Ediția primăvară - vară 2024 a Târgului de la Negreni (Cluj) a avut loc în perioada 13-16 iunie.
Un spectacol monstru în care mișună și colcăie mii de personaje, într-un decor la care o divizie de Buhagiari ar trudi infinit să îl patineze. O distribuție fără număr dar cu straița pe umăr. Negustori, târgoveți, samsari, lăutari, aurari, bucătari, hoți, ologi, cerșetori, clienți, gură-cască, curioși, mulțime, norod și alții. Un spectacol cât un festival la care merge mai multă lume ca la C......y. Locul de pelerinaj al horderilor, Mecca gioarselor, Paradisul vechiturilor.
Cum vii dinspre Oradea înspre Cluj, exact la jumătatea distanței, după ce lași în urmă Valea Omului, scăldat în apele Crișului, dai de Târgul coaselor, Fechetău (magh. fekete-negru), Târgul de la Negreni. Strămoșul onorific al festivalurilor ardelenești contemporane, TIFF, Electric și ce-o mai fi. Ca la orice fest care se respectă lumea, vine cu câteva zile înainte, instalează pașalâcurile, grătarele, ceaunele și dă-i! Legenda spune că târgul are câteva sute de ani, nimeni nu mai știe, deși e atestat la 1815, dar cine să se pună cu legenda? Dacă se vând vechituri, e old school automat. Întins pe o suprafață de aprox. 10 hectare, târgul are două ediții anuale, vară / toamnă, în prima săptămână a lunii iunie și, respectiv, octombrie, și este călcat de j-de mii de suflete.
Cum spune și titlul, imaginați-vă tot. Începem cu cele prețioase. Lănțicuri, ghiuluri, cruciulițe, cercei. Se scormonește și se sapă adânc. Căutătorii de aur scotocesc printre giuvaericale și gablonțuri cu lupele la ochi sperând la nestemate (Am auzit în treacăt că cineva găsise 280 de gr. într-o cutie de banane, la fel cum am auzit vorbindu-se, mai pe sub mustață, de arme și alte alea interzise, m-am făcut că n-aud).
Apropo de "auzit", ca în Zone of Interest, dincolo de scenografia-i grandioasă, târgul are o coloană sonoră solidă, stratificată, polifonică, compusă pe de o parte de târgoveții per se, precum și de natura capricioasă care acolo jos în vale își rupe norii, varsă râurile, bate vânturile și amplifică cu uriașa cutie de rezonanță a văii fiece negociere șoptită.
Ca într-un cut făcut de un DJ agil se mixează "3 perechi la zece lei" cu "Aseară ți-am luat cercei". Deasupra dau târcoale ulii și croncăne triluri ciorile în duet cu taragoturile și acordeoanele vechilor lăutari. Cineva, din când în când, se chinuie să sufle în vreo trompetă turtită. Am văzut chiar și o harpă și un clavecin.
Lângă un patefon care sfârâie o canțonetă de pe o bachelită obosită un insensibil probează o drujbă și fără să își dea seama o mixează pe Piaf cu Mafia Pădurilor. Nici nu ai ce regreta, dar nici nu înțelegi nimic. Ciolac peste pupăză, un bișon latră obsesiv în fața unui tablou cu o mâță zgribulită. Trenul șuieră de pe șine, lume vine.
Alături, Muma Pădure ne suportă șervețelele umede, mucurile, peturile și are grijă ciclic să le deverseze la mal când Crișul e repede. Toaletarea "face" 2 lei iar dușul 15. Vorba lui Lemmy, "Stay clean!".
Târgul e ca o expoziție colectivă, necuratoriată, dar cumva unitară, cursivă, ca un mall al vechiturilor unde cuvântul vintage e rizibil și de neînțeles. Aici totul e, dacă nu antic, măcar rustic. Fățiș stilului minimalist, Împărăția gioarselor se înfruptă și se aprovizionează local din podurile și beciurile românilor iar din import cu dumpingul EU. Sursa principală se vede pe stickerele de la pupa vanurilor, DE, FR, IT, BE, DK etc. Paletată ordonat în cutii de banane, marfa își așteaptă mușterii.
