Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Sport  Sageata  Sport de poveste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pianistul n-a murit în semifinală


Cosmin Stăniloiu

01.07.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Toţi cunoscuţii mei s-au dus să vadă "Pianistul" lui Roman Polanski şi s-au întors deprimaţi. O amică s-a întors acasă după film, a plâns jumătate de oră şi s-a culcat. A vrut să scape de imaginile filmului. Atât de multe am auzit despre "Pianistul" că m-am decis să-l văd. La începutul săptămânii trecute mi-am propus să ajung la cinema. Nu că mi-aş fi dorit o depresie, dar... Luni n-am putut ajunge, marţi am fost la bere, miercuri n-a putut altcineva... Joi se jucau semifinalele Cupei Confederaţiei la fotbal: Camerun - Columbia, Franţa - Turcia. Chiar nu pot să las fotbalul pentru un film care, pe deasupra, risc să mă ducă la depresie. În general e greu să renunţ la fotbal... Nici la filme însă nu pot renunţa uşor. Aşa că am zis: joi fotbal, până sâmbătă "Pianistul".

Marc Vivien Foe avea 28 de ani. Camerunezul cât un munte juca fotbal la Manchester City şi în naţionala ţării sale. Avea o soţie frumoasă şi doi copii. Juca în semifinala Cupei Confederaţiilor, contra Columbiei.

Wladyslaw Szpilman e un pianist evreu polonez care cântă Chopin la Radio Varşovia, când nemţii bombardează oraşul. Are două surori, un frate, o mamă şi un tată. Îl interesează doar muzica şi, din chiar ziua bombardamentului, o femeie.
Marc Vivien Foe e indispensabil echipei sale. A suferit o dizenterie cu două zile înainte de meci, dar a preferat să joace. E important pentru formaţia sa să se califice în finală. Şi el joacă aşa cum o face de obicei: exemplar. La pauză, în cabină, îi spune lui Josep Desire Job, căpitanul echipei şi cel mai bun prieten al său: "Şi dacă e să murim pe teren, meciul ăsta trebuie câştigat!"

În ghetoul evreiesc al Varşoviei, Wladyslaw Szpilman e neputincios în faţa naziştilor. Lipsuri materiale, umilinţe, frig, totul culminând cu deportarea. Imagini şocante însoţesc povestea pianistului, cu vecini aruncaţi pe fereastră sau împuşcaţi în stradă, noaptea. Familia sa e trimisă într-un loc de unde nu se mai întoarce nimeni, el scapă din convoi, dar trebuie să supravieţuiască muncind. Trec primii ani ai războiului şi pianistul reuşeşte să evadeze din ghetou. Nu e o evadare într-o lume liberă, pentru că trebuie să stea ascuns într-un apartament. Din nou foame, frig, boală.

E minutul 72 al semifinalei Camerun - Columbia. La centrul terenului, un jucător african se prăbuşeşte. Columbienii din preajma lui fac semne disperate. E Marc Vivien Foe, care îşi duce mâna stângă la cap. Echipele medicale intră pe teren, e agitaţie în jurul fotbalistului. E luat cu targa, nimeni nu bănuieşte nimic. Poate e doar oboseala acumulată după un sezon încărcat de jocuri. În afara terenului jucătorul primeşte îngrijiri. Partida se reia în vreme ce jucătorul e dus la punctul medical al stadionului. Până la urmă, camerunezii câştigă cu 1-0. În vestiar însă nu e bucurie. Nu se ştie nimic despre Marc.

Într-o Varşovie devastată de bombardamentele ruşilor şi de distrugerile pe care naziştii le fac în retragere, Wladyslaw Szpilman umblă ca un animal hăituit. Printre dărâmături doarme îngheţat, caută de mâncare şi aşteaptă să moară. Sau, aşteaptă un miracol. O casă stă dreaptă între zidurile căzute. Pianistul intră cu teamă, cercetează, aude voci ale unor soldaţi germani. Se ascunde în mansardă. În casă cineva cântă la pian. După o vreme iese din ascunzătoare şi găseşte o conservă. Un căpitan neamţ îl descoperă. Când află că e pianist, îi cere să cânte. Şi miracolul se produce. Căpitanul îi aduce alimente şi-i salvează viaţa.

De jumătate de oră partida Camerun - Columbia s-a terminat. Medicul francez al competiţiei intră în vestiarul africanilor şi-i anunţă că Marc Vivien Foe a murit. Un atac cerebral i-a fost fatal. Şocul e imens şi bărbaţi despre care credeai că sunt ca stânca plâng. Se mai moare şi pe un teren de fotbal, într-o semifinală. Viaţa merge înainte. Se joacă cealaltă semifinală, unde alţi bărbaţi plâng hohotind, aflând de moartea camerunezului. Apoi duminică se joacă finala. Franţa o câştigă dar dedică victoria lui Foe. În tribună, o statuie a durerii, soţia jucătorului plânge.

Îmbrăcat cu mantaua salvatorului său neamţ, pianistul e aproape împuşcat de soldaţii polonezi, care-l confundă. Scapă şi realizează că de data asta e scăpat definitiv. Scăpat cu viaţă. Într-un lagăr rusesc, căpitanul german căruia îi plăcea să asculte concerte la pian încearcă să se salveze. Un violonist polonez nu-i aude numele şi pianistul nu-l mai poate găsi. Continuă să cânte la pian, ca un supravieţuitor. Uneori, din Holocaust se supravieţuieşte.
N-am plâns după "Pianistul". Am plâns joi seara şi duminică, la finală. Poate pentru că m-am dus la film sâmbătă, iar Foe a murit joi. Nu ştiu dacă filmul merita vreo lacrimă sau o depresie. Foe nu merita să moară. Numai că nu e pe merite. Se întâmplă şi atât. Pianistul a supravieţuit. Fotbalistul a murit în semifinală.






Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bayern şi povestea ei cu suedezi (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Din Scandinavia, un fotbal epic (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultimele lacrimi (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro În pas cu Paul (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cu mingea, pe apă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Zi de zi, mingea e rotundă
Sageata Euro 2008 - Mai mult decât fotbal
Sageata Olimpice
Sageata Cupa Mondială 2010
Sageata Cupa Mondială 2014
Sageata Je suis Football


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer