Învățase să prețuiască drumul însuși și mai puțin destinația. În fiecare an ajungea într-un loc în care nu mai fusese pe harta inimii ei, însă orașele prin care trecuse erau încercuite de mai multe ori cu un pix roșu. Rușinea, Dezgustul, Furia, Ura, Iubirea, Teama, Surprinderea, pe toate le vizitase. Și acum, încotro? se întreba în timp ce seringa căuta vena ascunsă în plină zi. O supradoză de dezamăgiri îi anesteziase durerea. Culorile toamnei se luau la întrecere în ochii ei. Orașul viselor era la un ac distanță.
Silvia Ștefan
După trei zile grele, am oftat. Omul drag s-a învelit cu țărână și zace, în lumea de jos. În dedesubturi. Am avut impresia c-am pierdut o bucată din mine. Încă o caut. Îmi va fi greu să mă obișnuiesc fără. Stau aplecată peste maldărul proaspăt de pământ și mă gândesc că eu voi dormi în patul meu. Cuiva îi va fi rece. Fiecare neputință a mea doare ca naiba. Aș fi putut face mai mult? Două turturele mă privesc zgribulite. Du-te acasă, n-auzi? Nu mai ai ce face. Du-te. Suflu în pumni, frec palmele. Mai stau puțin.
Florina Hegedüs
Soarele-i tolănit pe frunzele aurii din grădina mea. Parcă nici n-ar fi războaie-n lume. Așa-i de calm. Nu mă văd decât de la piept în jos. Îmi aud glasul cum vorbește cu câinele, nu mi-l văd. Nu-mi văd ochii, să văd cum văd cu ei. Cred că de aceea avem picioare, să ne căutăm. Și mâini avem să ne sprijinim capul în palme. Gândurile din el. Închid poarta și-s în stradă. Încă o zi în care voi colinda orașul alături de alți oameni. E ca un joc. Toată viața să te cauți. Să te cunoști. Un joc fără sfârșit. Da-i frumos.