Teoretic poți găsi orice, practic, mai nimicuri. De la covor la candelabru, găsești tot de la A la Z. Ace, brice, carice, mobile, paturi, credențuri, leagăne, lăzi de zestre, oglinzi, veioze, vaze, veselă, scaune, mese, cuiere, aici găsești orice chiar dacă nu cauți nimic, sau tot ce vrei chiar dacă nu ai nevoie. Inclusiv chiuvete, sobe, căruțe, trăsuri, aer condiționat sau vană. Am găsit și un din ăla, nu știu cum îi spune, în care se țineau biletele la gară secondat de celebrul compostor, greoi, bont. îl știți.
Dar să le luăm cumva pe rând. La capitolul "furate de prin șantier și curțile oamenilor", stăm excelent. La scule nu mă pricep, dar sunt sigur că undeva, prin Germi, un maistor suspină după makitele și boschurile cu care dau ai noștri găuri în faianță când ți-e lumea mai dragă și somnul mai lin. La unelte, e bogăție: munți de ciocane, topoare, secure, clești, burghie, nicovale, coase, greble, lopeți, șurubelnițe, absolut tot. De prin curți se văd lesne mașini de tăiat iarba, preșuri, ghivece și chiar și poște. Bicicletele sunt un capitol special și implică o emoție mai consistentă în cazul unui furt, posesorul suferind deseori un șoc traumatic post-furt similar cu trecerea în neființă a unui membru al familiei. Plâng de rup olandezii după bițiglele lor olandeze Gazelle, Cortina și VanMoof, dar și noi tre' să pedalăm eco, avem piste. Trebuie să existe un echilibru în toate.
Artă plastică avem cât încape, numai pereți să fie. O veritabilă galerie de artă, eclectică, de la icoană naivă pe sticlă la pornografie, avem toate Giocondele și Monalisele, toate naturile moarte, voluptățile, strâmbăciunile, nudurile lascive și scurse din care transpiră guașe și uleiuri. Sunt și toți dumnezeii posibili. E înrămat și scos la mezat tot Panteonul, de la mic la mare, fără discriminare. Statuete, amulete, zei aquatici, undițe, lansete. Portrete de familie sepia cu morți oale și ulcele. În contrast cu selfiurile noastre, par niște rigizi, sobri ce nu au curajul să zâmbească aparatului ce le va imortaliza chipul pentru o etrnitate efemeră. Scrisori de pe front, peretare, sipci, monocluri, aparate de ras, oglinjoare și cam tot ce e prin sertare. Am divagat de la tablouri. Pentru mine, cea mai mare priză la public a avut-o această reproducere involuntară a strigătului lui Munch.
Nici la audio-vizual nu stăm rău. Dvd-uri și sidiuri cât încape, la preț de dumping. Pe lângă boată, orice cioban are azi youtube, cine să mai dea bani pe ele? Am găsit pe suport de vinilin mulți artiști autohtoni, Enescu, Lipatti, Tănase, Weiner, Răducanu, Haskil, Zavaidoc, numai headlineri. Plin de boxe, platane, patefoane, ghetto-blastere, radiouri și contemporanele mini sound-system, portabilele jebeleuri. Răsună valea a manele și nimeni nu huiduie. Cel mai popular refren: "Dacă-mi dai gurița, cie duc la Ibiza!".
La un digging scurt am dat de un The Wall zgâriat, cu 400 de lei, și un Mugur de fluier cu 3. Un nene cu simț civic de târg mă vede cu plete, aplecat spre lada lui de plăci și mă avertizează sec: "N-avem rock. Pentru AC/DC meri la vecinu'". L-am ascultat. Am luat un Lennon și mă întreb dacă a meritat Yoko pentru Beatles. Let it bine. Să ne întoarcem la "Imagine".
Tot ce ține de WW 2 e la mare căutare, fascinația deflagrației încă face suflete să tresară. Orice baionetă, cartuș, cască găurită de glonț sau năsturel gravat cu doi de "s" costă tone de bitcoini, ca să nu mai spun de vreo mustăcioară sau vreun semn solar. Trench art-ul, mai greu de găsit, e totuși prezent. La fel, interbelicul e la mare preț, lucesc ochii după jobene, gramofoane, evantaie, umbrele cu danteluță, timbre, monede și alămuri.
