Cum s-a răzgândit (III)

Textele din seria Cum s-a răzgândit au fost scrise ca test pentru intrarea la cursul de scriere Wannabe - Fabrica de Scriitori al lui Mihai Buzea (1 aprilie - 1 iunie 2024). LiterNet va publica o parte din textele scrise în cadrul acestui curs.

Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Cerință: relatarea unei răzgândiri. Personajul poate fi bărbat sau femeie, dar va purta numele tău de familie.
Dimensiuni: maxim o pagină word, minim o jumătate de pagină.
Textul poate fi scris la persoana întâi sau la persoana a treia.
Regulile ortografice ale românei: diacritice, spații, semne de punctuație.
Atât."

Citiți primele trei texte din această serie aici și aici.


Bășici de spumă plesneau aproape ritmat, înghesuite unele-ntr-altele, până se spărgea câte una mai mare și se făcea loc dedesubt. Înghiți în sec și în gâtlej i se rostogoli o piatră. Degeaba are toartă, își spuse în gând, că-ți vine s-o apuci cu toată palma, așa cum o adusese la masă nemțoaica.
- Ăștia țin halbele la gheață, se bucură Iancu, apoi luă berea și bău cu nesaț, ca orice om care tocmai și-a luat casă. Sub nasul lui se cuibări o mustață de spumă. Semăna cu ta-su.
- Mda.
- Nu ți-e sete? Mie mi-e, a fost sărată friptura. Te-ai săturat numai cu legume?

Voinea nu zise nimic. Doar dădu din umeri și își apucă fără chef sticla moale, de plastic reciclat, și îi deșurubă capacul. Înăuntru nu fremăta nimic. Bău. Puse capacul la loc, cu două mișcări scurte, apoi lăsă sticla pe masă. Limba îi era în continuare uscată, dar doctorul fusese clar: nici măcar bere.
- Barem e rece? continuă Iancu, politicos, apoi se scotoci în buzunare și scoase la iveală un pachet de țigări clasice, cu filtru scurt. Trase din el una puțin strivită și o duse la gură, apucând-o cu grijă, să n-o ude. Voinea își simți nările cum se umflă după aroma tutunului. Nici țigări n-avea voie. Dădu din cap.
- O să trăiești o sută de ani, nici n-o să ai nevoie de mine, râse Iancu printre buzele strânse, iar țigara se zbătu în sus și în jos, apoi înțepeni în flacăra brichetei. Voinea adulmecă fumul, iar degetele i se încleștară pe sticla de apă. Cât să mai trăiască așa? Avea opt luni fără țigară, șase fără grăsimi, trei fără bere și venise vara. Privi hârtiile și pixul de pe scaunul de lângă el.
- Adă și mie una rece, strigă spre nemțoaică, apoi se întoarse spre Iancu și, uitându-i-se în ochi, își luă o țigară din pachetul lui. Dă-mi măcar un foc, dacă tot vrei să-mi iei casa.
- Hai, nene Voinea, râse Iancu și îi aprinse țigara. Tutunul aprins trosni molcom, iar Voinea trase un fum prelung, apoi suflă un vălătuc peste masă. Luă halba din mâna nemțoaicei și se lăsă pe spate pe scaunul incomod.
- La ce-ți trebuie ție contract? Ia, mai bine să mor și pe urmă te înțelegi cu Lina.


Locuiesc la bloc dar de când mă știu îmi doresc un câine. Părinții nu m-au lăsat și mi-am spus că atunci când voi fi la casa mea îmi voi lua un câine. M-am măritat și m-am ales cu un nume nou - Ghițescu - și cu un copil, am divorțat, am păstrat numele și copilul, dar câine tot nu mi-am luat.

De Crăciun mă duc la ai mei, la țară. S-au retras la pensie la casa bunicilor mei, undeva în fundul Olteniei. În cea de-a doua zi de când am ajuns acolo vine Iulia, fata mea: a dispărut Zora!

A dispărut Zora. Poate din cauza petardelor sau poate din cauza anilor care o apăsau. Zora e un câine și are în jur de 30 de ani. E câinele mamaiei tinere. Mamaia a murit la 94 de ani. După ce s-a dus și Stelică, puiul Zorei, mama și tata au luat-o pe Zora la ei. Zora e un câine bătrân, surd cred. Cu o zi înainte să plece a venit la mine să o mângâi și am vorbit cu ea - ce viață ai avut și tu, Zora. Viața este despre pierderi, despre plecări, dar și despre întâlniri și lecții.

Mi-o amintesc pe Zora în curte la mamaia, un câine rău de care mi-era frică. Veneam doar vara la țară și nu mă cunoștea. M-am măritat și am făcut și eu un copil. Când avea Iulia câțiva ani și eram pe la țară a adus tata acasă un cățel mic și frumos, pe Stelică. După ce a crescut ne-am dat seama că era complet diferit de mama lui, era un câine blând care părea că are o dilemă morală de fiecare dată când trebuia să latre; era împărțit între sentimentul datoriei și inima lui mare în care încăpea iubire pentru toți. Apoi Stelică a murit. Când au adus-o pe Zora în curte nu știa pe unde să se ascundă, ieșea doar când îi dădea mama de mâncare. Mama își manifestă dragostea prin mâncare. Hrănește pe toată lumea. Ușor, ușor, Zora a ieșit din ascunzătoare și stătea prin curte, doar că părea musafir. Întotdeauna am crezut că îi e dor de mamaia. Nu a vrut să o lase singură în ziua de Crăciun și s-a dus să îi ducă vești despre noi.

M-am hotărât, îmi iau un câine. Vreau să mă iubească și pe mine cineva cum a iubit-o Zora pe mamaia.