Trăia departe de măicuța ei. Nu știa de când n-o mai văzuse. Acum era musai s-o vadă, s-o ducă pe ultimul drum. Cu chin, cu vai a făcut rost de banii pentru tren, iar o vecină milostivă i-a luat copiii-n grijă. Șapte la număr. I-a pus pe toți la masă. Avea doar un colț de pâine, dar multe alte bunătăți de care micuții nu știau. N-au năvălit pe ele, cum ar fi crezut. Căpșoarele lor s-au aplecat să spună rugăciunea, apoi au dat din mână în mână bucata de pâine. Știau ei bine că se-ajunge pentru toți. Așa-s frățiorii.
Horațiu Dudău
Mă coc la soare ca o pâine în cuptor. Măcar aia miroase frumos, eu put a transpirație inutilă. Prășesc ca prostul an de an bucata asta de pământ. Nu obțin mai nimic, dar am ce pune pe masă. Că așa mă rog. Mă întreb ce se roagă vecina de primește zilnic bătaie. Chiar și acum o fugărește. Stau cu spatele, mă fac că nu văd. Mă scarpin un pic în fund, îmi scuip în palmă și continui. Un F-16 trece pe deasupra. Așa îi zic intelectualii din sat. Așa îi zic și eu. Cică fac repetiții. Eu lovesc pământul să iasă pâinea.
Ana Camelia Tetiva
Zarvă pe drum. Căldărari zdrăngăne-n căruțe cazane, sobe, măturoaie, fărașe, strigând pe la porți. Iese și ea după bunica, la poartă, cu inima tremurând. Nu e și el, sunt doar alții, printre ei mama lui. Se-ntoarce spre curte cu nodul în gât. Dai o găină și mai pun o căldare. Am căldări, Paraschivă, mai bine pune-un capac de cazan. Pun și dai și niște făină, să pun și eu pâine pe masă. Deodată-l aude. Fata-i acasă? Cu obrajii arzând a învelit iute-n ștergar o pâine rotundă, mare cât anul trecut.