Artefactele epocii de aur se vând la greutatea lor echivalentă în aur. Logic, nu? Un pachet de Kentan de ăla lung e 100 de lei, Carpațiul la fel. Măcar acum să se facă dreptate și prețul să fie plafonat de acciză.
La jucării nu-i de joacă. Un cowboy sau un indian tot o sută. O păpușă "Arădeanca", două foi, un trenuleț, cât un zbor Tarom dus-întors Tm-Buc. Un pistol cu apă, 50. Un ursuleț umplut cu câlți bate 200, iar o biță Pegas Kent, 1.000.O cutie de perlan, 300. De unde atâta €£$??? Am reușit, totuși, să iau pentru muzeu o sticlă de șampon în formă de căluț de mare cu 30 de lei. Ce fraier, am gândit eu, nu știe ce vinde!
Cea mai mare bucurie a ochiului pentru mine rămân animalele împăiate. Malpraxisul taxidermic îmi dă fiori, mă face să pleznesc in zâmbet și să îmi fie milă de jivinele ce rânjesc perfid cu colți strâmbi. Cerbii mirați rup fâșu'. Poți citi în privirea lor uimirea, spaima fixată în timpul oprit brusc de alicele unui cartuș. RIP.
La raioanele de încălțăminte avem tone de pantofi scâlciați ca în Godotul lui Esrig, de la opinci la clăpari, toace, șlapi, converși, adidași naic, botine, patine, ciobote, cizme, crocși, chinezisme, mirosul ăla pestilențial de cauciuc. Fakeuri cât cuprinde, vânzătorii s-au prins că Palladium și Camper sunt la mare căutare, dar Balenciaga n-au tupeu să strige în gura mare, dicția nu le permite.
Cârpologie cât încape. Tricouri cu Wacken, animal print, zebre, tigrii, Minnie, Metallica și Bayern laolaltă. Ciorapi croșetați, chiloțuri, surplus militar, țoale, blănuri, piei, iu-ri, izmene, nădragi, ițari, șube, sacouri, pelerine, salopete, jachete, zdrențe, pălării, șepci, căciuli, mănuși, catrafuse la superlativ. Papornițe burdușite cu plase, pungi, genți, portofele, borsete, ranițe, pentru că la târg se cară cu cârca. Personajele intră goale și ies pline. Care cu câte o cratiță, cu un pitic de grădină, unu și-a luat o piatră de moară, altul o colecție de cutii de chibrituri. Câte unu cu căciulă de dac pe cap mai cară o blană sau ceva, orice, ce știe el că e dacic, un tulnic, de exemplu.
La Negreni nu se mănâncă, se halește, se înfruptă, se bagă la maț. Porțiile sunt aproape mici, iar prețurile dimpotrivă. Chiar dacă fără gust, mâncarea e piperată. Un amărât de cola e cotat ca barilu' de țiței la bursă, un langoș prăjit în ulei de la ediția trecută e 10 lei, nu știi ce să-ți iei.
Nonșalant sfârâie lent, ardelenește, pe grătare, tot felul de cărneturi, cârnați, șunci, godaci, preparate pregătite să sature miile de guri înfometate. Se îngurgitează cartofi wedges tradiționali congelați, sarmale în oale, mămăli' cu brâ' cu la', gomboț, gyros, bulz dacic, șaormă, făsulă cu ciolan, coaste, afumături, bulane de găini, gulașuri, plătite uriașe cu Nutella, plăcinte, iahnii, kurtosi, acadele, bombonele, vată pe băț, turte dulci, jumeri, se dau averi. Dincolo scăpam mai ieftin.
Se sparge multă sămânță și se mângâie burdihanele. Pântecul definește statutul social, aici nu e o rușine. Totu-i scump, noi suntem grași.
Singuri, mititeii noștri cei de toate zilele se mențin ca peste tot în țară la pragul maximal de 6 lei pe unitate, de zici că ar fi subvenționați. Nimeni nu are tupeu să umble la prețurile lor, ele trebuie să rămână mici. De pe mese, cu privirea rătăcită și sufletul jerpelit, un amărât rupt în cur adună într-un sac fără fund ambalaj reciclabil. Mă gândesc nu că face 50 bănuți la bucată, ci că salvează, dacă nu natura, măcar piciorul ăsta de plai. În colțul gurii de rai, are muștar Aro. Sau înfrățit cu Dijon-ul. De Tecuci.
