Bărbatul în halat alb aprinse lumina și descoperi corpul cel nou. Se apropie și-l evaluă atent. Era al unei persoane în jur de 30 de ani. Tegumentul se prezenta admirabil și rigiditatea dispăruse. La prima vedere nu descoperi nicio leziune. Pe foaia ce însoțea trupul erau scrise 4 cuvinte. Se aplecă și cercetă migălos cu buzele glezna, gamba, coapsa, rătăcind înzecit între oasele pelviene. Femeia chicoti: mă gâdili. Și ar trebui să te grăbești. Bărbatul nu conteni studiul: va fi o gardă cuminte.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Pe majoritatea le găseam în poziții nefirești, inerte, cu fața lipită de podea și fundul ridicat sau cu picioarele desfăcute obscen. Priveliștea îmi dădea fiori, așa că le-ntorceam cu fața-n sus sau le apropiam picioarele rigide. Toate aveau o privire sticloasă, lipsită de expresie, care mă urmărea și-n vis. Într-o zi am găsit-o pe una cu o tăietură urâtă-n frunte. Cum ai făcut asta, am urlat. Putea fi periculos. I-am făcut operație pe creier, mi-a răspuns. Doar ți-am spus că vreau să fiu doctoriță când cresc mare.
Corina Nina
Toată copilăria am încercat să fiu invizibilă. Nu voiam să fiu fiica bărbatului care umbla pe șapte cărări și cânta Deșteaptă-te române în miez de noapte. Nu voiam să fiu fata pe care lumea o compătimea. Nu voiam să fiu deloc. Corpul mi-a ascultat dorința și s-a oprit din crescut pe la doisprezece ani. Un metru treizeci. Medicii m-au cercetat pe toate părțile, dar nu au înțeles niciodată de ce nu am mai crescut. Aș fi vrut să le spun că nu toate răspunsurile se află în știință. Dar oamenii invizibili nu vorbesc.
