Alina Mariana Maer: Bine-ați revenit acasă, plini de imagini, de vibrații, de amintiri. De unde a pornit ideea acestui turneu și cu sprijinul cui s-a derulat?
Petru Hadârcă: Vă mulțumesc pentru invitație și pentru oportunitatea de a vorbi despre această experiență nemaipomenit de frumoasă, interesantă, care o să ne inspire și o să ne alimenteze imaginația încă mult timp. Turneul a făcut parte dintr-o campanie inițiată de Guvernul Republicii Moldova și a avut scopul de le oferi celor din diaspora un prilej de sincronizare cu atmosfera de sărbătoare din zilele Mărțișorului care se întâmplă acasă. Mărțișorul e unul din cele mai vechi Festivaluri Internaționale de muzică, care se desfășoară anual la Chișinău, în acest an a fost ediția a 58-a. Ministerul Culturii a propus să extindă conceptul de la Mărțișor în toată țara la Mărțișor în toată lumea. Ideea a fost de a le transmite celor plecați un sentiment de coparticipare și trăire în comun cu cei de acasă a unui festival care a crescut și a format mai multe generații de spetatori. Trebuie să spun din capul locului că organizarea acestuia a fost posibilă cu implicarea mai multor autorități și instituții, s-a depus o muncă titanică de coordonare din partea Biroului de Relații cu Diaspora, din partea ambasadelor și consulatelor Republicii Moldova, cu participarea activă a membrilor diasporei, a unor oameni concreți din fiecare oraș în care am ajuns. Vreau neapărat să menționez și faptul că ne-am bucurat și de susținerea reprezentanților misiunilor diplomatice ale României, fapt pentru care ne exprimăm recunoștina și pe această cale: fie că a fost vorba de ambasade sau de consulate, ICR sau de oficiali din alte instituții europene. Acest sprijin s-a manifestat prin prezența la spectacole și prin ajutorul acordat la diverse etape: de exemplu ca să găsim traducerea piesei în spaniolă (mulțumesc doamnei Maria-Ioana Pop, directoarea Instituto Cultural Rumano Madrid / Institutul Cultural Român de la Madrid), ne-au invitat cu un recital la Ambasadă (mulțumesc Raluca Mihailă, Însărcinat cu afaceri a.i., Laviniu Enii, ministru consilier de la Ambasada României în Regatul Spaniei), au diseminat informația despre eveniment, ne-au ajutat cu unele contacte (mulțumesc E.S. Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Republica Italiană) sau ne-au ajutat prin poșta diplomatică să ne parvină de la București, în timp util, pașapoartele cu vizele pentru Irlanda (mulțumesc E.S. Laura Popescu, Ambasadoarea României în Marea Britanie și Irlanda de Nord, Robert Marin Consul General al României).
A.M.M.: Teatrul "Mihai Eminescu" este cunoscut prin montări cu un puternic mesaj național. De ce ați ales spectacolul Steaua fără nume de Mihail Sebastian?
