor staliniști!), am aflat și epistole inedite, de la tatăl meu. Reproduc un fragment:
Cu multă tristețe m-am despărțit de satul românesc Cocieri. Am plecat la 10 din Dubasari și am ajuns la 4 la Pavlovca-Tumar. Dezamăgire și deznădejde: nimeni nu știa românește. De ce am plâns? Azi am făcut o pomenire de 1 an. Eu românește, cântărețul rusește. Oamenii sunt buni, păcat că nu le știu limba ce-o vorbesc! La post, am stat de vorbă cu ostași de-ai noștri. La moară, am găsit un învățător cu care m-am putut înțelege. Dumnezeu ce va voi! - 21.III.1943.
Menționez contextul. În 1939, Ștefan Vasiliu este hirotonit preot în comuna Puiești-Tutova-Bârlad, înscris în Registrul confesorilor de rezervă, cu gradul de căpitan. La 18 octombrie 1941, Protoieria județului Tutova de Sus îl anunță: Sunteți îndatorat a preda lecții elevilor de la Școala primară, în locul învățătorului mobilizat.
Situația se va repeta, până în anul 1945 - cu o pauză de 6 luni, în 1943, când este detașat preot misionar în Transnistria.
În perioada 1 septembrie 1945 - 1 septembrie 1948 va preda ca profesor de limba și literatura română la Școala de 7 ani din comuna Puiești, situată în triunghiul Bârlad-Bacău-Vaslui.
Cam ce s-a întâmplat cu el (născut în anul 1908, la Bârlad), s-a petrecut cu majoritatea tinerilor intelectuali români interbelici. Unii au rămas sau au plecat în exil, alții au făcut detenție, mulți au fost internați în spitale de psihiatrie (și cazul preotului Ștefan Vasiliu). O parte a elitei noastre și-a aflat finalul pământean în condiții inimaginabile: a se vedea Memorialul de la Sighet, datorat, în principal, eforturilor și riscurilor asumate de Ana Blandiana, Romulus Rusan, Gheorghe Bârlea - prefect pe atunci, lume care a înțeles că memoria va reveni.
Șansa mea de a mă situa cumva altfel, de a respira mai liber, chiar nonconformist uneori, a fost familia (tatăl, un văr de al lui, doi unchi - prizonieri de război în Est, care au fost parțial "sovietizați" înainte de a reveni în țară), dar și biblioteca paternă (ce a mai scăpat de la percheziții și incendii), radio Europa liberă, Vocea Americii. Și câțiva profesori, situați mai departe de Cancelaria oficială, istoricul (fost deținut politic) Alexandru Zub și cărțile lui excepționale despre Xenopol, Iorga, Pârvan, Gheorghe Brătianu și cărțile sale de istorie (se știe ce tragic a sfârșit în închisoarea din Sighet, cu Iuliu Maniu, de exemplu). Mult mi-a folosit studierea presei (mai ales culturale, în perioada în care am fost bibliotecar al universității "Gh. Asachi", apoi muzeograf literar, cu acces la arhive, documente inedite sau mai puțin frecventabile).
Soția vărului drag al tatălui meu era moldoveancă (basarabeancă) de peste Prut. Ezit în folosirea substantivului basarabean - este un termen impus de țarismul rusesc la 1812, când au capturat partea de est a țării. Basarabia era doar în sud, numită astfel din vremea Valahiei lui Mircea - județele Cahul, Bolgrad, Ismail, încorporate și rusificate, colonializate mult timp. De peste Prut erau Hașdeu, Constantin Stere, Eugeniu Coșeriu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Emil Brumaru și mulți alții. De peste Prut sunt contemporani precum Gheorghe Grigurcu. Personalități pe care le-am prețuit, le prețuiesc, morți sau vii: Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Ion Ungureanu, dar și mai aproape de timpurile incendiare, războinice din est: Vladimir Beșleagă, Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Valeriu Matei, Maria Șleahtițchi, Ala Sainenco, Lucia Țurcanu, Maria Pilchin, Mircea V. Ciobanu, Gheorghe Prini, Nicolae Leahu, Gheorghe Erizanu, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu: spirite remarcabile! Din Chișinău este și medicul chirurg de la Spitalul "Parhon", prof. univ. Grigore Tinică - doctor care mi-a salvat viața!
