Fratele rasofor Dionisie plecă la Domnul seara, după vecernie. Când fratele stavrofor Apolonie intră în chilie îi găsi camilafca căzută lângă pat și trupul chircit, semn de mare durere. Dimineață novicii ieșiți la ascultare îl văzură ieșind pe poarta mănăstirii cu o cotigă acoperită. Starețul îi dădu dispăruți, i-au mâncat lupii, dar nici el nu credea, bănuia că frații aveau o taină. În grotă, Apolonie păzea corpul. Nu 3, după 12 nopți Dionisie va învia. Trecură 11. Ca să își lungească a 12-a noapte, zidi ieșirea.
Andra Toropoc
s-a destrămat în zorii ploioși care îmi bat în geam. Dormisem în patul copilăriei, prea beat ca să ajung acasă la mine unde nu mă aștepta nimeni. Nevasta plecase, biletul de adio îmi arsese inima, se iubea de mult cu altul și-ncercasem să uit de năpastă prin baruri. Și-am naufragiat la ușa mamei care mi-a adunat tristețea în brațele ei și, legănat, am adormit. Gata, sar din pat, trag draperia, nu mai vreau să plâng, sunt bărbat. Unul părăsit, șoptește fața de bufon reflectată în ploaia de-afară.
Nicolae Popescu
Pricop icnește scurt și cade lângă Vera, nădușit tot. Vero, nu mai pot. Ce te-o mânca, la etatea ta, să mai vrei copil? Pric, mereu mi-am dorit și un băiat. Cât timp mai pot, o să-ncerc. Pric oftează: Dar e muncă silnică, nu mai simt nicio plăcere. N-ai ciclu regulat, doctorul a zis să nu pierdem nicio zi fertilă, dracu' știe care mai e fertilă? Sunt nopți la rând în ultimele patru luni, nici la douăjde ani nu trăgeam așa. Se-ntoarce cu spatele. Vera se bosumflă: Asta e, de mâine îmi exersez ovulația cu Panfil.
