Cum s-a răzgândit (II)

Textele din seria Cum s-a răzgândit au fost scrise ca test pentru intrarea la cursul de scriere Wannabe - Fabrica de Scriitori al lui Mihai Buzea (1 aprilie - 1 iunie 2024). LiterNet va publica o parte din textele scrise în cadrul acestui curs.

Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Cerință: relatarea unei răzgândiri. Personajul poate fi bărbat sau femeie, dar va purta numele tău de familie.
Dimensiuni: maxim o pagină word, minim o jumătate de pagină.
Textul poate fi scris la persoana întâi sau la persoana a treia.
Regulile ortografice ale românei: diacritice, spații, semne de punctuație.
Atât."

Citiți primele două texte din această serie aici.


Până pe la vârsta de 18 ani, majoritatea băieților din gașca lui de la bloc își creaseră o listă de tipe cu care se puteau lăuda că le-au fost iubite. Mai puțin Duțulescu, sau Duțu, cum îl strigau la fotbal. Deh, le era mai ușor să strige "Haide, Duțu, paseaz-o la mine". Duțu era bun la fotbal, dar nu era la fel de bun la gagici. Asculta cu interes laudele băiețești ale celorlalți, însă nu se vedea în stare să abordeze vreo tipă în felul în care ei povesteau. Cu atât mai puțin să facă și celelalte lucruri pe care le auzea de la tovarășii lui. Simțea cum i se înmoaie picioarele și i se strânge stomacul numai la gândul că ar putea fi în locul unuia dintre ei. Vedetă la fotbal și pămpălău la fete.

Și-a vindecat starea de anxietate amoroasă abia în ultima tabără din liceu. Și-a propus să-și facă de cap acolo. S-a echipat cu o atitudine de "ce o fi, o fi" și a plecat hotărât să o agațe pe cea mai populară fată din clasă: Veronica. Adică, dacă tot începe ceva, să înceapă de sus, de la ceea ce toți râvneau. Și pentru că atunci i-a ieșit destul de ușor treaba cu Veronica, a continuat cu aceeași atitudine și în relațiile care au urmat.

Timpul s-a scurs cu mai mult sau mai puțin succes pentru Duțu, dar când a împlinit 30 de ani a realizat că avea deja o listă lungă de așa-zise iubite, cu care ar fi putut fi foarte popular între prieteni. Dar asta nu-l făcea nicidecum să se simtă bine. Era singur. Toate fuseseră aventuri de o noapte și de cele mai multe ori un fel de "Bristene" de-ale lui Buzea. A realizat că "cel mai bun prieten" al lui era doar Iulia, o colegă de serviciu care, din vorbă în vorbă, de la o petrecere la alta la care au fost împreună, ajunsese să îl cunoască și să-l aprecieze cel mai bine. Era mereu alături de el la finalul fiecărei aventuri amoroase eșuate. Ea era persoana căreia Duțu venea să i se plângă și cu care apoi bea și petrecea pentru a uita de necaz. Relația cu Iulia era una convenabilă. Îi plăcea să o aibă prietenă și confidentă, dar, din egoism, nu voia să se uite mai departe de asta.

Într-o zi, Iulia a primit un buchet imens de trandafiri galbeni de la un tip care tot alerga după ea de ceva vreme. Duțu a realizat atunci că, chiar dacă îi era prietenă, nu se putea bucura pentru ea din tot sufletul. Și-a trecut rapid în revistă relația cu Iulia. A încercat să găsească acel ceva din lista lucrurilor pe care le căuta la o fată pe care Iulia să nu-l bifeze. Nu a găsit nimic și, cu perspectiva că Iulia ar putea să facă parte din viața altcuiva și nu a lui, și-a văzut viitorul alunecând într-o scorbură întunecoasă, rece și fără fund.

"Dacă este fată, ești de acord să-i dăm numele Nora?". "Da". Ăsta a fost ultimul din cei cinci "Da" pe care Iulia l-a bifat pe chestionarul cu întrebări cu variante multiple prin care Duțu a avut curajul să o ceară de nevastă.