Flăcările mistuiseră casa Gherghinei din deal. Cu chipurile împietrite, mânjite de funingine, vecinii urcau gălețile pe o Golgotă a disperării. Înfruntaseră o vreme vântul potrivnic, dar rămăseseră neputincioși în fața urgiei. Fumul înecăcios se ridica biruitor spre cer în fuioare groase. Pompierii voluntari ajunseseră cu greu la fața locului. În urma lor, femeia suia pe cărare cu mințile rătăcite. Un salvator ieși, clătinându-se. Cu mănușa ținea un telefon pe ecranul căruia încremenise un ultim apel - Mama.
Florentina Ghițescu
În fiecare zi bunicul meu s-a dus la serviciu. Și când m-am născut eu, singurul nepot de la singurul fiu a fost la muncă. Nu știu dacă își iubea meseria. Când a venit vârsta de pensionare nu a făcut cerere să mai rămână. A primit ceasul cadou și s-a mutat la țară, la casa părinților lui. Din momentul acela nu a mai adus niciodată vorba despre anii de muncă. Viața bunicului părea împărțită în două părți de o linie foarte groasă care nu lăsa să se amestece culorile. De la el am învățat să mă bucur.
Raluca Safta
Mami, când mă fac mare vreau să mă fac astronaut. Știi de ce? Pentru că vreau să găsesc o planetă pe care să ți-o dăruiesc și să ne mutăm acolo amândoi. În sfârșit, vom avea casa noastră de unde nu vom mai pleca niciodată, spunea băiatul trăgând după el sacoșa de rafie plină. Nu fi supărată, o să-ți fac și o grădină, cu și mai multe flori. Uite, pe cer a apărut steaua lui buni. Poate ne vom muta lângă ea. A, și știi ce mai vreau? Să fie aproape de soare. Planeta. Să nu ne mai fie frig niciodată.
