Dacă această insulă i-a atras pe cartaginezi, romani, greci, pe mine de ce m-ar fi lăsat indiferentă? Așa că acum la pas prin Catania. Am surprins fețe cuminți fără să văd mafia în acțiune așa cum am fost avertizată.
Mi-am pus banii la cingătoare cum am auzit eu că-i bine să-i țin la cald să nu înghețe și cu ochii spre toate cele. Am trecut pe lângă ministerul care ține dreptatea în frâu și am văzut o statuie în chip de doamnă pe care scria JUSTIȚIA. În una din mâini ținea un om ce părea că dă din cap a neînțelegere iar în cealaltă un om ce dădea din mâini liniștit. Am văzut și la noi o doamnă asemănătoare dar a noastră avea în mâini o balanță șchioapă și era legată la ochi.
Degeaba vii în Catania dacă nu vizitezi și piața mare de pește. N-am văzut în viața mea atâția pescari ce te îmbie să cumperi tot felul de pești. Dulciuri nu aveam de gând să gust de nici un fel până am auzit de cel mai popular desert de la ei cu numele de Cannoli. E o drăcovenie de tub din aluat crocant umplut cu o delicioasă cremă de ricotta, a naibii de tentant.
În fața ochilor mi-a apărut o statuie fără cap. Am crezut că e o mână de răufăcător. Punând întrebări am aflat că pe acel domeniu se tot schimbau stăpânii și li se făceau statui. Pentru economie de material meșterii au gândit să le schimbe doar capul pe același corp. Cunoaște cineva dacă și la noi face cineva economie din ceva?
Punctul de atracție al zilei a fost croaziera pe Marea Tireniană până în Insulele Eoliene. Cum nu poți negocia cu vântul, mai ales pe vapor, am îmbrăcat toate hainele care le aveam în valiză în speranța unei călătorii "călduroase". Am primit o brățară albastră, ca semn de recunoaștere pentru a călători nestingherită pe vapor. Fiind Scorpion, semn de apă, când am văzut valurile mării și vântul neprietenos am gândit că măcar brățara să rămână la suprafață, ca un semn în caz că m-ar căuta cineva.
Prima apariție, Insula Lipari, unde altădată locuiau nobili, iar acum, pe lângă alte naționalități mai poposesc și românașii noștri. Plantații de capere și măslini peste tot. Am găsit și un loc cu apă caldă unde oamenii făceau baie nestingheriți, chiar dacă noi eram cu haine groase. De pe plajă am cules pietre ponce din care aici se construiesc case albe.
Pe vremuri aceste insule aveau locuitori puțini care trăiau din pescuit. De când au intrat în Patrimoniul UNESCO, e mare aglomerație și trebuie să respecte niște reguli. Totuși timpul pare să stea în loc. Aici femeile conduc totul. Casele au acoperiș pătrat pentru a păstra rezerve de apă. Femeile spală rufele de mână și fac pâine de casă. Am aflat și din ce se face aici băutura numită Martini. E o plantă ca pelinul nostru care prin fierbere și tratare devine alcool. La întoarcere marea furioasă ne-a trimis în cabine ca să nu ne înghită valurile.
După un somn odihnitor, cu forțe noi și bluză neagră să atrag soarele am plecat spre Siracusa - Ortigia. Nu credeam că pot fi atâtea tuneluri pe acest traseu. Se vede că italienii au hotărât să ne arate cu porția frumusețile locului. Noroc de Felipe, șoferul nostru care voind să se facă preot a învățat cuvântul salvator "Aleluia". Dacă doreai un popas - Aleluia, doreai o bere - Aleluia și tot așa până rezolvai toate dorințele. Prima oprire la Templul lui Zeus să vedem altarul de sacrificiu unde se ardeau într-o zi fără vânt oasele de la animalele sacrificate. Fumul trebuia să fie drept ca omagiu pentru Zeus.
Am continuat cu vizita la Teatrul Grec, cetatea unde se instruiau oamenii pentru vot. Și atunci votul era o problemă și trebuia pregătit cu grijă. Spre exemplu se jucau trei tragedii și o comedie. În mijlocul scenei era un măslin iar de o parte și alta se afla orchestra. Actorii ce jucau tragedie purtau măști triste iar la comedie măști vesele. Oamenii nu trebuiau să gândească singuri ci ceea ce reușea să-i insufle actorul până la data votului. Știau ei ce știau fără să vină cu plocoane în diverse culori. În teatru aveau loc la început lupte cu gladiatori, apoi cu tigri sau lei. Când teatrul a devenit un pericol au construit un amfiteatru de unde animalele nu mai puteau scăpa. Amfiteatrul era pe trei trepte. La parter erau boierii, că boierul tot boier, la etaj stăteau oamenii cu venituri mijlocii iar la terasă, unde bătea soarele în cap aveau loc amărâții.
Am ajuns și la Urechea lui Dionysos, considerat un tiran cu suflet de copil. A câștigat alegerile cu promisiunea că va face Siracusa cea mai bogată localitate. Așa a făcut, dar când a murit, oamenii au dezlegat misterul îmbogățirii când au descoperit că nu mai au tezaur. În Ortigia am dat cu ochii de statuia lui Arhimede. Pe cât de mare a fost el, pe atât de mică e statuia. Mare bucurie să vezi în biserica Santa Lucia picturile marelui Caravaggio. Am admirat și o pereche de miri, semn că și aici oamenii mai cred în familie.
