La atac, înapoi!

Un psiholog zice de Iordănescu, în ediţia de duminică a Pro Sport, că e un fel de Big Brother. Îi analizează comportamentul cazon şi fixaţiile privind încartiruirea jucătorilor în cazemate, înainte de meciuri. E luată la bani mărunţi relaţia sa cu presa, care duce la imaginea de om ciufut, pe care o are azi selecţionerul. Un psiholog ne vorbeşte despre Anghel Iordănesc, omul. Ne spune că la vârsta pe care o are, antrenorul echipei naţionale de fotbal nu se mai poate schimba. Am zis "antrenorul"? A, da, am zis. Antrenorul acesta, care există în omul acela, analizat de psiholog, păstrează trăsăturile gazdei sale. Chiar când vine vorba de fotbal, sau, mai ales atunci. Închis în el şi consecvent obsesiilor sale, plătitor de tribut unui trecut norocos, plătitor de bunăvoinţă unor jucători trecuţi. Meciurile cu Bosnia şi Norvegia mi-au lămurit cam când vom putea spera la o echipă naţională gata să se bată real cu oricine, oriunde: când n-o să mai fie antrenată de Iordănescu.

La Craiova, victoria a anulat orice discuţie contra tacticii şi formulei de joc pentru care a optat selecţionerul. Egalul de la Oslo nu mă lasă să fac acelaşi lucru, pentru că el e echivalentul unei înfrângeri. Mai ales una personală pentru antrenorul Iordănescu. Un antrenor care o ţine din greşeală în greşeală: a recunoscut că a greşit cu Filipescu titular, la Bucureşti, contra danezilor. A persistat în greşeală cu Adi Ilie titular la Oslo, chiar dacă acesta jucase şters la Craiova. La plecarea spre Norvegia nimeni din jurul echipei, nici măcar antrenorul ei, n-a zis: mergem să câştigăm. Toată lumea a declarat că mergem să nu pierdem, ceea ce e altă mâncare de peşte. Adică ne propunem să nu păţim ceva, n-avem curajul să ne dorim să facem ceva. A nu pierde înseamnă a te apăra, la fotbal. Şi echipa trimisă în teren de Iordănescu asta a făcut. S-a apărat de parcă îi ajungea un egal alb, un 0-0 care ne-ar fi dus niciunde. De fapt, totul a stat într-o mică ciupeală, într-un hazard ca bara lui Bodin din 1993, de la Cardiff, bară care ne-a trimis pe noi în Statele Unite. Ei bine, acum, Solskjaer n-a mai ratat un penalty pentru a-i oferi o noapte luminoasă antrenorului Iordănescu. Antrenorul cel mai fricos, mai neinspirat, aş zice mai nepregătit din câţi ne trebuiau nouă acum, cu această nouă echipă. Tinereţea lui Chivu, îndrăzneala lui Mutu, neobositul Raţ, n-au nevoie de indicaţia tactică "să ciupim ceva". Ei ar trebui crescuţi în spiritul unor luptători cinstiţi, care înţeleg din fotbal mai mult decât nepieritoarea cruciuliţă atârnată de mâna stângă, în timp ce dreaptă e trecută prin părul încărunţit. Nu regimul cazon, nu relaţia slabă cu presa, nu eticheta de "ciufut" sunt punctele slabe ale lui Iordănescu. Incapacitatea lui de a înţelege că fotbalul se joacă dincolo de noroc şi apărare supraaglomerată. Prefer înfrângerea din faţa Slovaciei, la baraj, acestui egal de la Oslo, pentru că în meciurile alea două echipa noastră naţională a atacat cât în toate partidele în care a fost condusă de Iordănescu. Antrenorul care nu înţelege ca dacă ai nevoie de o victorie, pentru ea trebuie să ataci, să cauţi să pui probleme în faţa porţii adverse.