Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mădălina Ghiţescu: Teatrul e ca focul, filmul e ca apa


Iulia Blaga, un interviu cu Mădălina Ghiţescu

22.06.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
S-a născut în 1978 şi înainte să intre la UNATC a studiat la Liceul de Coregrafie. A jucat din 2001 în mai multe scurtmetraje, dar rolul din Marilena de la P7, în regia lui Cristian Nemescu, a dus-o şi la Cannes, şi i-a adus şi premii. Primul a fost premiul de interpretare feminină obţinut la Festivalul Molodist de la Kiev, iar all doilea Premiul Gopo pentru Tânăra Speranţă a anului 2006. S-a remarcat în teatru înaintea filmului, jucând în Mă cheamă Isbjorg. Sunt o leoaică, mady-baby.edu, Vitamine, Terorism.

Iulia Blaga: Premiul pe care l-ai obţinut la Kiev te-a bucurat pentru că era primul din cariera ta cinematografică. Cum ai primit însă Premiul Gopo pentru tânăra speranţă a lui 2006? Aveai speech-ul pregătit?
Mădălina Ghiţescu: Premiul de la Kiev a fost foarte important, fiind şi primul, dar a venit şi total neaşteptat. Premiul Gopo este însă cel dintâi primit acasă. Ambele premii sunt dedicate şi sunt meritul lui Cristian Nemescu şi Andrei Toncu. În ceea ce priveşte speech-ul, cu o zi înaintea premiilor am primit un SMS care mă anunţa: "în cazul în care câştigaţi, vă rugăm să vă limitaţi discursul la 30 de secunde". Nu mă aşteptam să câştig chiar eu, prin urmare m-am conformat. Nu aveam nimic pregătit...

I.B.: De ce îţi doreai un premiu pentru film? Tragi mai mult spre film decât spre teatru?
M.G.: Nu ştiu dacă îmi doream, dar m-am bucurat foarte tare. Premiile nu sunt un etalon al talentului, dar confirmă că drumul pe care ai apucat-o ca tânăr actor este cel bun. După el vine obligaţia plăcută de a-l susţine. Pentru mine, filmul şi teatrul se completează. Teatrul e ca focul, filmul e ca apa. Teatrul este arderea intensă a momentului, filmul este amprenta momentului. În film rămâi tânăr mereu, în teatru îmbătrâneşti un pic de la o reprezentaţie la alta. Eu cred că un actor are nevoie de amândouă.

I.B.: Eşti una dintre tinerele actriţe de teatru despre care se vorbeşte cel mai mult în acest moment. Joci în mai multe spectacole, munceşti încontinuu. Nu oboseşti?
M.G.: Cred că oboseala intervine atunci când apare plictiseala. Eu nu mă plictisesc. De aceea prefer să lucrez la proiecte care îmi fac plăcere. Şi când obosesc îmi place. Când stau, atunci obosesc. Din cauza asta trebuie să fac mereu ceva care îmi place.

I.B.: Preferi teatrul neconvenţional formulei tradiţionale?
M.G.: Prefer un teatru bine făcut, cu miză mare, cu situaţie de risc maxim, care are ceva de spus, care are o mie de grade şi peste. Nu sunt atrasă neapărat de neconvenţional sau tradiţionalism..

I.B.: E teatrul underground apanajul artiştilor tineri?
M.G.: Cred că îi reprezintă prin subiectele actuale. Teatrul, pe lângă valenţa sa artistică, a avut uneori şi rolul de a atrage atenţia opiniei publice asupra unor probleme pe care aceasta le ignora. Evident, există şi piese clasice cu subiect actual, doar că reactualizarea unui subiect nu înseamnă şi repetarea mijloacelor, drept urmare e nevoie de foarte multă creativitate şi de capacitate de reinventare din partea celui care montează.

I.B.: Te sperie ideea plafonării? Care e antidotul?
M.G.: Nu, nu cred că poate fi vorba de teamă. Probabil că orice actor s-a gândit la un moment dat, conştient sau inconştient, la asta, dar în mare parte cred că ţine de tine, să nu te prindă mania vedetismului, să nu te prindă febra banului, a compromisurilor - care cred eu că ar duce la plafonare. Trebuie să te obişnuieşti cu ideea de "sacrificiu" atunci când neajunsurile intervin în aşa măsură încât să nu te laşi furat de compromisurile pe care ai fi obligat la un moment dat să le faci. Există momente grele în viaţa unui om, dar pe cât posibil trebuie să încerci să păstrezi balanţa echilibrată chiar şi atunci când ea se înclină într-o direcţie sau alta. Dacă îţi doreşti tot timpul să faci lucruri care să te provoace pe tine ca individ şi nu te mulţumeşti cu ciorbiţa caldă pe care ar putea să ţi-o asigure siguranţa financiară şi mulţumirea de sine în defavoarea curiozităţii, învăţării şi descoperirii creative, e posibil ca plafonarea să vină inconştient, iar atunci când ţi-ai dat seama de ea poate e prea târziu. Poate ţine şi de liberul arbitru şi de ceea ce-ţi doreşti de la tine. Încă îmi mai pot permite să trăiesc cu speranţa că voi fi suficient de puternică astfel încât să nu-mi pierd "copilul" curios din creier.

I.B.: În ce joci acum? Ce proiecte ai în teatru şi film?
M.G.: Acum joc în continuare în cele trei piese de la Teatrul Foarte Mic, mady-baby.edu, Terorism şi Vitamine, şi filmez şi pentru serialul de la Pro TV Cu un pas înainte. E un serial experiment pentru că actorii cântă, dansează şi joacă. Noi n-avem tradiţie de musical, doar de vodevil. Plus că serialul e filmat în regim de film. E unul dintre motivele pentru care am acceptat sa joc în el, pe lângă faptul că joc alături de Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu. În plus, regizorii sunt regizori de teatru. Apoi am terminat filmările la un scurtmetraj independent, After image, realizat de Cătălin Leescu. Urmează o serie de turnee internaţionale cu piesa mady-baby.edu şi cam atât deocamdată.

I.B.: Anul trecut la Cannes ai obţinut reţete de pe la restaurante. Ai gătit acele mâncăruri? Faptul că ai studiat baletul nu te-a făcut atentă cu alimentaţia?
M.G.: Din cauza lipsei de timp şi a bucătăriei mele precare nu am reuşit să gătesc niciuna dintre ele, deşi îmi place să gătesc (şi deşi o recunosc foarte rar). Oricum, prefer să păstrez bucuria de a gusta acele mâncăruri la ele acasă, sunt convinsă că nu mi-ar reuşi niciodată ca bucătarilor de acolo. Nu, nu sunt neapărat gurmandă, poate uneori pofticioasă şi în special la dulciuri, de la care efectiv nu mă pot abţine. Nu am ţinut niciodată cură, dar sunt o norocoasă pentru că nu am probleme cu luatul în greutate.

I.B.: Ce faci când nu joci sau repeţi?
M.G.: Când nu lucrez, reuşesc să-mi citesc mail-urile, citesc, croşetez ca babele (dar mie îmi place foarte mult), mă joc sims pe calculator, mă duc la film, gătesc, fac curat, îmi sărut iubitul. Nu neapărat în ordinea asta (râde). Nimic impresionant...

(Interviu preluat din România Liberă, aprilie 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • .....
    Un nimeni, 12.09.2012, 11:03

    Un om deosebit, o iubesc mult, ea nu stie si nu va afla niciodata.

Spacer Spacer