E devreme, gândii eu la prima rază și îmi acoperii fața cu frunze uscate. Nu vreau să mă trezesc până nu vine mama la pat. Dar umărul îmi fu smuls și trupul odată cu el și așa, ridicat în aer, am fost obligat să privesc corbul uriaș, vestitor al morții, ce a furat chipul tatălui meu. A dracu' schilozi, scuipă el, v-ați lenevit, vă lovește pe toți primăvara. Hai, marș la cerșit, altfel vă las să crăpați de foame. Nuța, sora mea cea mică, îmi făcu cu ochiul, luîndu-mă de mână: hai să fugim, suntem doi, nu ne prinde.
Andra Toropoc
Se fandosea ghemuită în fotoliu: domnule artist, am încercat singură, selfie după selfie, degeaba. Doar tu mă poți crea în culori vii, să rămân posterității. O priveam cât e de bondoacă și posmogită, gândeam ce puțin material îmi trebuie. O rază de soare-i trasa umbra pe perete și ea mustăcea cu ochii lăsați, mulțumită de sine. Voi fi în atelierul tău ca muza lui Botticelli. Desigur, am spus, sunt cel mai bun taxidermist, iar ea s-a holbat mirată. Privirea aia verde m-a făcut să-mi botez opera Vine, vine primăvara.
Florentina Enache
Bă vere, să nu te puie dracu' să te duci cu gagica la sârbi în februarie că ăia sunt nebuni cu reducerile. Asta mică ne-a terminat și pă mine și pă cheș în doi timp și trei mișcări și apoi a trecut la cârtiță. La ce, mă? Așa zic ăia la carduri: плати картица. Într-o zi l-a golit dă tot săracul, a dat-o-n descoperire. Da mă, dar măcar ai marcat pe termen lung. Am marcat o laie; nici nu ne-am întors bine și m-a lăsat pentru altu'. De ce, avea cârtița mai grasă? Nu mă, avea mai multe și toate mari.
