După 10 ani, Aimée intra pe poarta Universității ca profesor titular de literatură comparată. Tocurile o stânjeneau puțin, dar grăbea pasul. Părul îi era prins ca în studenție, cu o panglică roșie de catifea. Nu suporta să întârzie. Cu atât mai puțin în noua postură și în plină sesiune. Cocoțată pe ultima treaptă a scării în spirală, o studentă sublinia apăsat rândurile cu un evidențiator. Panglica roșie din păr îi alunecase pe scară. Aimée o ridică și spuse pentru sine. Am reușit, draga mea.
Paul Dârvariu
Mare figură e Emil ăsta. Obișnuiește să scrie poreclele profesorilor în carnetul de student: Baba Clei, Moș Bulone, Moș Electrolit, Șurubel. Cel de fizică, Mironiuc, e un adevărat zbir. La examen, a luat carnetul lui Emil, a început să-l răsfoiască și a izbucnit în râs. Văd că ai scris aici poreclele colegilor mei. Pot să aflu de ce? Ca să mi-i amintesc mai ușor, domnule. Hehehe, la mine ce o să scrii? Mironiuc, desigur. Păi, nu-mi scrii porecla? Nu-i nevoie. Scriu Mironiuc și-atât. E suficient.
Florina Hegedüs
Mâine am examen. Nimeni nu-mi cere nimic. M-aș da bătută. Desene făcute pe ușa dulapului în ținte prinse îmi face dor de-o planșetă. Pe soba de gătit fierbe apa. Ceaunul cu ulei pus zgârcit, așteaptă la rând doar că la boaba asta de porumb prinsă-n boldul de care-i agățată ața nu vine nimic. A' naibii porumbei. Mai fac un calcul mai trag o linie, mă apropii de pervaz. Tot nimic. Vremea-i faină. Mă fluieră Tâmpa să ies la plimbare. Închid fereastra. Bine că am semințe și-mi iau avânt să-mi cer mie, cât mai mult.
