Se trezi buimacă, cu durere de cap. Nu recunoștea camera și grohăitul de lângă ea o sperie. Se furișă din pat și își culese hainele de pe jos. În baie încercă să își amintească, când ușa se deschise și el, gol, intră, fără să o vadă, până la vasul de toaletă unde cu picioarele depărtate, mâna în șold și capul dat pe spate, urină lung. Încheie cu un vânt sonor și când dădu cu ochii de ea, începură să țipe amândoi, acoperindu-și goliciunile. Pesemne, se calmă el, aseară după SNCSS am dezbătut cu prea multă tequila.
Ana Camelia Tetiva
Ascult cum izbește vântul bucata de carton. Mai am țigări, mă gândesc, niște pâine și niște muștar. Cafea beau peste-o oră, când ajung la noul job de la agenția imobiliară cu sediul în zona centrală, în clădirea istorică în care miroase a canalizare, de fapt a mucegai și-a rahat. La interviu, cu o zi înainte, n-am vomitat, am rezistat. Apoi am să mă întorc aici, la cazarea cu gândaci, unde bate vântul în cartonul ce acoperă gaura pe care-a făcut-o, în zbor, aseară, manualul de procedură penală.
Siranuș Hakobian
O monumentală lehamite existențială mă lua de jos în fiecare sesiune, cam după primul examen. Lehamitea intra prin vârful degetelor de la picioare și, din această cauză, o nevoie imperioasă mă obliga să-mi urc picioarele pe birou. În final, lehamitea îmi ajungea în capul care capitula într-un somn cu vise, sprijinit pe un umăr. La examene nu aveam nicio emoție: lehamitea îmi dădea un aer distinct și superior, iar vocea îmi era egală și plictisită. Ușor confuzi, profesorii îmi dădeau niște note rușinos de mari.