P.H.: N-a fost deloc întâmplătoare această alegere. Când am propus anume acest spectacol, am adus o serie de argumente și turneul ne-a confirmat și a demonstrat cu strălucire că am făcut o alegere fericită. Am scris și în materialele promoționale că este unul din cele mai frumoase texte de dragoste din literatura română, iar reacția publicului, bucuria și încântarea, lacrimile de plâns și de râs au fost o dovadă a puterii artei de a crea starea de fericire, de miracol și de catharsis. Și de fiecare dată ne gândeam cu recunoștință la Mihail Sebastian, la soarta lui tragică și la acest text care a adus atâta lumină peste aproape un secol de când a fost scris. Am și mărturisit, la un moment dat, pe pagina de facebook a Teatrului nostru despre aceste emoții amestecate: "în scenă, răsună textul lui Mihail Sebastian, în limba română cu titrare în spaniolă. Spectatorii se lasă cuprinși de această minunată poveste de iubire și de speranță, plină de umor fin, peste momentele de suspans și de lirism, vin valuri de râs binefăcător. Acești oameni au uitat că erau obosiți după o zi de muncă, că aveau îndoieli că merită să mai ajungă la teatru, că erau gata să renunțe să mai vină când au văzut că ambuteiajele nu mai au capăt, și totuși au venit și, pentru două ore, au uitat de propriile necazuri și griji... Și noi am uitat, am uitat, pentru cele două ore, că venim de la hotarul Uniunii Europene, că la acel hotar zboară rachete rusești la câteva zeci de kilometri, că acolo e război și mor oameni... Și desigur n-am mai avut timp să ne amintim că această minunată poveste de dragoste a fost scrisă în timpul unui alt război, într-un București care încă se mai află departe de linia frontului, a fost scrisă de Mihail Sebastian, scriitor evreu care era persecutat și care a scăpat ca prin minune de holocaust. Aseară, Steaua fără nume s-a oprit pentru două ore la Parla, Madrid și ne-a amintit cât de important este să prețuim pacea, să iubim și să prețuim oamenii din jurul nostru." Chiar mă bucur că această stare a fost descrisă și a fost postată ca să ne amintească cum a fost. Cred că a fost și meritul acestui text de a aduna public cu dor de arta românească de pe ambele maluri ale Prutului.
A.M.M.: Ce granițe sunt mai greu de depășit, cele geografice, lingvistice sau cele identitare?
P.H.: Dacă ești cetățean UE nu mai există granițe geografice și cei mai mulți dintre noi s-au bucurat de acest privilegiu, a fost și un avantaj din punct de vedere logistic. Cei care au pașapoarte biometrice au fost verificați mai atent de fiecare dată, iar pentru Marea Britanie și Irlanda a fost nevoie de vize ceea ce a însemnat dosare, acte și ne-a costat și timp, și bani, și nervi, dar am rezolvat până la urmă. Granițele lingvistice sau identitare nu sunt o problemă și aceasta o demonstrează cu brio Uniunea Europeană, acest lucru îl cunoaștem foarte bine și noi, cei din Republica Moldova. Nu limba sau identitatea culturală reprezintă bariere insurmontabile, ci faptul de a face din limbă și identitate un instrument de instigare la ură sau unul de persecuție. Acest turneu ne-a revelat faptul că cele mai periculoase sunt granițele mentale și ele nu vizează limba sau cultura, ci atitudinea fiecăruia față de libertate și față de principiile democratice. Ceea ce ne îngrijorează și ne sperie sunt granițele mentale care sunt nu numai în creierul celor care locuiesc în Republica Moldova și se află mereu sub tirurile propagandei ruse, dar le-am descoperit cu mare regret și în mințile unora dintre cei care locuiesc în UE, beneficiază de bunurile și standardele de viață oferite de o comunitate construită pe principii democratice, dar visează și așteaptă o mână de fier, admiră regimul lui Putin. Cineva îmi povestea cu mare tristețe despre divergențele pe care le are cu fratele rămas în Moldova și care își dorește "reguli ca la ruși". Asta e granița cea mai periculoasă și cel mai greu de depășit în opinia mea. În rest, limba și cultura nu sunt niște granițe, dimpotrivă sunt lumi și spații de explorat și de bucurat.
A.M.M.: Din cine a fost format preponderent publicul care a venit să vă vadă?
P.H.: Au fost oameni din diaspora de o parte și alta a Prutului, Sebastian și Steaua fără nume ne-au unit. Au venit oficiali reprezentanți ai autorităților publice locale, invitați ai misiunilor diplomatice din alte țări, actori din teatrele în care am jucat, oameni de artă. Bineînțeles publicul țintă a fost diaspora românească. Eu aș împărți acest public în două valuri generaționale: spectatorii adulți care au un orizont de așteptare emoțional, care au venit conștienți, de cele mai multe ori ca să regăsească un text cunoscut. Cei din Republica Moldova au venit să ne vadă și pe noi, actorii care am făcut parte din copilăria și tinerețea lor. Am constat cu mare surpriză și emoție că și unii locuitorii din zona Moldovei de pe malul stâng al Prutului ne urmăreau la televizor în anii '90 și deci au venit la spectacol să ne revadă și le mulțumesc și pe această cale. Apropo, mulți au parcurs sute de kilometri ca să vină la spectacol. Și al doilea val de public este alcătuit din noua generație, copii și tineri, care se formează într-un alt spațiu cultural și lingvistic, iată ei au fost marea noastră descoperire și revelație. Marea surpriză a fost faptul că titrările noastre (peste tot am avut titrări în limba engleză sau în franceză, spaniolă, italiană, le-am pregătit pentru oficiali și pentru invitații din comunitățile locale) le-au fost de mare folos și unor spectatori tineri, care nu mai stăpânesc la fel de bine limba română, mai ales româna care depășește câmpul lexical al problemelor și necesităților familiale, domestice.
