Vacanţa cea de toate verile

Am fost la mare. Doua zile, m-am întâlnit cu colegi de liceu pe care nu-i văzusem de 10 ani. A fost emoţionant, pentru că ne leagă patru ani trăiţi altfel decât oricare dintre liceeni. La mare vremea n-a prea ţinut cu noi. Cam frig pentru plajă, cam rece apa pentru baie. Am stat sub umbreluţe şi am băut bere, depănând amintiri. Până la urmă rămânem cu amintirile. Vacanţa de vară o folosesc întotdeauna pentru a-mi aranja amintirile sezonului fotbalistic, abia încheiat, în sertăraşe. Anul ăsta, sus, sus de tot, în sertarul de care mă ating rar şi cu sfială pun dubla Real Madrid – Manchester. Acele două meciuri inegalabile jucate la începutul primăverii, când cu aplauzele de pe Old Trafford pentru Ronaldo. Meciurile acelea după care m-am gândit că n-are rost să mai privesc fotbal. N-am avut curajul să renunţ şi asta doar pentru că îmi fac iluzii că mi se va mai întâmpla măcar o dată până mor să mai privesc aşa dispută. Într-un sertar ceva mai jos îi aşez pe Chivu şi Lobonţ, cu Ajax-ul lor de puştani rebeli. Cristi e cel mai căutat fundaş din lume în acest moment, toate marile cluburi dorindu-l pentru sezonul viitor. Lângă ei, în acelaşi sertar, îl aşez pe Pienaar, puştiul sud-african din aceiaşi echipă a lui Ajax, care mie mi se pare cel mai mare talent din Europa la această oră.

Lângă sertarul cu "lăncierii" vine sertarul cu Manu Godfroid, un belgian care a făcut din Rapid cea mai serioasă echipă românească a anului. Riguros, sârguincios şi sobru, acest fotbalist ne-a învăţat cum să faci doar ce ştii şi să şti să-ţi faci bine treaba. Secretul fotbalului de oriunde a ajuns la noi şi asta mă face să privesc spre sezonul de toamnă un pic mai încrezător. La sertarele cu lucruri bune mai trec apariţia în Cotroceni a lui Zenga, acel 5-6 nebun dintre Sportul şi Dinamo şi, chestie stric personală şi de o răutate moderată, retrogradarea Oţelului.

Vacanţa e în general o perioadă de timp în care lucrurile rele le dai uitării, treci peste ele şi încerci să te bucuri. Totuşi, am cam multe sertare care-şi aşteaptă amintirile rele. Cum ar fi situaţia globală a echipei naţionale, în prag de a rata Euro 2004. Sau situaţia globală a fotbalului românesc, gată să sucombe la fiecare colţ de etapă. Sau cum ar fi... Offf că multe mai sunt. Dar, stând să mă gândesc la ele, redescopăr pe Lucescu şi Pancu, campioni cu Besiktas în Turcia. Pe Cernat şi Ghioane campioni în Ucraina cu Dinamo Kiev. Ghioane, acelaşi care a refuzat convocarea la naţională, pentru că s-a supărat pe Iordănescu. Iordănescu... Vai, uitasem de Mutu. Cel mai bun jucător din campionatul italian, după cum a zis presa din peninsulă. 18 goluri în Serie A e o chestie de povestit peste ani şi Mutu a reuşit performanţa asta. Şi pentru el se cam bat granzii din Italia.
E vacanţă. Socotelile le las pentru mai târziu. Mai avem timp de depănat amintiri. Şi, în general, cu amintirile, partea frumoasă e că uităm mai repede ce a fost rău.