Am vorbit cu regizorul și producătorul Tudor Giurgiu despre etapele de creație ale filmului și nu numai.
Anda-Maria Pășcuță: Acesta este primul documentar sportiv pe care l-ați produs și regizat; cum a luat naștere acest proiect, cui îi aparține ideea inițială?
Tudor Giurgiu: Ideea a venit din două locuri, deopotrivă de la mine și de la celălalt producător al filmului, Cosmin Hodor. Cosmin e un manager sportiv cu experiență, organizator de turnee de tenis și ne-am întâlnit chiar aici, în Cluj, la Casa TIFF, acum 4 ani, împreună cu Horia Tecău, tenismenul, care era invitat la TIFF. Ne-am întâlnit, am vorbit și amândoi am avut aceeași idee. Eu fiind un mare admirator al tenisului, al sportului în general, mă gândeam de mult timp că în România nu prea există documentare de referință despre cele foarte puține figuri mari ale sportului, personalități care să fie cunoscute în toată lumea: Ilie Năstase, Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin și cumva s-au legat lucrurile, astfel că am spus amândoi: hai să facem filmul despre Năstase.
A.-M.P.: Ați întâlnit mulți sportivi celebri în procesul de creație al acestui documentar. Cum s-a organizat echipa de producție?
T.G.: Ne-am dat seama că filmul va avea două ingrediente principale: pe de o parte, imaginile de arhivă - pe care noi nici nu le-am văzut, nu știam de existența multora, nu le cunoșteam, dar știam că va trebui căutat în toată lumea după imaginile care să-l arate pe Ilie Năstase cum era el la vremea aceea, în 1972-'73, anii lui de glorie și, în egală măsură, interviuri și mărturii ale unor sportivi esențiali, importanți, de aceeași vârstă cu el sau unii mai tineri, cum e Rafael Nadal, care a fost influențat de Năstase, care știe multe despre cariera lui. Ne-am luat tot timpul din lume - 2 ani de zile - să-i sunăm, să-i batem la cap să ne primească și, din fericire, în afara câtorva refuzuri, am putut sta de vorbă cu Nadal, cu Jimmy Connors, Björn Borg, marele campion din Suedia, cu Yannick Noah, Mats Wilander, Billie Jean King - marea tenismenă din Statele Unite, Boris Becker, precum și cu sportivi români, cum sunt Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, care îl știu bine pe Ilie - deci asta a fost important, să-i avem în film.
A.-M.P.: Ați menționat că sunteți pasionat de tenis. Reușiți să ajungeți la turnee, sau să practicați acest sport?
T.G.: Am început să merg la turneele mari în perioada pandemiei. Am fost la Roland Garros, prin tragere la sorți am găsit bilete; era foarte ciudat, pentru că și acolo, ca peste tot în lume, accesul era restricționat la jumătate din capacitatea arenei. A fost a doua oară când vedeam un turneu de Grand Slam, după US Open, unde am fost mai demult, după care, datorită și filmului, am putut să ajung din nou la Roland Garros, să facem interviuri la Roma, la US Open și da, este o atmosferă foarte specială. Ca pasionat, iubitor al sportului, a fost o șansă fabuloasă să poți să stai să-i vezi de aproape pe jucători, să vezi atmosfera din tribune. Sigur, încerc, în măsura timpului, să și joc cu amicii și partenerii mei de tenis săptămânal, e o bucurie pe care o am și la care nu vreau să renunț.
A.-M.P.: De ce ați ales să realizați un documentar și nu un film biografic, de ficțiune?
T.G.: Filmul biografic cred că are o mare problemă legată în special de cât de mult se acoperă din povestea personajului. Am văzut multe filme care au ieșit prost și pentru faptul că au vrut să spună tot, sau să acopere cât mai mult. Ori, în cazul lui Năstase, este imposibil să acoperi tot. Trecând peste faptul că ar fi foarte complicat de găsit pe cineva care să îl joace, atât de unic a fost el pe teren, dar poți să faci despre el mai multe filme: Năstase și femeile, Năstase și relația complicată cu arbitrii, Năstase și anii '70, niște ani foarte diferiți în istoria omenirii în care au explodat mișcări sociale, tineret, Woodstock, groupies, sex, toate acestea cumva l-au definit pe Năstase-omul. Ne-am gândit de multe ori în timp ce făceam documentarul că ar fi mișto să facem și o ficțiune, dar am zis: hai să încercăm întâi cu documentarul și dac-o fi, la un moment dat, să ne gândim... vor veni toate la timpul lor.