Imediat după schimbările din 1989-1990, fără nicio "comandă", am realizat, în câmp minat, parteneriat cu Muzeul Literaturii din Chișinău (astăzi, Muzeul Național al Literaturii Române Chișinău, în dialog și colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București și din Iași). În timp, am finalizat parteneriate fertile cu editurile Cartier și Știința (Muzeul Literaturii și revista Dacia literară, Editura Junimea și revista Scriptor).
Peste Prut au gestionat instituții, istorii, proprietăți: logofătul-poet Constantin (Costache) Conachi, pașoptistul Constantin (Costache) Negruzzi, de exemplu. M. Sadoveanu a scos o carte admirabilă despre acele ținuturi românești vechi. Topârceanu a fost director de teatru la Chișinău, în 1927. Victor Ion Popa, la Cernăuți, în anii 1927-1928 (unde îl aflăm june actor, un timp, Grigore Vasiliu-Birlic).
Poduri sunt și la înmormântare. Sperăm ca podurile atât de dorite și mult promise să prindă contur, inclusiv cele aeriene. Am participat la entuziasmantul "pod de flori". Florile s-au ofilit, mulți politicieni corupți s-au înecat la mal!
În sens editorial, Junimea a editat nenumărați autori de dincolo de fostul gard de sârmă ghimpată. Revistele Dacia literară (serie nouă, din 1990; cea veche, din 1840 a fost interzisă de autoritatea țaristă care administra Principatele Valachia și Moldova) și revista Scriptor au publicat valoroși autori de peste Prut.
Bibliotecile transilvane (Ioan Pintea, să spunem) sau ieșene (Nicolae Busuioc, să zicem) au ajutat cu donații consistente instituții similare din Estul estului Limbii și Culturii române.
Tac, să vorbească faptele. Ale istoricilor, în aceste rânduri. Recomand, în contextul dialogului nostru, trei cărți esențiale, în colecția HISTORIA MAGISTRA VITAE, editate de Junimea:
1) REGULAMENTUL ORGANIC. Sub auspiciile Academiei Române, ale Institutului de Istorie "A.D. Xenopol". Ediția a II-a, revizuită și adăugită, coordonată de istoricul, profesorul universitar Dumitru Vitcu;
2) Valeriu CERBA (din Chișinău). Adevărul despre agresiunea rusă în Transnistria;
3) Acad. Ioan-Aurel POP, Moldova medievală văzută dinspre Transilvania, volum aflat în prag de apariție.
Unirile românilor, italienilor, germanilor, re-unirile polonezilor (în timpuri diferite) au fost miraculoase. Precum Unirea Principatelor noastre, când în Europa aveau un cuvânt important de spus Franța (Napoleon al III-lea) și Anglia (Regina Victoria), care s-au exprimat ferm pentru existența unei țări românești la Gurile Dunării, zonă disputată și re-revendicată de defunctele imperii: otoman, habsburgic, țarist.
Miraculos a fost și 1918, după 1859, în context politic favorabil.
Am fost, suntem și vom fi pregătiți pentru RE-UNIRE! Nu cred că o poate programa cineva.
Acum, condițiile de regăsire unioniste sunt mult mai favorabile. Înainte de 1989 i-am dedicat un poem lui Grigore Vieru (când nu era cunoscut la noi) - a se vedea Mierla lui Grigore Vieru, în volumul Despre felul cum înaintez (București, Albatros, 1983); în ultimii doi ani, am publicat două poeme dedicate Președintei Maia Sandu! Rar dedic pagini cuiva!
Calea spre UNIUNEA EUROPEANĂ a confraților noștri e Semn de RE-UNIRE, de reîntregire a familiei românești latine, europene, în dialog decent cu toate familiile lumii. RE-UNIREA, în multe feluri, s-a făcut prin:
Denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în data de 19 sept. 2019, când prin rezoluție, UNIUNEA EUROPEANĂ a votat condamnarea Pactului;
Reintroducerea oficială a Alfabetului latin;
Reoficializarea Limbii române;
Instituirea dublei cetățenii (pe care au solicitat-o și mulți ruși, ucraineni etc., proeuropeni);
Bursele oferite școlarilor și studenților pentru studii în țara carpato-danubiano-pontică.

Rămâne să aflăm momentul propice, când vom re-încinge o nouă horă, unionist-europeană.
Bunul Dumnezeu ne va ajuta în restabilirea adevărului istoric.