Printre negocieri, vânzări-cumpărări, se stă la măsuțe pliabile, pe scăunele de pescuit sau tronuri deopotrivă, se degustă tot soiul de licori din tot felul de butelcuțe, nu lipsesc pătlăgelele, brânzele, șuncile de casă și berile reci scoase din lăzi frigorifice. E o lume caldă căreia-i place aerul rece, tare, de munte. Strănepoții fraților codrului. Nepoțelele Mumei Pădurii.
O Românie pitorească și păstorească. O lume apusă după care jinduie târgoveții. O lume ce se străduie să țină piept vremilor. Babe în costume tradiționale, combinate cu bătrâni ca în reclamele covrigăriei Luca. Prospero dalbi în opinci și țărani în cizme de cauciuc și trening de lână. O lume pentru care un cuțit este mai important decât un smartphone, iar un foc mai valoros decât un panou solar. O lume pentru care un stilou e o labă tristă pe lângă erectul briceag. O lume ce bea pălincă de izvor, mănâncă șoric cu ceapă și mușcă direct din pită. O lume ce se culcă pe înserat o dată cu găinile și se trezește de gura cocoșului. O lume pentru care flatwhiteul are 40°. O lume care a văzut lumea din cabina dubei de marfă, o lume ce știe Germania ca-n palmă și ghicește vremea-n stele.
O lume cu brișca în cizmă și banii la ciorap. La sutien, otravă. O lume ce discută prețurile în euroi. O lume cu negru sub unghii ce vinde ojă și gene false. O lume ce preferă fâșului pielea. O lume viscerală ce se înfruptă din carne crudă, ascute cuțite și asmute dulăii. Desculții cerșesc, șuții șutesc, mâna se ține pe portofel, faceți la fel.
"Poliția tace, știe ce face, justiția oarbă e gata să soarbă...". Trece potera impasibilă cu pistolul la cingătoare. Din cheotoare, iese un lănțic ce dă-ntr-un ceas de argint. Bastonul de deșurubează, o mini spadă. Săbii, panoplii, arme de paradă. Jandarmeria moțăie în dube. O lume pestriță spiritual, credincioasă, cu frici, ce stă cu superstiția în sân. Primul client nu se refuză, "a face safteaua" e echivalent cu "a da premiera", banii se sărută și se dă cu ei șamanic, ritualic peste marfă și se privește scurt, cu subînțeles spre cer. Ca un aparté, de vreți.
Cel mai vechi obiect văzut a fost un vârf de suliță cam cât o palmă, ruginită, dar încă ascuțită, de mi-au trecut prin față ochilor toți cro-magsii și proto-dacii posibili.
Din negura vremurilor, o cortină din fum de grătar mimează ceața și ai senzația că auzi îngerași cântând la tulnice de cleștar. Sunt claxoanele tirurilor de pe DN1 cu numere de TR, ce alimentează cu echipamente NATO înfometatul front vecin. Aici istoria nu se predă, nu se învață, nu se vinde. Istoria se negociază.
Top 5 artefacte văzute la ediția a-209-a:
2 tărăboanțe desprinse dintr-un carusel de bâlci, care s-au vândut cu 1000€ și s-au rescos la vânzare cu +500.
O pereche de cătușe pentru sclavi pentru care orice bdsmist și-ar dar obștescul scâncet.
O capcană pentru urs, cred, sau ceva fiare mari.
Un mini șarpe boa într-un borcan cu formol.
Niște dinți de argint (cred).
Top 1 paradox:
2 seturi de tobe lowcost Blackbeat absolut identice.
Top 5 achiziții:
Un premier Ludwig Supraphonic, anii '80, cu 50 de lei. (Nu știa ce vinde.)
16 discuri test press.
10 perechi de bețe și malete pt. percuție.
Un ride 20" Amati.
O punguliță de pufuleți.
(La astea nu am poze, a venit ploaia și nu m-a mai interesat.)
Am auzit în treacăt câteva vorbe de duh:
"La șe față ai șe te miri că ț-'o cerut poliția buletinu', nu vezi ce fățău ai?"
"Până mai stai și nu fași ni'ic, mai odihneșce-ce o țîră."
"No, amu că-i gata, să începem."
(Fotografii: Anastasia Miulescu)