În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Timpuri noi și La bibliotecă - toate textele aici.
*
Curate și cuminți ar fi principalele două caracteristici ale majorității textelor din aceste două calupuri. Dacă pentru un text curățenia (lipsa prețiozităților, a încărcării stilistice inutile) este o calitate, cumințenia este mai degrabă un defect.Imaginația rămâne în continuare o rara avis a celor care s-au încumetat pe tărâmul microprozei. Dovada că e loc de imaginație și pe spații mici o găsiți în câteva dintre exemplele următoare.
Publicabil
Timpuri noi
Roxana Catana Tarhon
Tati, îmi spui povestea cu pubera care locuia într-o zonă cu foioase, alături de 7 persoane cu nanism hipofizar? Huh? N-am auzit așa ceva. Atunci, pe-aia cu entitatea semi-marină și semi-umană. Ce poveste mai e și asta. Da' aia cu todlerul din material lemnos care suferea de o boală degenerativă de-i creștea nasul când spunea neadevăruri? Sau cățelușul cu dizabilități locomotorii? Ce citiți voi la grădinița aia, că nu-mi sună deloc cunoscut? Am înțeles, tati, ai tu 25 de ani; da' nu ești updatat la vremurile astea.
Excelent, un text care își propune o abordare nouă și o păstrează de la început până la sfârșit. Foarte bun și unghiul ales, al dialogului. Felicitări!
Timpuri noi
Paul Dârvariu
au apărut în gramatica limbii române. De pildă, trecutul îndepărtat. Se folosește în construcții verbale gen: pe vremea mea, nu-mi aduc aminte sau am spus eu asta? Trecutul destul de apropiat: a cui a fost vocea de femeie cu care-ai vorbit ieri la telefon? Trecutul recent: iar n-ai ridicat colacul la WC, când ai făcut pipi. Prezentul trist: nu ești în stare de nimic. Viitorul amenințător: o să divorțez, dacă nu-ți bagi mințile-n cap. Viitorul sumbru: câinii or să te mănânce fără mine, amărâtule.
O perspectivă excelentă de a face un scurt istoric al unei relații din perspectiva gramaticală. Foarte bine creată tensiunea, în creștere, excelent și finalul.
O idee similară ("propria Gramatik") este și în altă microproză din acest calup, execuția face însă diferența.
Speranțe:
Timpuri noi
Ramona Ungureanu
Ș-amu-s confuz, să mă bată D-zò dac-nțăleg ceva. I-am văzut brațu' drept cum să rădică și să proptește-n cantu' ușii, tatuat mare: sarmale cu păsat și două inimioare cu săgeată. Ce faci Gioni, îl întreb suav, să nu râcâi a scandal, ce-i baiu. Baiu-i c-ai încălcat standardele comunității, o oră șez' blând aci, ț-am pus rachia pă masă. Atuncea am ridicat și io brațu drept tatuat cu rachie forevăr, forța egal viteza ori accelerația. Mi-am băut dețu după tăte standardele, cu deștu mic în sus, elegant.
Excelent stăpânit limbajul, el este marele plus ale acestei microproze. Ideea de a pune în contrast regionalismele cu "standardele comunității", ce naște intriga, e foarte bună, dar neclar exprimată. Mai exact e doar spusă, nu și arătată.
Timpuri noi
Fabiola Stoi
Hinta-bolinta, fetița vedea vârfurile copacilor, cerul puțin adânc, închise ochii când privirea era să se înece în lumina soarelui, simți în brațe izbitura leagănului de bara de sus și auzi în urechi șuierul coborârii. Încă o dată și se auzi iar în gând hintabolinta, refrenul bunicii, nu știa ce înseamnă, dar i se părea o formulă magică. Reluă înălțarea și coborârea, simțind cu ochii, cu auzul și puțin în tremurul transmis în brațe. Apoi scoase casca vr și lăsă controller-ele pe birou, zbughind-o: Vin acum, mami.
O povestire extrem de bună ca atmosferă și cam atât. Faptul că autoarea a modelat imagini vii nu este însă deloc puțin lucru și mă face să sper că, dacă își lămurește mai întâi despre ce este vorba în povestirea pe care vrea să o spună, are toate șansele la o micro-proză reușită și la proze de bună calitate.
La bibliotecă
Marian Bircea
Cel mai bun prieten zace ascuns între filele cărților. Chelifer crancoides sau scorpionul de carte. Vânează afidele de hârtie. Când l-am descoperit într-un volum drag mie, m-am bucurat enorm. N-am mai văzut unul din copilărie. Acum trebuie să privesc atent ca să-l pot depista. În ultima vreme am pierdut toate războaiele împotriva soției și a soacrei, longevivă de profesie. Pe rafturi stau cărți siropoase, luate de ocazie. Cu astea am fost înlocuit. Scorpion mic, te rog, lasă păduchii să o devoreze pe Sandra Brown.
Imaginația salvează textul dar tot ea îl și îngroapă puțin pentru că ideea este una extrem de bună, dar nedusă la sfârșit. M-ar ajuta să înțeleg de ce scorpionul de carte vânează doar anumite cărți sau pasaje, în vreme ce altele îl lasă indiferent.
La final, cred că prima întrebare pe care ar trebui să și-o adreseze un autor, în momentul în care își propune să scrie este ce vrea să facă? Vrea să povestească sau să epateze? Dacă vrea să povestească, indiferent de întindere, ar fi bine să urmeze pașii povestirii: concentrarea subiectului într-o frază, urmată de documentarea lui (mai ales dacă vrea să recurgă la regionalisme sau descrierea unui mediu profesional ori să aibă un anumit tip de profesionist printre protagoniști). Apoi, e important să-ți cunoști personajele și scopul pe care îl au.
Dacă autorul dorește să se pună pe el în lumină, are toate șansele să rateze narațiunea. Mi-a atras atenția textul următor, întrebarea rămâne: povestim sau epatăm?
"Și totuși nu am iubit niciodată așa cum m-am urât lângă tine. Tăiam din suflet bucăți mici cu care te hrăneam pe ascuns, ca pe un demon mititel de care nu te poți dezlega. Cu fiecare zi eram mai puțin eu și mai mult tu și mă iubeam pe deplin, însă îmi lipseam aproape cu totul. Sufeream lângă tine cu decentă și deznădăjduită uitare, smulgând, pană cu pană, aripi invizibile. Și mi-am privit apoi sufletul ca pe o carte plină de praf. L-am scos încet, cu străină mirare și l-am donat unei biblioteci".