A.-M.P.: Acest film va deschide apetitul cinefililor pentru filmul documentar sportiv?
T.G.: Apetitul cred că există, știi cum e: întotdeauna, oamenii vor să vadă povești care să-i emoționeze, care să le dea de gândit, să le miște ceva în interior; filmul Nasty cred că face chestia asta. Apetitul există, sunt convins; mulți dintre cei puțini care l-au văzut totuși mi-au spus: "Ah, mai vrem: și un film despre Nadia, și despre..." ceea ce, sunt absolut convins, va fi una din cele mai des auzite remarci, comentarii de după ce filmul se va fi lansat.
A.-M.P.: În acest context, ați aduce pe ecrane carierele anumitor sportivi de excepție, sau ale altor personalități?
T.G.: Da, cred că Nadia Comăneci e personalitatea cea mai evidentă, pentru că, la fel, are o carieră unică, e un om admirat și cunoscut în toată lumea și care a avut un episod interesant: fuga ei din țară în regimul comunist, un regim care s-a folosit enorm de imaginea ei, care cumva a făcut-o să aibă și o evoluție interesantă în România, era un fel de păpușă, figură favorită a regimului - ori, ulterior, te maturizezi și realizezi că de fapt viața ta e cea mai importantă, ai nevoie de libertate, ai nevoie să-ți exprimi opiniile; a fugit în America - deci, povestea Nadiei e foarte interesantă. Apoi, sigur, mai e Hagi, mai e antrenorul de fotbal Mircea Lucescu, un antrenor cu o poveste incredibilă, cu performanțe la nivel mondial - și ei ar merita, evident, filme bune, pe măsura carierei lor.
A.-M.P.: Despre Ilie Năstase: care a fost contribuția acestuia? A facilitat, a intermediat întâlniri, interviuri?
T.G.: Din fericire, Ilie n-a prea avut niciun rol, a fost cuminte și ne-a lăsat să facem aproape tot, cel care ne-a ajutat în a seta niște întâlniri și a avut acces la niște personalități mari a fost Ion Țiriac. Ilie ne-a ajutat, a venit la filmările pe care le aveam cu el, a venit la Roland Garros, a venit la Roma, unde l-am și filmat, dar a fost de mare ajutor pentru că s-a lăsat filmat și s-a lăsat cu încredere pe mâna noastră.
A.-M.P.: Și cum este lumea lui Ilie Năstase, cum vede el lucrurile, acest parcurs al său, retrospectiv?
T.G.: Ilie trăiește foarte împăcat cu el însuși; se apropie de 80 de ani și este un om care nu are o viață ușoară, fiind un om cu multe căsnicii, cu mulți copii și nu e simplu să gestioneze tot felul de situații care apar, dar cred că trăiește împăcat. Cred ceea ce spune și în film: faptul că poți să ajungi să faci o carieră fabuloasă, să ajungi primul număr unu mondial, să câștigi atâtea turnee, dar în egală măsură să fii tu, să nu te schimbi, să fii cu zâmbetul pe buze, să faci prostii, este mare lucru! Acest lucru rar se mai poate întâmpla azi, când tot jocul s-a robotizat, personajele sunt "mecanice", ori Ilie rămâne o pată de culoare, un personaj - Nadia Comăneci spune despre el că "ce e-n gușă și-n căpușă", adică el e unu la unu, nu fake-uiește nimic, nu se preface a fi altceva decât ce e. Ceea ce este foarte important, uman vorbind.
A.-M.P.: Pe ce durată s-au întins filmările și unde au avut loc?
T.G.: Am filmat aproape doi ani, dar în salturi. Am filmat și-n București, am filmat la Brașov cu Ilie, am filmat în California, în Dubai, în Mallorca și la Marbella în Spania, la Paris, la Roma, am filmat un pic în Olanda, în Germania, în America în alte orașe: în New York, în sudul New Yorkului - practic ne-am dus după personajele noastre: unde erau, mergeam și noi. A fost un turneu, un traseu interesant.
A.-M.P.: Care au fost cele mai mari provocări ale echipei - și ale dumneavoastră în particular?
T.G.: Cea mai mare provocare a fost obținerea imaginilor de arhivă, pentru că: să le găsești a fost complicat, trebuia să negociem cu foarte mulți provideri de astfel de imagini și apoi, evident, să găsim banii necesari pentru a le plăti. Pentru că noi ne bucuram că le găsim, dar nu știam dacă o să avem bani, drepturile costă enorm de mult, am avut noroc de mulți sponsori, parteneri care ne-au ajutat să le putem achiziționa.