A.M.M.: Ați jucat în marile orașe ale Europei. Ce ați descoperit nou, inedit în Europa, ceva ce nu vi s-ar fi relevat dacă acest turneu nu ar fi avut loc?
P.H.: Cred că cea mai mare revelație a fost această generație tânără. Noi am încercat să înregistrăm unele opinii și se vede la cameră cât de surprinși sunt și cum le sclipesc ochii de bucurie și plăcere pentru ceea ce au văzut. Iar pentru noi a fost uimitor să ne scăldăm în valuri sonore de limbă română rostită cu accente melodice foarte diferite, în funcție de melodia și ritmul limbii și culturii în care cresc ei: portugheză, franceză, spaniolă, germană, italiană, irlandeză, engleză. A fost una din cele mai emoționante și senzoriale experiențe din acest turneu. Cred că mulți dintre ei au ajuns să se îndrăgostească de cultura română datorită acestui contact cu opera lui Mihail Sebastian adusă și rostită de noi, actorii români din Chișinău - nu numai eu, dar noi toți am simțit această emoție puternică de bucurie, de fericire, de frumusețe trăită împreună!
Un alt lucru nou probabil a fost să descoperim forța diasporei și dorința de a face lucruri împreună. Dorința de a rămâne în această parte de lume. În general, se pare că oamenii nu sunt conștienți de comoara pe care o au, de cât de frumoasă și cât de multe beneficii sunt în această parte de lume care se numește Uniunea Europeană cu tot ce înseamnă ea: arhitectură, muzee, teatre, cultură, artă, mod de viață, activități economice, relații sociale etc. (da știu că sunt multe-multe probleme și foarte mari). Mă tem că europenii nu sunt pregătiți să apere toate acestea și mă tem că un război ar putea distruge aceste realizări.
A.M.M.: Când v-am cunoscut pe dvs și pe alți actori de la Chișinău m-a impresionat afirmația "Noi nu ieșim la aplauze, venim la închinăciune". Ce diferențe, ce asemănări ați identificat în publicul în fața căruia v-ați închinat în Europa, față de publicul de acasă?
P.H.: N-am simțit diferențe. Poate doar în intensitatea cu care au trăit emoția întâlnirii, pentru că, evident, publicul de acasă e oarecum saturat, sătul de arta de acasă. Iar pentru cei de peste hotare, spectacolul nostru a fost ca o gură de aer, ca o gură de apă pentru cei însetați de un spectacol rostit în limba română. Am spus-o și nu voi înceta să repet că beneficiul real al acestui proiect trebuie cuantificat nu atât în cifre cât în efectul benefic pe care l-a avut asupra stării de spirit a oamenilor, în gradul uriaș de satisfacție spirituală, de fericire debordantă care creștea pe viu și se amplifica spre final, atingând cote maxime de fiecare dată, în fiecare sală de spectacol.
A.M.M.: Spuneați într-un interviu că, grație educației profesorului Ion Ungureanu, în anii '80, când ați plecat la facultate, v-ați dus moldoveni și în '85 v-ați întors români. După acest turneu în Europa cum v-ați întors?