Cine vrea un cadru natural de poveste cu apa mării de un albastru turcoaz vă recomand Cefalù și Tindari. Aici te pierzi cu ușurință pe străduțe de tip labirint în caz că ai uitat punga cu grăunțe acasă, cu care puteai marca drumul. Admirând în trecere magazinele tip dugheană în care rochii multicolore îmi făceau cu ochiul am probat tot ce mi-a ieșit în cale. Le-am găsit la toate câte un cusur ca să nu supăr vânzătorul că nu le cumpăr. Ocupația lor de bază e ceramica și magazinele sunt pline. Mulțimea ambarcațiunilor din port arată că locuitorii au puține mașini. Am întâlnit un loc interesant cu niște ochiuri de apă unde femeile spălau rufele o dată pe săptămână. Am încercat și eu să-mi spăl o eșarfă și mi-am dat seama că nu trebuia să-mi concediez menajera.
În una din zile ne-am dat întâlnire în locul unde se pupă cele două mări: Marea Ionică și Marea Tireniană, adică Strâmtoarea Messina. Pentru protecția la cutremur, clădirile au fost construite pe forma unei table de șah tocmai pentru a fi înconjurate de câte o stradă care să permită un anumit spațiu de protecție în caz de cutremur.
La ora prânzului am ascultat Ave Maria alături de Leul ce reprezintă puterea și Cocoșul ce reprezintă înțelepciunea. Când ajungi la un semafor ai ocazia să tot aștepți. Șoferii se dau jos din mașini, trag o fugă să ia pâine sau fructe și tu aștepți. Pe trotuare doi din trei bărbați aleargă și aleargă, nu au treabă, au uitat mâncarea pe foc, nevasta în brațele altuia și ei aleargă.
N-am putut lipsi de pe un traseu iubit de toți turiștii: Etna - Taormina. Am trecut întâi prin Zafferana, numit și orașul mierii pentru diverse degustări. Am început cu degustarea de vinuri ca să pot face o comparație cu vinurile românești. Stau ei bine dar și noi ne știm locul. Cum o ploaie rece nu ne-a iertat, frate bun ne-a fost lichiorul de 70 de grade numit Focul Etnei.
Am trecut apoi la tăvile pline cu felii de pâine unse cu tot felul de uleiuri ca la biserică la împărtășanie. Nu mai conta cum își găseau loc în burta noastră dar am dres totul la final cu miere. Apoi am ținut drumul spre Etna. Încet, încet am dat de un covor de zăpadă care mi-a amintit ce bine mi-am făcut bagajul cu papuci de plajă și costum de baie. Vulcanului i se mai spune doamna Etna, este cuminte și erupe doar odată la trei luni. Când e vreme rea se supără, spumegă, fumează și chiar își face rost de un fel de pălărie cum purtau pictorii francezi.
Ne-am luat la revedere de la vulcanul care nu doarme niciodată și am plecat spre Taormina,"Perla Mării Mediterane". Este o combinație între munți, marea de azur, stâncile și monumentele istorice. Atracție de neuitat este Teatrul Grec, străduțele înguste, magazinele chic, terase și restaurante.
Scara îndrăgostiților era o replică a balconului Julietei. Ghivecele de flori erau sub formă de craniu cu figura unui bărbat. Am aflat misterul. O siciliancă foarte îndrăgostită de un arab a fost dezamăgită să afle că a fost păcălită, el fiind însurat. Când s-a întors de la nevastă, iubita siciliancă l-a otrăvit, i-a tăiat capul, a făcut din el ghiveci pentru flori și l-a pus în balcon. De atunci toate balcoanele de aici sunt împodobite cu ghivece cu flori, doar că sunt din ceramică. Probabil că trecând timpul a mai trecut și furia femeilor îndrăgostite de neisprăviți.
După ce am parcurs cele 142 de tuneluri am oprit direct în Palermo, capitala Siciliei. Această capitală nu strălucește de curățenie și nu lipsesc cerșetorii cu câini după ei. Aici deja simți mirosul mafiei. De-a lungul anilor mafia a preluat controlul și este în conducerea statului. În Catania se știe că dacă vrei să incendieze mașina cuiva te costă 100 de euro. Toate au câte un preț. Când vrei să deschizi un magazin se știe că trebuie plătite taxe pentru stat și separat taxe pentru mafie.
Ca român nu puteam lipsi de la bustul lui Bălcescu din piața Garibaldi, pentru o fotografie. Venise aici să-și trateze boala de plămâni. Circulația se face în mare viteză și dacă nu ești atent pe unde mergi nu te aștepta să-ți facă cineva dreptate. Oraș cu ritm alert de viață care merită vizitat.
În sfârșit, mafia rămâne la casa ei și eu plec spre casa mea. Am dormit cât să visez că nu întârzii la aeroportul din Catania, am căutat tricoul albastru ca avionul, ca să nu mă pierd în alte culori și am pus în bagaj ce am crezut că mai am nevoie. De obicei nu iau toate lucrurile la întoarcerea din călătorii. Până am nevoie din nou de ele se demodează și nu vreau să mă vorbească Iulia Albu de rău. Am înțeles că mă are în vizor.
Zâmbesc recepționerului, că așa-i frumos când pleci, iar el tot zâmbind mi-a mai cerut o ultimă taxă că m-am cazat în stațiune balneară, asta ca cireașa de pe tort. I-am explicat că am locuit doar noaptea iar în rest am fost haihui și habar n-am ce tratamente erau acolo. Văzând că ține atât de mult la o sumă modică am scos portofelul cu bănuții mei de câte un cent și doi cenți și l-am lăsat să numere. Cred că numără și acum că nu m-a oprit nimeni la aeroport că aș fi datoare. Acasă e cel mai bine. M-am învățat cu taxele și impozitele noastre. Gata cu vizita, o vacanță în România e balsam pentru suflet.
