În fiecare dimineață, în drum spre școală, adormeam pe bancheta din spate. Mirosul de benzină mă ajuta să visez frumos. În fața mea erau doi părinți care se iubeau și asta se vedea în condusul prudent al tatălui meu și în melodiile pe care mama le căuta la radio. Nu bănuiam că vom trăi altfel, până când au apărut primele probleme la motor. Tot atunci au început și scandalurile, iar eu am devenit eroul meu preferat, Omul Invizibil. Am știut că vor divorța când tata a vândut Dacia și a cumpărat un Wartburg.
Dan Banu
Tarabostes, bate unul la poartă. Și ce vrea? Nu înțeleg, că nu știe decât barză, varză, viezure și mânz, altceva nimic, parcă-i picat din cer. Nu agită spada, nu scutură scutul? Nu. Agită un corn de plastic care are dopul legat cu sfoară de gât. Își bagă degetele-n gură și-și mângâie burta. Asta-i o cimilitură căreia nu-i găsesc rezolvare, icni Decebal. Omoară-l. Stăpâne, străinul vrea să știe secretul vinului, glăsui Scorilo ieșind de după perdea. Eu zic să i-l dăm, atâta bucurie să aibă și ei.
Cecilia Fofiu
Dealurile vălurite sunt animate de prezența noastră, câteva sute de inși echipați cu șort negru, maieu alb și teniși, uniforma specifică orelor de sport. Traseul este delimitat de jaloane roșii de lemn înfipte pe marginea drumului de pământ. Soarele este deja sus când se dă semnalul de start pentru proba de 1.500 de metri în cadrul concursului Daciada. După proba băieților pornim și noi, fetele. Eu, cu speranța de a o egala pe olimpica Maricica Puică. Trag tare, mă mai înghiontesc și ruptă, ajung la final, ultima.
