11.03.2024
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Defila în prosop pe culoar, ca o Afrodită ivită din spuma mării. C3, 103, etajul 3. Numărul ei norocos. Avea ceva de mers până la baie. Străbătu suav fumul de țigară, împinse ușa. O țeavă picura trist. 3 în cameră, continuă coborând scările. În altele erau șase, câte doi într-un pat, cu știrea portarului. La parter cât pe ce să o sufoce aburul fierbinte. Multe Afrodite la coadă. Urcă iar. La unu, un susur cristalin, 3 uși ocupate, a patra se deschise brusc. 3 perechi de ochi o priviră sincron. Așa-nvățați voi, mă?

Alina Ilie
Prima mea sesiune, binging music. A inceput cu un colocviu la grafică, eu îmi țineam tubul cu planșele desenate iar pe mine mă țineau colegii de grupă. A fost primul 10, The Best. Am plâns. Au urmat matematici unde eram Englishman in New York, seminariile pierdute, dar Amazing Grace, că am primit cinciul. Chimiile au fost Love To Love You Baby. Cu economia și marketingul mi-am făcut creditele, doar erau Something You Need. Statistica - mandarină veche dar There's Nothing That Our God Can't Do. Maraton în baston.

Cecilia Fofiu
Ultimul examen sesiunea asta. Cel mai greu, am cam fușerit materia. Mă împopoțonez cu grijă și pornesc agale cu două ore mai devreme spre școală. Rostesc rugăciuni în gând și mă închin în fața troiței. Intru și-n catedrală și promit pios sfinților că dacă trec azi renunț la fumat și la nazuri când mă pune mama la curățat cartofi. Creștinește, împart un covrig cu doi porumbei și cer clemență întregului univers. În amfiteatru e zarvă mare, examen amânat. Profu' a tras un Oltcit la loz în plic. Acum e la psihiatru.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus