Încă lucram la cafenea în ianuarie. Am încercat mereu să-mi aleg joburi flexibile, care să-mi permită să-mi fac și norma de artist. Și așa era. Câteodată serveam cafea oamenilor care își permiteau să-și cumpere cafea la to go în fiecare zi, alteori învățam text, repetam. Împlinirea faptului că poți să-ți plătești chiria și să faci ce-ți place, nu ți-o poate lua nimeni. Doar că eu nu așa voiam să trăiesc. Să irosesc ore, timp, energie, în ceva ce nu e visul meu. Și erau mai multe ore investite, nu în visul meu. Mă tot întreb, despre asta să fie vorba? Tata nu și-a urmat nici un vis, lucrează pe șantier, nu cred că e în al 9-lea cer, dar nu e nefericit. E viața despre pasiune și despre a-ți urma visele sau despre succes sau despre a avea copii și casă și un job bun? Sau despre a descoperi, ce?
Pe 28 februarie am luat una dintre cele mai importante decizii din viața mea de la momentul actual. Mă uit acum la ea cum doarme la picioarele mele și îmi umple inima de bucurie. O cheamă Lina, e un mix de ciobănesc belgian cu german, e tot ce-mi doream mai mult. Întotdeauna am zis că nu vreau copii și încă susțin asta. E prea greu, prea frumos, prea copleșitor, iar eu sunt probabil prea egoistă.
Trei luni mai târziu mi-am dat demisia de la cafenea, am pus ceva bacșiș deoparte, și am început să vând lese, pătuțuri și alte accesorii pentru animale la târgul de vechituri (sau Ocska) din Târgu-Mureș. Așa că în fiecare duminică dimineața între 05:30 și 13:00 eram vânzătoare în piață. Am terminat în sfârșit ambele volume din Munca actorului cu sine însuși. Povesteam cu oamenii, zâmbeam mult, le dădeam sfaturi despre dresajul canin. "Domnișoră, ăsta-i câne mare! Mă trage cu lesa de așa ceva n-ai văst. N-ai ce comenzi să-i zici. Îi dau grăunțe, îi zic ho mă, da' degeaba." Mereu am crezut că oamenii simpli sunt cei mai fericiți. Și iubesc oamenii simpli. În rest, mi-am pierdut încrederea în oameni și am renunțat la cei mai apropiați prieteni ai mei când am realizat că ideea pe care o am eu despre prietenie nu are nici o legătură cu relația noastră. Are Macanache o piesă în care zice "Cel mai bun prieten al câinelui e omul / Cel mai bun prieten al planetei este pomul." Și cred în asta.
În iulie, am plecat cu Lina pe ruta Târgu-Mureș - Făgăraș, pentru prima dată, cu trenul. Prețul unui bilet este jumătate din valoarea biletului meu, iar necuvântătorul, sau cel mai bun prieten al tău, trebuie să stea pe podeaua vagonului cu lesă și botniță.
Din mai în iulie am ținut ore de dresaj canin, am vândut în piață, am mai și jucat, am început să repet pentru Gala Hop, am creat un cont de TikTok să postez videouri cu Lina, am mers ca animator la petreceri pentru copii, mi-au fost publicate poeziile într-o trilogie. Am fost performer, într-un performance, pentru prima dată. Dragă tată - Expoziție de artă vie, care cuprinde două instalații, un performance, opt artiști, totul în același spațiu, Antigalerie Cactus, conceptul creativ este al Andreei Radu. Am fost întotdeauna atrasă de zona asta a performance-ului, iar această experiență mi-a confirmat pasiunea pentru arta vie. Dragă tată a fost o experiență profundă pentru mine.
În vară am crezut că am găsit un job creativ, mișto, aici o să mă simt bine, mi-am zis. Operator web, un super loc de muncă. La birou de la 09:00 la 17:00, ce să vrei mai mult? Măcar am un salariu stabil. Angajatorul plătea pentru asigurarea mea medicală, acum nu mai am asigurare medicală. N-am stat decât două luni, în septembrie mi-am dat demisia. Între timp am participat la Gala Hop, condusă de Alexandru Dabija și Leta Popescu, care a fost o experiență extraordinară. Mă tot întrebam de ce n-am mai participat eu până acum, unde mi-a fost capul? Așa că dacă citești asta și ești sau ai fost student la actorie, du-te la Hop.
Ulterior, alături de colegii super faini și dragi pe care i-am cunoscut la Gala Hop, am participat la Festivalul de teatru tânăr de la Sibiu. De asemenea cu momentul, Celălalt am participat la Festivalul Studio organizat de Universitatea de Arte din Târgu Mureș.
Când s-au terminat toate rutele artistice, București - Alba Iulia - București - Sibiu, m-am pierdut iar. Fără job, fără repetiții, fără nimic. Am încercat să mă liniștesc de sărbători, să iau o pauză de la toate gândurile, să vedem ne aduce anul nou. Suntem în februarie și căutarea continuă. Probabil n-o să ia sfârșit niciodată, și nu pot să-mi dau seama dacă e de bine sau de rău chestia asta.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 februarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)