Asta cu sânge-n instalație o zicea tovarășu' lui de băute și de cam un an de viață, Rotundu. Bună minte avea ăla, păcat că și-a înecat-o-n băutură, cine știe pe unde-o fi acum. Dacă n-a murit, doarme prin vreun șanț, numai să fie un șanț mare, că Rotundu nu era mic și mai și dormea lățit, mâini și picioare în toate părțile. Greu era cu el în pat, dar omu' ăla rezolva tot, sărea să-i apere pe toți ăia mai slabi de înger și mai mici, cum ești și tu, bă, Cici, striga Rotundu, și să-mi zici, bă, dacă e vreunu' care nu te lasă-n pace, că vine frate-to ăsta mare - și aici se bătea cu pumnu-n piept de-i răsuna -, vine și rezolvă, că atâta familie avem și noi pe lume, tu pe mine și io pe tine, bine că ne-am găsit, să știm și noi cum e iubirea frățească! Și în punctu' ăsta, mai ales când era matol, adică mai mereu, i se umpleau ochii de lacrimi, ochii ăia mari, de bou blând, care la furie se făceau roșii și știai că imediat vine și pumnul lui peste fața ta și o să fie și ăla roșu, de la borșu' pe care ți-l dădea pe nas. Nu-i vine să creadă că aproape uitase, ce vremuri, bune și de căcat, totodată, ca viața, ca toată viața! Ia uite, acum e afară din pușcărie și tot nu-i bine.
Ce bucuros a fost de eliberare! Se purtase ca un înger în ultimu' an de bulău, doar-doar de-o ieși mai repede, pentru bună purtare. Îi venise ideea când i-au redus pedeapsa lu' Chelu, colegu' lui de celulă, jumătatea lu' Cici pentru doi ani lungi, așa cum spunea Chelu, uitându-se pierdut printre gratiile ferestrei mici, când se urcau unul pe umerii ăluilalt, pe rând, ca să miroasă aerul cu gaze de eșapament de afară și să vadă și ei o stradă cu ochii lor, nu numai nenorocita aia de curte interioară a Instituției, cum o numeau toți la lecțiile de reeducare socială. Ca ieri a fost dimineața aia în care, după ce-au mâncat și chiar înainte de școală, pe Chelu l-a chemat directoru' la el, de a și întârziat la prima oră, la care a intrat, aprins la față și cu ochii strălucind, a zis din ușă săru-mâna, părinte, apoi, repede, să nu apuce să-l certe popa: tocmai m-a anunțat dom' director că mi s-a aprobat liberarea pentru bună conduită. Săptămâna viitoare ies, a mai spus, cu ochii la Cici, care atunci a înțeles că și el trebuie să iasă, s-a gândit ce bă, io nu pot?, ca sfântu' o să mă port, Sfântu Cici de la Instituție, și-și aduce aminte cum a râs singur de l-au dat afară de la ora de religie. Bă, n-aș fi zis, da' tu ai tărâțe-n capu' ăla, a sărit la el Chelu, când s-a întors și el în celulă. Te credeam mai mintos, io ies deja, greu ți-ar fi să te străduiești acum? Poate reușești și tu. O viață ai, mă, și dacă trăiești cât tac-tu, deja ți s-a dus jumate, n-o s-o strici prin pușcării! Bine-ai început, sfinte, și-a zis Cici, și a continuat să râdă singur în celulă, când, lipit de zidul rece și bun, îl durea sufletul că vedea patul care fusese al lui Chelu, da' acum era al altuia, și râdea, ce mai râdea!
