Viitorul prezentului (social) versus viitorul trecului (politic)

Între noul civism şi "a treia cale" ("corupţia"), societatea

Agitaţie, mobilizare, participare electorală masive şi în Franţa, la recentele alegeri prezidenţiale, şi în România, în vederea referendumului din 19 mai: cererea cetăţenească de politic a renăscut efectiv din propria-i cenuşă. Dar oferta? Oferta nu. "Poporul" cere, caută, reclamă politic, politici responsabile, inovatoare, creative, dar oferta din galantar este pretutindeni aceeaşi: depăşită, expirată. Paralelismul, ruptura dintre politic şi social s-au radicalizat. După o perioadă de recul şi stagnare, civicul, cetăţenescul se relansează sub ochii noştri, dar par a-şi schimba, încet încet, conţinutul. Pofta civică absolut fantastică, debordantă, atît în democraţiile europene "bătrîne", cît şi în cele "tinere", solicită de fapt alt răspuns, este de fapt o critică pozitivă, "constructivă", cum le place politicienilor să-şi spună unii altora, o ieşire din amorţire, o scuturare de nihilismul şi de mortificarea induse tocmai de către vechea politică, un pas către viitor, o accelerare a vitezei şi în această sferă rămasă, pînă acum, în urmă, o relansare a socialului, semnul unei nevoi de schimbare, o planetarizare a sociabilităţii "socioreabilitare"), prefigurarea unei noi conştiinţe intens participative. După ce au funcţionat sincopat şi defazat, conduse de revoluţiile cîtorva sectoare ale globalizării (tehnologiile informaţiei şi economia), societăţile contemporane se realiniază cu ele însele, încep să se rearmonizeze.

Ce înţeleg însă, cu ce răspund politicienii, clasele primare politice la această cerere afirmativă de civism? Cu populism. În noile mobilizări populare, oamenii politici văd, şmechereşte, vechea masificare. Şi cred că greşesc enorm, fatal, istoric. Oamenii, societăţile vor, cer altceva. Vor nou şi li se dă vechi, vor schimbare şi li se dă repetare. În Franţa, Sarkozy & comp, în România, Băsescu & comp. Mult cîntata "a treia cale" (amestecul, "colaborarea" dintre stat şi afaceri, dintre politic şi economic, dintre public şi privat) se află deja instalată şi în România. Încă i se mai spune "corupţie". Încă mai este privită prin prisma trecutului. Răsturnată însă, şi foarte puţin "reglementată", corupţia este însă, dacă este s-o privim pozitiv, modul actual dominant de guvernare. Mobilizării civice cerînd schimbare, nou, reafirmare dar şi reformare a politicului, politicul îi răspunde prin această "a treia cale", încă percepută, la noi, sub forma "corupţiei". Aceste două fenomene încă nu îşi vorbesc, încă se află (sînt ţinute) în contradicţie, dar foarte curînd, nu ştiu însă sub ce forme, ele se vor armoniza, vor face mecanism împreună. Vai de noi?


"Amatorismul" (potenţial) revoluţionar

Într-un interviu de zilele trecute din ziarul Le Monde (pe care l-am postat şi pe blogul meu), Daniel Schneidermann (jurnalist, editorialist la Libération, cunoscut mai ales ca realizator al deja istoricei emisiuni de şi despre televiziune Arrêts sur images) emitea următoarea constatare: "mediile on-line, altfel spus site-urile, blogurile, au ratat (pe parcursul recentei campanii electorale prezidenţiale din Franţa, n.m., B.G.) mai multe ocazii de a căpăta o adevărată statură şi de a dobîndi o influenţă care să fie, n-aş spune comparabilă cu aceea a mediilor tradiţionale, dar, oricum, să progreseze ca influenţă". Aşa-numitele New Media au rămas, aşadar, marginale, în toate sensurile cuvîntului. "Consider că, pe ansamblu" - continuă Schneidermann -, "mediile on-line nu şi-au depăşit propria sferă şi nu au avut decît o influenţă foarte scăzută asupra conţinutului mediilor de masă. N-au reuşit să busculeze decît foarte puţin mediile de masă".

De ce, întreabă autorul interviului? Pentru că, răspunde Schneidermann, "nu ştiu ce vrea să însemne jurnalismul cetăţenesc (civic). Dar o explicaţie care îmi vine imediat în minte este amatorismul. Este absolut cert că amatorismul face farmecul mediilor on-line, al noilor medii, cum se spune, dar tot el constituie şi limita lor". "Blogurile nu au reuşit să preia ştafeta şi să producă o informaţie alternativă credibilă."


New Media, sau microperformarea socialului

Viziunea lui Daniel Schneidermann mi se pare simplistă, depăşită, vetustă. New Media nu vor produce niciodată informaţie la concurenţă cu mass-media. Replica lor nu priveşte fenomenele, tocmai, de masă, cele de care se ocupă, aşa cum o fac, mass-media, ci evenimenţialul personal, sub-politic şi extra-politic, ridicarea socialului şi a personalului imediat la rangul de eveniment difuzabil. New Media nu vor înlocui niciodată mass-media, şi nici nu-şi propun. Ele pot, iar aici Schneidermann are oarecum dreptate, să facă presiuni civice asupra mediilor tradiţionale. New Media, mediile civic-asociative, produc socialitate sub formă de microreţele şi de microsocietăţi în cadrul societăţii. Sînt instrumente tehnologice de societate, care efectuează socialul, îl "performează", începînd să decupleze noi mecanisme socializante din vechiul model al masificării mediatice. În primul rînd, prin facilitarea accesului public a dreptului la opinie, deci la comentariu. Dar opiniile nu sînt fapte, chiar dacă, aşa cum de mult analiza Hannah Arendt, în lumea modernă, faptul este corodat de opinie, fiind transformat, "declasificat", declasat la rîndul său ca simplă opinie "democratică". New Media sînt medii de exprimare liberă şi atît, reţele încă relativ închise de exprimare, unelte de micro-socializare. Atît, cel puţin deocamdată.


Pentru un Nou Jurnalism (postjurnalism?)

Abia colaborarea dintre acest "amatorism" inovator - care, o dată în plus, trebuie privit în pozitivitatea, nu în negativitatea lui, ca deblocare a "profesionalismului" împietrit, manipula(n)t al jurnalismului de masă, nu ca incompletitudine - şi jurnalişti profesionişti, dar revoltaţi, disidenţi, critici la adresa a ceea ce a devenit propria lor profesiune, poate produce, după New Media, şi un nou jurnalism. Sînt semne şi în acest sens. Le puteţi afla tot pe blogul meu. Închiderea, relativul sectarism al New Media are nevoie, pentru a evolua, de alianţa cu profesionişti (auto)critici. Abia atunci vor putea evolua ele de la microinformaţia de sine, de la personalul evenimenţializat, "ştirizat", şi de la opinie-comentariu, la producţia de informaţii, de fapte, altfel spus la reformarea statutului informaţiei "de presă", aflată astăzi într-o criză profundă, atît internă, cît şi de credibilitate.

Pînă acolo mai e, dar puţin, lucrurile se mişcă.