Ador pistruii, ai? o întrebă fără să o slăbească din priviri. Mi-aș dori, acum că mă întrebi. Te-ai uitat peste tot? continuă de parcă nici nu era acolo să-i răspundă și începu să o inspecteze cu privirea roată. Dacă vrei, la vara, stau să mă prindă soarele; da' bine-bine. Aha, așa faci? răspunse rapid și la fel de absent. Da. Poate voi scrie despre asta, ce-ai face? Dacă scrii cu mine în minte, totul e posibil. Îi presără scorțișoară pe sâni și uni punctele formate cu limba: uite, a venit vara.
Carmen Tot
Se priveau de moarte. Erau la fel: construiți ciudat, același număr de cuburi grele, unul în altul, matrioșka fără chip, doar cu trecut, îmbrăcați indecis, negru sau alb, intenția nu răzbătea corect dincolo de propriul eu, în lumea celuilalt. M-au părăsit puterile privindu-i nediferențiați în luptă, apoi am văzut: un monstru era o israeliancă ce-și căuta pruncul, iar celălalt o fetiță de dincolo, ce sărea gardul, să își ia înapoi mingea. Rachetele s-au aprins ca stelele, sfârtecând în pistrui inocența cerului.
Georgiana Gabriela Fodor
La gurile fluviului Istru, corabia se înțepeni într-o capcană. Cei douăzeci de bărbați căutară o soluție, dar nimic nu părea că îi ajută. Nici zeii invocați, nici karma. În timp ce stăteau însetați sub soarele fierbinte, dintre copaci apăru o tânără de o frumusețe orbitoare. Le intră până în măduva oaselor surâsul ștrengar, piciorul gol de gazelă, ochii mari, acoperiți de pistrui. Se lăsară cuceriți. Amazoanele atacară corabia și își duseră prada acasă. Când îi eliberară, soarele pistruiat le scria povestea.