A.-M.P.: Cum s-a lucrat pentru a se pune cap la cap toate materialele strânse: în echipă, pe parcurs, s-a montat la final?
T.G.: A fost o muncă sisifică și aici eroii principali au fost colegii mei Cristi Pascariu și Tudor Popescu, cosemnatari ai regiei filmului. Împreună am acoperit toată partea aceasta complicată a nașterii filmului, dar ei au alocat mult timp pentru montaj, au încercat variante diferite de a monta, de a spune povestea; am intrat ulterior și eu, le-am mai modificat ceea ce gândeau. La final ajungi la o formulă de poveste care ți se pare cea mai bună, e coerentă, e validată de către producătorii de la HBO și zici "Asta e" - mergi mai departe. Dar nu e simplu să găsești un fir narativ între toate materialele pe care le ai la dispoziție.
A.-M.P.: De ce ar trebui să vizionăm Nasty?
T.G.: Pentru că e un film despre un personaj unic în România - și în lume, de fapt. Niște străini care au vizionat filmul mi-au spus "Cum de nu s-a făcut până acum un film despre Năstase?!" și ăsta e adevărul, Nasty, Năstase, e ceva - e un rock star, l-au definit mulți "primul rock star mondial al sportului", ori, filmul te trece prin atât de multe stări, e un roller-coaster de emoții: râzi, plângi - este, cred, o experiență interesantă!
A.-M.P.: Care este următorul proiect la care lucrați?
T.G.: Lucrez la un film despre felul în care ne raportăm la istorie, în special la niște evenimente întâmplate în 1941. În actuala Ucraina, pe vremuri Bucovina de Nord, care a fost, cumva, furată României de către Uniunea Sovietică, s-a petrecut la 1 aprilie un masacru: într-o pădure, armatele sovietice au omorât zeci, sute de români - se știe destul de puțin despre asta; fac un film despre modul în care judecăm istoria, o cunoaștem, o analizăm, o reinterpretăm.
A.-M.P.: Va fi un film de ficțiune, sau documentar?
T.G.: Este un hibrid, e prima dată când lucrez într-o formulă un pic mai experimentală, este un film care are și ficțiune și documentar. Încă lucrez la el, este un fel de laborator în care încercăm să-i găsim forma optimă.
A.-M.P.: Care este ocupația favorită a lui Tudor Giurgiu: regizor, producător, organizator/director de festival...?
T.G.: Cea mai plăcută este, normal, să fii regizor, pentru că îți dă cele mai multe bătăi de cap. Este o ocupație foarte creativă, ceea ce e cel mai plăcut: să te poți gândi la formulele în care spui povești, în care filmezi, în care lucrezi cu actorii - este, fără îndoială, cea mai provocatoare.
A.-M.P.: Ce surprize pregătiți pentru ediția din 2024 a TIFF?
T.G.: Este anul în care la acest moment știu cele mai puține lucruri despre TIFF dintre toți anii, noroc că am aici colegii implicați și care au preluat frâiele. Pregătim un mare program dedicat Japoniei, o țară care a dat multe filme bune, artiști importanți. În jurul Japoniei vor fi multe surprize anul acesta la TIFF; în rest, filme cât mai bune! Sper să avem norocul să aducem și de la Cannes niște filme precum și să facem și un mare eveniment pentru prima dată la TIFF la castelul de la Răscruci, care nu e departe de cel de la Bonțida. Este tot un castel Banffy, a fost restaurat de Consiliul Județean Cluj și sper să fim primii care fac acolo un eveniment, unde așteptăm toți clujenii ca să-i surprindem.
A.-M.P.: Ce fel de cinematografie vizionează regizorul Tudor Giurgiu? Mai urmăriți filmele clasice, vechi, aveți preferințe ca spectator, sau vizionați programatic anumite filme?
T.G.: Nu prea mai am timp să văd filme vechi, doar când mai prind, la Cinematecă, la Cinemax, mai rămân, asta dacă e întâmplător. Altfel, încerc să văd ce este mai nou, filme de care am auzit, la festivaluri, mai monitorizez, mai văd, sunt câțiva cineaști pe care îi urmăresc - dar nu am un focus că trebuie să văd tot ce vine din Grecia, sau din Iran, sau din Mexic. Mă interesează America de Sud, adică la festivaluri întotdeauna când văd ceva din Argentina, din Chile, din Mexic mă duc, sud-coreenii au un cinema mișto, foarte eclectic și... cam asta; în rest, dintre autori, mă duc la unii la care știu că, chiar dacă iese o prostie, tot mă aștept la ceva special, ca Jacques Audiard.