P.H.: Eu sunt european prin formația și cultura mea, prin valorile pe care le împărtășesc și cred că este valabil și pentru toți colegii mei. Spiritul culturii europene ne-a fost cultivat într-adevăr de regretatul Ion Ungureanu și de unii mari profesori de la facultate. Când ziceam că m-am întors român, aceasta însemna că și european. În acest turneu s-a produs o și mai puternică fuziune între Europa artistică și culturală din imaginarul meu mental și mediul artistic și cultural real. De fapt acest lucru se întâmplă de fiecare dată când avem această ocazie, acest lucru se întâmplă de fiecare dată când trecem Prutul. Poate că de data aceasta intensitatea a fost mai înaltă, pentru că am fost împreună, pentru că am fost și creatori de artă generând emoții și catharsis, dar în același timp am consumat cu aviditate artă trăind catharsisul. Și în acest sens a fost o experiență unică. Acest turneu ne-a făcut să simțim cu toți porii, cu toată fibrele că aparținem acestui spațiu și că vrem să rămânem în acest spațiu și mental și fizic, și geografic, și politic.
A.M.M.: Pe când un asemenea turneu în orașele din România. De ce, de cine este nevoie ca să se întâmple acest lucru?
P.H.: Turneele în România au devenit deja o tradiție pentru Teatrul Național "Mihai Eminescu". În ianuarie 2024 a fost a X-a ediție a Turneului Unirii, acel proiect inițiat cu susținerea regretatului Ion Caramitru, care i-a dat și numele "Teatrul românesc București-Iași-Chișinău". Am avut mai multe turnee la Buzău, proiect pe care sperăm să-l menținem și în 2024. Suntem recunoscători pentru invitație, suntem onorați și participăm cu bucurie la Festivalul Internațional Shakespeare la Craiova și la Festivalul Internațional de la Sibiu. Această mobilitate depinde de mulți factori, de oameni în diverse funcții, de capacitatea noastră de a ne mobiliza, dar factorul de bază este pacea și stabilitatea, prosperitatea economică, dacă vor fi acestea - orice proiect poate prinde contur real.
A.M.M.: Reuniunea Teatrelor Naționale Românești a fost organizată pentru prima dată în 2015 și a fost inspirată din proiectul "Teatrul românesc București-Iași-Chișinău", lansat de cei doi directori ai Teatrelor Naționale din București și Chișinău, Petru Hadârcă și Ion Caramitru. Ce înseamnă acest proiect pentru viața culturală a Republicii Moldova și când, cum se va desfășura în 2024?
P.H.: Vă mulțumesc tare mult pentru această întrebare. Suntem onorați și fericiți de faptul că, al patrulea an consecutiv, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de comun acord cu Președintele României, Klaus Iohannis, au acordat Înaltul Patronaj Prezidențial Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, care se va desfășura în acest an, în perioada 12-22 septembrie 2024. Proiectul din 2014 a fost conceput ca un flux masiv de spectacole dinspre Occident spre Chișinău pentru a oferi modele alternative fluxului de mesaje și narațiuni de propagandă rusă care dominau și asfixiau spațiul public și mediatic în acel moment. Astăzi, Reuniunea este mai mult decât un festival al artelor scenice, este un prilej unic de reconectare la spațiul lumii libere, este un eveniment de excepție în care Europa vine prin România mai aproape de noi cu cele mai bune spectacole ale artei scenice românești, oferă publicului de la est de Prut privilegiul contactului direct cu artiști și creatori care au experiența vieții într-un sistem democratic și deschis. Vor fi zece zile în care ne simțim în Europa prin arta teatrală.
A.M.M.: Ce alte proiecte are Teatrul "Mihai Eminescu" pentru anul 2024?
P.H.: Momentan suntem în montare cu Grădina de sticlă după romanul omonim al Tatianei Țâbuleac, distins cu Premiul Uniunii Europene pentru literatură în 2019.
A.M.M.: Ce alte visuri are domnul Petru Hadârcă pentru anul 2024?
P.H.: Am un singur vis frumos în care se face că e pace și că hotarele sunt deschise, și noi organizăm Reuniunea și demarăm reparația Teatrului ca să avem și noi și publicul condiții decente de creație.
Vă mulțumesc încă o dată pentru că aveți grijă să ne mențineți în agenda culturală din mediul românesc și ne-ați oferit posibilitatea să vorbim despre acest proiect!