Cum s-a răzgândit (I)

Textele din seria Cum s-a răzgândit au fost scrise ca test pentru intrarea la cursul de scriere Wannabe - Fabrica de Scriitori al lui Mihai Buzea (1 aprilie - 1 iunie 2024). LiterNet va publica o parte din textele scrise în cadrul acestui curs.

Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Cerință: relatarea unei răzgândiri. Personajul poate fi bărbat sau femeie, dar va purta numele tău de familie.
Dimensiuni: maxim o pagină word, minim o jumătate de pagină.
Textul poate fi scris la persoana întâi sau la persoana a treia.
Regulile ortografice ale românei: diacritice, spații, semne de punctuație.
Atât."


Aveam un ghem în stomac când mergeam pe coridor. Vorbele nevesti-mii îmi răsunau în cap. Lu' Marcel de ce i-a aprobat concediu și ție nu? Ce, n-ai coaie să-i spui? C-așa, prin casă, ești cocoș. Tot timpu' dai din gură.

Am respirat adânc și-am deschis ușa secretariatului. Ioana a ridicat o sprânceană, după care a continuat să-și facă unghiile. Mesteca gumă.
- În ce toane-i șefu'? am întrebat-o, în timp ce mă jucam cu dosarul pe care-l țineam în mâini. E ocupat?
- Are pe unu, da' nu cred că stă mult. De ce, ce treabă ai cu el?

Am ridicat din umeri și am intrat în antecameră. M-am uitat lung la ușa portocalie. Am început să-mi repet discursul. Domnule director, vă rog frumos să mă înțelegeți, e o situație de familie excepțională. Socrii mei sunt în vârstă și...

Când să ajung la partea cea mai emoționantă, am auzit un zgomot înfundat venind din interior. Apoi niște voci. Neclare, dar din ce în ce mai puternice. Mi-am umezit buzele și am făcut un pas în spate. Ușa s-a deschis brusc.
- Ieși, dracului, de-aici, a țipat directorul, roșu la față, gesticulând cu ambele brațe. Să te duci la mă-ta să-i prezinți oferta asta, da?

Furnizorul și-a strâns diplomatul la piept, după care a trecut val-vârtej pe lângă mine, fără să zică nimic. Directorul a rămas nemișcat câteva secunde. Apoi m-a observat.
- Tu ce vrei? s-a răstit.
- Păi... să vedeți... m-am fâstâcit, evitând să mă uit în ochii lui.
- Zi, dom'le, ce vrei?

Mi-am imaginat cum mă îndreptam de spate, cum îi întindeam dosarul și cum îi ziceam răspicat că am nevoie de cinci zile libere. Cinci zile! Niciuna în minus.
- Am rămas fără agrafe, domnule director, am murmurat.

S-a holbat la mine ca la un nebun, a dat din cap și a trântit nervos ușa portocalie.


Sergiu Gabrinov mergea pe stradă cu mâinile în buzunare și se gândea la ce-i spusese prietenul lui, Robert, când se întâlniseră la bere, joia trecută. Se enervase puțin, pentru că Robert o ținuse una și bună că toate-s la fel și că au pretenții să fie plimbate și înțolite și să le dai bani, să fii romantic, dar masculin, să le oferi timp și atenție, dar să nu le sufoci, să fii spontan, dar nu cu sexul, nu, pentru ăsta trebuia musai dosar cu șină și programare. Iar Gabrinov fusese aproape gata să-i dea dreptate. Mai întâlnise și el genul ăsta de femei, cum fusese aia din Picior de Munte care-l punea să-i aducă țigări și dulciuri, sau aia din Târgoviște care-i zisese că ea nu poate să stea lângă un bărbat dacă n-are măcar un Mercedes, acolo, măcar un apartament în Pipera, dacă nu vilă la Snagov, că ce înseamnă asta, pentru ce dracu' mai trăiești?

Dar nu, își zise el și scutură din cap, Iulia nu era așa. Doar îl îngrijise două săptămâni cât avusese varicelă și-i dădea și ea bani de benzină de fiecare dată când plecau la Bușteni și era înțelegătoare când ieșea în oraș cu băieții. Bine, se supărase de câteva ori, dar din vina lui, că-i zisese că nu stă mult, dar începuse meciul din ligă și n-avusese cum să-l rateze. Și-apoi, desigur, câteodată mai avea și ea toanele ei, ca atunci când simțise nevoia să schimbe toată mobila din bucătărie, sau atunci când probase în mall treizeci de perechi de pantofi din ăia cu vârful ascuțit și până la urmă își cumpărase bocanci. Sigur ea era aleasa.

Intră cu încredere în magazinul de bijuterii din capătul străzii și se uită o vreme la modelele expuse în vitrină. Un bătrân apăru de nicăieri și-l salută afabil.
- Ați pus ochii pe ceva din vitrină sau căutați ceva anume?

Sergiu încercă să se gândească la ce i-ar plăcea Iuliei.
- Eu, nu, nu... Caut, da, trebuie să fie ceva finuț, dar nu simplu, din aur, dar nu auriu, că e prea izbitor, cu piatră, dar nu foarte mare, să nu fie diamant sau rubin sau... să fie frumos, dar să nu atragă prea mult atenția, dar totuși să fie observabil, adică, să se vadă, dar să nu sară în ochi. Să fie elegant, dar nu foarte scump, că n-am așa de mulți bani.

Bătrânul fluieră lung și se uită la el ca la poarta nouă. Sergiu Gabrinov se scărpină la ceafă, stânjenit.
- Știți ceva? Dacă mă gândesc mai bine, lăsați. Revin altădată.