Nu știa nici el ce era cu cămașa aia găsită sub pat. Nu-i venea s-o întrebe, pentru că asta ar fi deschis un drum nou între ei. A început însă s-o urmărească, s-o privească cu alți ochi. Parcă deja nu mai era a lui. Când a cumpărat arma, nu era chiar hotărât, pentru că, până la urmă, nu era proprietatea lui. Însă, telefonul ăla primit de ea în mijlocul nopții l-a dat peste cap. În dimineața următoare, când el se pregătea să iasă, a fugit după el și i-a descheiat șlițul, chiar acolo, în văzul vecinilor. O nebună.
Sanda Burță
Ce lași tu, mă, în urma ta? Atunci a rânjit, l-a privit pe tac-su cu ură și-a plecat. Întrebarea aia l-a chinuit ani de zile până n-a mai putut. Mă piș pe casa ta, ce mare scofală ai făcut în viață, ai crăpat singur, bombănea Toma-n timp ce se căznea să descuie poarta ruginită. O vând și-mi iau garsonieră. Poate mă însor. Ce lași în urma ta? Gând blestemat. Înșfăcă hârlețul și se apucă să sape pământul mocirlos. Plantez un pom, na. Așa, cu piepții cămășii descheiate fâlfâind în vânt, părea o pasăre neputincioasă.
Julia Sandu
Atârnați lângă săculeți de naftalină și deznădăjduiți că vor mai străluci în lumina soarelui, nasturii care vorbeau mai mult decât un papagal pe cofeină, se săturaseră să fie simple accesorii pe o bucată de poliester nefolosit și s-au decis să se elibereze din pușcăria lor cusută. S-au dezbumbat colectiv și au ieșit unul câte unul, sărind pe podeaua de lemn ca mazărea fugitivă de pe fundul farfuriei, lăsându-l pe camaradul lor de-o viață pe un umeraș să se simtă mai gol decât un nudist la o convenție de tricotat.
