Sunt un ratat de proporții cosmice, am luat în viață cele mai proaste și autodistructive decizii, am fost dezamăgit de prieteni, rude, cunoscuți ori colegi de muncă, nu au meritat atenția și devotamentul meu, mi-am dezamăgit părinții, șefii, superiorii temporari, mi-am dat cu stângu-n dreptu' și am eșuat magistral în toate întreprinderile personale, și dracu' să mă ia de nu am izbucnit furios, până aici, am decis că lanțul prostiei naționale se va rupe la mine și m-am dedicat pe de-a-ntregul familiei.
Andrei Lămureanu
Aprinse țigara pe jumătate scuturată, direct de la plita improvizată. O cărămidă pe care cineva înfășurase stângaci niște sârme. Fața îl fripse dureros, însă restul trupului era amorțit în întregime. O uitare străină pusese stăpânire pe sufletul tuturor, ca o molimă neiertătoare. Ca și cum o mână invizibilă rupsese din viața lor bucăți uriașe. Obsesiv, încercă în zadar să-și amintească ceva, orice. Un crâmpei de gând, dintr-un colț de suflet. Lumina. Chipul ei micuț. Întunericul. Era frig și lumea era pe sfârșite.
Horațiu Dudău
Înspre casa lui, drumul avea pe margini țepușe în care putrezeau zilele de când a fost prințul tinereții pierdute. Împăcat cu mirosul sufocant, încerca să nu mai doară în îmbrățișarea pe care ea i-o dădea de fiecare dată când el intra. În ultimele luni umblau pe vârfuri, se luau de mână încă de pe hol, în zâmbet era povestea zilei, în strângerea palmei toată bucuria revederii. Urcau fericiți spre dormitor, deschideau ușa cu emoție, iar lui i se umezeau ochii când privea în pătuțul mic singurul lucru care contează.
