Aurelian Țolescu
A costat în '94 o mie de dolari și era fabricată în '72. Se prezenta astfel: gri, cauciucuri lucioase, rugină peste tot, baterie descărcată, pornea împinsă, 10m de fum în spate și 1L de ulei la 100 km, nu băga căldură, viteză maximă 70 km/h, dar avea scaune Recaro. Chiar m-a întrebat cineva dacă am făcut-o singur sau m-a ajutat cineva. După ce am aranjat-o a fost prima mea mare iubire auto. Niciuna dintre mașinile noi ce au urmat, nu a simțit pasiunea mea atât de intens precum prima Dacie - 1300.
Daniela Toader
Imediat după Revoluție, cerul era de-un gri apăsător. Într-o seară, în timp ce urcam dealul spre casă, o rachetă a aterizat fix în fața mea. Discutam despre banii strânși la saltea. Dacii, rate, rații zilnice de zahăr, făină și ulei. Atâta amărăciune. Am scăpat cu viață, am răsuflat ușurată, am descuiat, am intrat în casă, am aprins toate luminile, mi-am făcut un ceai și am deschis larg, fereastra. Deasupra lunii, o Dacie galbenă, 1310, fâlfâia ușor, din aripi. Și acum tresar când îmi aduc aminte.
Silvia Ștefan
Unde-i pătura de la bună-ta? Vii pe deal? A lăsat ziarul lângă fotoliu, aprobând ștrengărește. Îhî. Ia chitara, am pus eu restu'. N-ajung sus pe dulap. Mimez o ridicare pe vârfuri și mă întorc brusc. Voiam să-mi observe rochița cu volan fluturător. E? Am făcut o piruetă. Ești frumoasă. Și harnică, am completat în garaj, înghesuind telescopul cum m-am priceput. Nu-i grav, îl scoatem puțin pe geam. În portbagaj e plin. Perseide, hm? Ce vrei tu, dar eu nu mai suflu în bujii. Fi-ți-ar Dacia. Șh, pupă-mă tare. Hopa sus.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2024, grupul are 12.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).