Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Sport  Sageata  Sport de poveste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Chestiuni de tactică şi pedagogie


Cosmin Stăniloiu

08.07.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă cineva se aşteaptă ca Anghel Iordănescu să se îndoiască de justeţea deciziilor sale, atunci aşteptarea va fi nesfârşită. Antrenorul echipei naţionale spune că nu e de vină pentru mocirla de la Bucureşti, când ne-a bătut Norvegia, nici pentru nisipul pe care l-am luat de la danezi, nici pentru greşeala arbitrului slovac Lubos Michel, cel care a dictat eronat penalty pentru norvegieni, la Oslo. Declaraţii corecte. Numai că... Norvegienii ne-au bătut la Bucureşti pe mocirla aia, danezii pe nisip, la Oslo n-am scos decât un egal cât o găleată de apă în deşert. Pentru rezultatele astea Iordănescu poartă vina, nu doar în virtutea tradiţiei că antrenorul e primul care plăteşte eşecurile. El e vinovat pentru că în toate aceste trei dispute echipa a fost greşit sfătuită, de fapt nu sfătuită, pentru că Iordănescu nu sfaturi trebuie să dea echipei. El a ales greşit tactica şi vreo câţiva oameni pe care i-a trimis în teren să joace. Subiecte pe care le-a disecat presa suficient ca să nu mă mai opresc acum asupra lor. Cred însă că e demn de zăbovit asupra motorului care-l face pe selecţionerul roman să greşească de fiecare dată. Motor alimentat de nostalgia după generaţia lui Hagi şi Gică Popescu, una excepţională, care avea forţa să-şi impună stilul în faţa a aproape oricărui adversar. Dispărând această forţă, Iordănescu s-a trezit că trebuie să construiască un alt sistem care să aducă rezultate. Şi a ales proverbul romanesc "frica păzeşte pepenii", pentru că n-a avut încredere în tinerii jucători pe care i-a convocat. Că n-a avut încredere o dovedeşte insistenţa de a-l răzgândi pe Gică Popescu, încăpăţânarea de a-i titulariza pe Filipescu sau Adi Ilie, lacrimile sincere vărsate după accidentarea lui Dorinel Munteanu. La Oslo doar că nu le-a spus jucătorilor: "sunteţi prea slabi să puteţi presa echipa adversă, aşa că mai bine apăraţi-vă şi dacă iese ceva bine, dacă nu, om vedea". Pentru că nici el n-a crezut că echipa trimisă în teren poate, a comandat prudenţă şi a strâns cruciuliţa în mâna stângă. Alegând tactica lui "să nu pierdem" atunci când trebuia să câştige, antrenorul practic a dat comanda: "la atac, înapoi!". Nu e de vină pentru greşeala lui Lubos Michel, dar Iordănescu poartă responsabilitatea titularizării a doi închizători pentru un joc ce trebuia câştigat. Prezenţa absentă a lui Ilie pe teren e tot greşeala antrenorului, la fel cum explicaţia "aşa am vrut eu" dată pentru introducerea lui Bratu, doar cinci minute, subliniază lipsa de realism a selecţionerului. Fără să înţeleagă dispariţia crudă dintre elevii săi a unor fotbalişti precum Hagi, Popescu, Sabău sau Dan Petrescu, ca un lucru firesc, de viaţă, Iordănescu antrenează naţionala României de parcă i-ar aştepta pe aceştia să se întoarcă. Perpetuează un provizorat care e doar în mintea sa, în speranţa că într-o zi îi va antrena din nou pe fotbaliştii care l-au făcut antrenorul secolului trecut în România. Blocat în acel proiect, antrenorul Iordănescu nu realizează că în 2003 echipa naţională are în primul rând nevoie de el, ca să dea curaj unor tineri de perspectivă. Tineri care nu pot scăpa de umbra unei generaţii trecute, doar pentru că antrenorul lor spune mereu că cei ce au fost sunt peste cei de acum. Americanii au făcut în urmă cu mai mulţi ani un experiment: un test de inteligenţă într-o şcoală, prezentând rezultatele testului invers. Au spus despre copii care nu erau foarte dotaţi că sunt supradotaţi. La şapte ani după experiment s-au întors în şcoală şi au constatat că acei copii deveniseră supradotaţi. Asta pentru că ei căpătaseră încredere în forţele proprii, colegii îi trataseră diferit, profesorii le acordaseră mai multă atenţie. Copiii echipei noastre naţionale de fotbal au nevoie să li se spună că sunt buni, nu cum face antrenorul lor, care plânge după fotbalişti ce nu vor mai juca, din păcate, niciodată pentru România. Si asta doar pentru că ei au îmbătrânit. Poate şi antrenorul lor la fel...


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bayern şi povestea ei cu suedezi (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Din Scandinavia, un fotbal epic (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultimele lacrimi (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro În pas cu Paul (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cu mingea, pe apă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Zi de zi, mingea e rotundă
Sageata Euro 2008 - Mai mult decât fotbal
Sageata Olimpice
Sageata Cupa Mondială 2010
Sageata Cupa Mondială 2014
Sageata Je suis Football


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer