28.03.2024
Monica Ciurea
De când i s-a tot dus băiatul a plecat și ea cu gândurile care-ncotro. Trupul, sac de oase fără lacrimă și grai, nu i s-a mai urnit din patul în care se prăbușise după despărțire. Tresărea o clipă când o strigam mamă. În rest, murea de vie. Și atunci i-am născocit o mângâiere. În fiecare zi băiatul îi scria scrisori cu mâna mea, iar ea îl auzea cu glasul meu. Mamă, nu-ți face griji, e bine aici, lumină, și-s multe suflete. Tu cum ești, mamă. I-aș spune, a zis ea într-un târziu, dar vezi și tu, i-am rătăcit adresa.

Cristian Nedelcu
Am cunoscut-o în ultimul an de facultate. Era iubita colegului meu de cameră. Nu știu cum am ajuns să mă îndrăgostesc de ea, dar, când am realizat, am început să evit să ies cu ei. După înmormântare, ne-am întâlnit de câteva ori, ca amici. M-a afectat foarte tare moartea prietenului meu, însă trebuie să fiu sincer, mă tenta o relație de alt gen cu ea. Știam că îmi trebuie răbdare, îl iubise mult și era distrusă. Am căutat-o după câteva luni. Am fost șocat să aud că se sinucisese. Nu știu nici acum unde e îngropată.

Radu Gramatovici
Apoi mi-am amintit cum într-o seară mi-ai spus că stai pe-o stradă cu nume de popă, să fiu mai aproape de Dumnezeu, ai zis și m-ai privit serios, ca de obicei. Am luat la rând străzile, Popa Nan, Popa Tatu, Popa Soare, casă cu casă, ușă cu ușă. Nimeni nu părea să fi auzit de tine. Nimeni nu părea să te fi văzut vreodată. Dar cu fiecare zi, în loc să scadă, speranța creștea în mine. Cu cât șansele să te găsesc piereau, cu atât te simțeam mai prezent. Până când mi-am dat seama că te port cu mine peste tot. În pântec.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

1 comentariu

  • si eu
    dd, 28.03.2024, 16:34

    Superbe textele! Incerc si eu, ma scuzati pentru infantilitate!

    A inceput gradual. Cateodata se deconecta. Pur si simplu nu mai reactiona la nimic. Chemarile ramaneau fara raspuns. Apoi revenea la normal ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. În timp situația s-a inrautatit. Treceau zile fara sa comunice iar lumea clevetea si erau planuri să-l schimbe. Dar drama era mare practic toate dosarele erau la el. Macar de-ar avea copii - se putea auzi prin birou. Noroc cu-n programaci care l-a tot descusut si in final i-a luat partea. Router-ul ii tot pierdea adresa.

Publicitate

Sus