Forfotă mare-n casa scării. Șușoteli, înghionteli, mesaje, telefonul fără fir. Două-trei senioare își astupau cu palma gurile căscate prăpăstios. Procurorul se afla deja de trei ore la locul faptei. Nimeni nu remarcase ceva suspect. Nici măcar Vetuța, de vis-à-vis, care avea normă întreagă la vizor, nu văzuse pe cineva să viziteze victima. În unanimitate singurul zgomot auzit de vecini, din garsonieră, fusese TV-ul: la 17 și la 20. Zilnic. Într-un târziu legistul a concluzionat sec: intoxicație.
Horațiu Dudău
Ahmed împlinește astăzi zece ani. Toți din jurul lui îl privesc cu mândrie. E ziua în care va renunța la jucăriile tăiate de cuțit, în lemn. A primit chiar și o prăjitură. Dar rămâne dorul de tata, plecat acum un an. Mama îi aduce haine noi, pentru prima dată în viață. Sunt un pic mai grele. Niște magi îi spun că astăzi se va întâlni cu tatăl său. La ora șapte. Să apese butonul magic. Tatăl lui va apărea în mulțime. Și o lume întreagă va vedea totul. Ahmed închide ochii. Nu poate aștepta atât.
Miruna Marin
Dodo stă în capul mesei și mătură cu palma firimiturile de pe masă. În ochelarii lui cu rame negre se oglindesc știrile de la ora șapte. Durează o oră, dar eu am un interes la șapte jumate. Bunicule, zic. Nu-i așa că mă lași să mă uit la Kitt pe Tele7 la jumate? Lungesc e-ul și-l privesc drăgăstos, lentilă în lentilă. Se încruntă și-o urmărește mai departe pe Esca. Mă urc pe scaun și mă-ntind să-i aplic un pup pe obraz. Parcă mișcă. Apoi iute, țoc-țoc, doi pupici pe lentile. Acum oricum nu te mai poți uita, râd.
