Măcar bătrâna lui mamă e bine. La țară cu găinușile ei și peticu' de pământ pe care încă-l lucrează. Acum când îl sună, el are grijă să dea play la o înregistrare veche, să se audă pe fundal. Copiii râd, câinele latră, iar soția îi strigă pe toți la masă. Mimează normalitatea. Cum să-i spună că cei mici sunt la o ședință de consiliere, iar mama lor la una de chimioterapie. O minte și asta-l doare cumplit. De două ori. Dar inima ei n-ar rezista adevărului. Ce inimă de mamă să reziste, când cea a copilului ei plânge?
Alex Caragian
Știi ce mă intrigă? întrebă Z. fără să aștepte răspuns, ca de-obicei; deși răbdarea și atenția au diminuat de când avem smartfoane, media duratei filmelor a crescut. Așa au zis ăștia aseară la ceremonie. Sincer să fiu, rar mă uit până la capăt, prefer să văd cronica, să citesc o carte, mai arunc un ochi către ecran. Dar pot să revăd o scenă și de douăzeci de ori. Uite, la ăsta vrei să-ți povestesc finalul? Nu cred că-l vei prinde și apucă mânerul cuțitului de vânătoare din carbon de sub canapea.
Siranuș Hakobian
Numa' ce-mplinisem 16 ani când m-am îmbătat prima oară. Când m-am trezit, aveam amnezie, un cucui uriaș, vânătăi pe trup și o greață de sfârșit de lume. Vânătăile au trecut, dar greața a rămas și un doctor vesel mi-a spus că-s dată dracului, că sunt și fecioară, și gravidă. În mod firesc, am fost cuprinsă de niște fiori mistici și, în calitatea mea de fecioară însărcinată, puneam mâna pe capete de creștini și îi binecuvântam. Băiatul l-am crescut greu și are suflet de sfânt: încă încearcă să transforme apa în vin.
