Urăsc să văd cupluri când se ceartă de față cu mine. Toată tensiunea aia acumulată, reproșurile, urletele, acuze strânse acolo fără să se gândească că poate alții sunt mai sensibili și nu și-ar dori să participe la acest spectacol deloc ludic. E o formă de egoism pe care o pot înțelege până la un punct. El care îi strigă că îl înșală, ea care îi impută lipsa atenției, dar nu se gândește nimeni la mine, stând acolo pe pat, consternat, gândindu-mă că aș putea interveni, însă tot ce-mi doresc e să mă-mbrac și să plec.
Andrei Lămureanu
Roșie. Neagră. Rămase cu mâna în aer, derulând în minte aceeași imagine. Atragi ceea ce visezi. Iar el visa la blestematul ăla de Jackpot. Pierduse toți banii strânși, apoi pierduse ce avea prin casă, apoi pierduse casa și, odată cu ea, soția și ultima dâră de demnitate. Acum muncea cu ziua și câștiga doar cât să nu moară de foame. Batjocora tuturor. Roșie, lovi furios butonul, ca o sentință. Cu un rânjet, aparatul îl vesti că rămăsese fără bani. Ieși afară, descheiat la cămașa tocită, și scuipă un urlet neomenesc.
Monica Bologa
Femeile bocesc, bărbații vorbesc în șoaptă, bunicul doarme dus pe masă, într-o cutie de lemn. Eu stau în curte pe o buturugă și plâng. O aud pe tanti Nuți spunând-i unei vecine: N-a fost un om prea bun, sper să-i ajungă sufletul la Domnu'. Proasta, ce știe ea despre bunătate? Când am intrat să-mi iau rămas bun de la bunicu', m-am urcat pe un scăunel, l-am pupat pe obraz, apoi i-am desfăcut toți nasturii de la haină și de la cămașă. Acum, cu pieptul gol, sufletul e liber să zboare unde-o vrea el.
