Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Ieșiți din casă, procurați niște flori și apoi descrieți această experiență. Cumpărați-le, culegeți-le, cerșiți-le sau furați-le, dar faceți asta în acest week-end. Cei care scriu din amintiri vor fi depunctați."
Păsăreasca fără profesor
Mihai Buzea
Mihai Buzea
Duminică, 7 aprilie 2024, Buzea a plecat la plimbare, hotărât-bronz să-și bată propriul record. Și-a zis că flori cumpără la întoarcere; doar nu era să se care la plimbare cu florile după el! Buzea era serios: recordu-i record, Wannabe e Wannabe. În rucsăcelul de tură nu avea decât apă și pâine, atât. Pentru ca pâinea să nu-l îngreuneze la mers, își lua puțină; el îi zicea "pâinică".
N-a doborât niciun record, dar la întoarcerea în oraș și-a amintit de flori: "Futu-i! Le-am zis ălora să scrie c-au cumpărat flori, dracului... unde mai găsesc eu flori acuma, ia zi tu, Buzea deștept?" (ca orice nombrilist, vorbea cu mare plăcere singur. Astfel era sigur că avea un partener inteligent de conversație). Cum la florărie era desigur închis - țară catolică, cu frică de Dumnezeu - Buzea a virat spre străduțele mici dinspre școala Aurora, unde era non-stopul turcului.
N-a găsit flori, dar a râs singur amintindu-și. Când ajunsese prima oară la turc, la tejghea era o vânzătoare, iar turcul ședea pe o canapea mare din încăperea din spate și butona la telefon. Între tejghea și încăperea din spate era o ușă deschisă, astfel încât orice client îl putea vedea pe turc și turcul vedea pe oricine venea la tejghea. Cum non-stopul ținea bere Dębowe, Buzea venea deseori acolo. Când la tejghea era o vânzătoare, ușa era invariabil deschisă. Când la tejghea era turcul, ușa era invariabil închisă. Lui Buzea nu-i păsa; el voia bere. Au trecut cinci ani până ca Buzea să observe că vânzătoarele erau mereu altele, fete tinere care nu semănau deloc una cu alta și vorbeau cu accente diferite, dar că toate aveau gene și unghii false, sâni foarte mari, miroseau puternic a parfum și zâmbeau la fel. Ceea ce unui om obișnuit i-ar fi luat cinci secunde ca să înțeleagă, lui Buzea i-a luat cinci ani. Buzea se mândrea cu faptul că el gândea profund. Cam lent, da, dar profund.
În drum mai era și buticul tănticăi. Tăntica nu era turcoaică, era sikh din Punjab și se descurca mult mai bine în engleză decât în franceză, așa că și magazinul ei era pe lista scurtă a lui Buzea. A intrat dar n-a apucat să întrebe de flori, pentru că la tejghea era un om bine îmbrăcat, purtând ochelari de soare noaptea, foarte beat și care o amenința pe tăntică, cu răcnete de bețiv. Buzea simți furnicături în lungul brațelor și bine-cunoscuta senzație de contractare a sfincterului: trecuseră ani lungi de când nu se mai încăierase. Totuși, bețivii erau victime sigure într-un conflict, știa asta; alcoolul le încetinea reflexele și îi făcea să aleagă mereu atacul în locul apărării, așa că lui Buzea nu îi era frică. Tăntica îl rugă din ochi, dar tocmai atunci intrară în magazin trei muncitori polonezi din construcții, iar bețivul cel elegant se opri din țipat, plăti cash și ieși demn, lăsând în urma lui un damf puternic de abur de alcool și de parfum. Muncitorii zâmbiră. Tăntica zise:
- Flowers? No, sir, no flowers left. I am sorry. Come tomorrow, sir.
Buzea rupse o crenguță din drum și intră în apartament c-un surâs de cuceritor:
- Ce-i asta?, îl întrebă nevastă-sa.
- Flori.
- Flori?
- Da, flori. Ți-am adus flori, iubita mea!
- Ce flori?
- De cireș.
- Ce cireș?
- Păsăresc!
- Păsăresc?
- Păsăresc, da. Albe, frumoase, proaspete, bobocii abia s-au deschis! Numai puțin, să pun crenguța într-un pahar cu apă! Uite ce frumos arată aici, le fereastră! Vezi?
- Ce vrei?
- Vreau la Haga.
- La Haga?
- Lui Costică i-au picat niște bani. Face cinste. Doar știi și tu. Fără mine nu se poate! Ce masă e aia fără mine? Ce cinste este aia dacă nu fac eu antren?
Femeia oftă și își reporni emisiunea. Keep Up with The Kardashians.
- Și doar mi-ai promis că nu mai fumezi.