Da' a reușit, prima dată în viața lui când și-a pus ceva în cap, s-a ținut tare atât timp și după un an era liber. Iute își lua lucrurile, haine, bocanci, curea, ceasul stricat, portofelul cu acte și trei sute de lei și telefonul, mai ales telefonul, l-a și încărcat, apoi deja era pe dinafara porții închisorii. Stătea în stradă și-l dureau ochii de la frig și lumina zăpezii, dar a zis că gata, de-acum începe viața adevărată. Și fuga la microbuzul în care puțea a usturoi, și fuga la Brașov, unde îl aștepta femeia, Sanda, nici n-a sunat-o, se ducea să-i dea el direct vestea. Și-a ajuns la ea și l-a găsit acolo pe Chelu al lui, îmbrăcat doar cu halatul ei de baie care nu-l cuprindea și îi lăsa la vedere toate cele, se uita ca nerușinatu' la Cici și la femeie și trăgea din țigară. De ce de ce de ce de ce, păcănește trenul, de ce n-a întrebat atunci nimic, numa' a bocit de-a umplut de muci și bale ștergarul aspru țesut de bunică-sa lu' Sanda. De ce de ce de ce de ce, face trenul în continuare, de ce Chelu cu Sanda și de ce nu cu el, cu Cici? Unde era toată iubirea aia mare de care îi vorbea noaptea în pușcărie, cu gura lui cu gust iute de țigară, unde s-a dus tot ce au pus la cale acolo, să-și ia servici, să-și ia casă, împreună să-ngrijească de-o bucată de pământ, să fie grădinari ziua și să se iubească fix când aveau chef, fără rușine? Ce rușine simte acum, c-a fost papagal, cum a venit el, Sfântu Cici, să-și anunțe femeia că el n-o iubește așa, să-l ierte și să-și vadă de viața ei. La ce era să mai fi stat? Când Chelu era la baie și Sanda spăla vase, el a plecat cu coada între picioare, de zici că el făcuse ceva. A apucat măcar să bage-n buzunar briceagul pe care l-a găsit unde-l ascunsese, sub streașină, în rest, a lăsat tot. Nu și-a luat nici tigaia lui de clătite, aia cu care se simțea acasă oriunde se muta, ce chestie, trenul a ajuns deja la Ploiești, câtă lume, unde s-or fi ducând toți acum? Ce naiba să facă în Instituție cu tigaia? Că e hotărât să intre iar, afară nu are niciun loc acum, tocmai când vine Crăciunul. N-are pe nimeni, n-are bani, nimic, pe ăia de înăuntru îi cunoaște, nu contează cât lipsește și unde ajunge, tot găsește câțiva împreună cu care a mai făcut stagii, găsește macaroanele fleșcăite cu brânză pe care le-a mâncat peste tot la bulău, făcute de o bucătăreasă grasă și cu gura mare, de care ți-e frică, dar și drag, că îți mai trântește câte un linguroi de mâncare în plus. Da-da, se-ntoarce, și dacă ar fi aici Chelu, i-ar zice planul pe care tocmai și l-a făcut, vede că e bun la făcut planuri, da' bine e și-așa, să vorbească singur în capul lui și să își închipuie cum se va duce la București, va căuta pe unul dintre băieții trimiși la produs în Gara de Nord, se vor face că se ceartă, el, Cici, o să-l lovească tare, cât să-i crape ăluia vreun ochi, Cici să intre la zdup, măcar vreo doi ani nu mai are grijă, ăla se-aranjează și el de o pensie de handicap și-un cântat la metrou.
Ce-i zguduiala asta?, se miră, aha, uite că, de ce de ce de ce de ce, trenul a ajuns deja în Gara de Nord. Cici își îndeasă pe cap șapca vișinie pe care scrie, cu alb, Harvard, coboară pipăind briceagul din buzunar, o să merg ață la bătaie, mai e puțin, gândește, când simte că-i vibrează telefonul. Numele apărut pe ecran este Chelu și proasta de inimă se bucură, dar el n-o să răspundă, nu-nu, tre' s-ajungă în pușcărie înainte de Crăciun. Telefonu', în mâna stângă, sună iar, o fi ceva de insistă. Acceptă apelul și, în timp ce simte briceagul cu mâna dreaptă, îl aude pe Chelu în urechea stângă zicându-i că bă, tu ești nebun, de ce-ai plecat așa, m-am prostit și io cât te-am așteptat să ieși de la bulău și ți-am dat motiv să-i dai papucii lu' Sanda, hai dracu' înapoi, că am găsit o casă cu grădină în care ne lasă să stăm fără bani pân' la iarna ailaltă!
