Trage plapuma pe cap dar țipetele lor trec dincolo de orice. Odată, la ora de chimie, Ana a vărsat din greșeală acid sulfuric. A șters iute c-o cârpă dar din ea n-a rămas decât o baltă cafenie. Acum își simte sufletul ca balta aia. În fiece noapte scrie câte-o dorință și-o pune-ntr-un borcan. Cică așa ajung în Univers. Să se iubească iar, să moară curva aia, să nu mai plângă mama, să nu plece tata, să mă iubească. Să mă vadă. Degeaba. Rupe biletele, îl scrie pe ultimul. Sparge borcanul, ia un ciob. Să fie liniște.
Ancuța Clim
Era după Decret. Făcusem avort, dar, cu toată bătaia, n-am zis cine m-a ajutat. Nu, nu. M-au arestat. În prima noapte, am dormit singură în celulă. În a 2-a noapte a venit Tița. În a 3-a: și eu am stat la Săveni. În a 4-a: fiică-mea dă la Medicină, da. În a 5-a: de ce ești aici? Vai. În a 6-a: știi că fata mea e gravidă? În a 7-a: cine te-a ajutat cu întreruperea? În a 8-a: viitorul fetei. În a 9-a: te implor. În a 10-a: doctorul Miu. În a 11-a am tăcut. În a 12-a gardienii, rânjind: l-au arestat pe Miu.
George Dometi
Plușul începu să scoată un cântec de leagăn, o melodie clincheitoare care răsuna-n noaptea rece. Ecoul notelor limpezi, reverberând în pietrele de mormânt din jur, suna strident și tulburător. Lama curbată a lopeții făcu sunetul să fie strivit de țărână până când pieri. Apoi săpă în pământul jilav. Sicriul din lemn roșu la fiecare lovitură dădea semne că sângerează prin așchii răzlețe. Sub maldărele de satin, care ar fi trebuit să ascundă propriul copil, nu găsi nimic. O duzină de nopți-n zadar.
