Metru curb

Fetițele săreau încrucișat peste platforma cântarului, desenând un X văzut doar de ele. La fiecare survolare a corpurilor lor, mașinăria pornea primele note ale unei piese de vară de rit vechi, de pe vremea când soarele încă era de bun augur. Nota, redată în buclă de cântarul ținut prizonier de cele două fetițe, aducea a râgâit nesfârșit, forma sonoră a unui proces intestinal de dizolvare a unei mase solide.

Când Sebi a trecut pe lângă ele, fetițele s-au oprit și au aterizat de-o parte și de alta a tonomatului-cântar, permițându-i astfel mașinăriei să termine digestia și să ruleze cântecul fără pauze. Sebi le-a zâmbit, și ele i-au zâmbit înapoi așa cum îi zâmbești unui adult care-ți strică cheful. Sebi s-a urcat pe cântar și a respirat pe ecranul interactiv, îngrășând pentru o clipă și ceva răsadurile de amprente adunate în ultimele zile. Unele cântare publice aduceau cu garniturile de tren abandonate-n câmp. Erau încă complet funcționale, dar deveniseră rămășite ale primei perioade de interes național în greutate corporală. Între timp au fost declasate de cântarele și scanerele din mașini, din trotinete, din saltele. Pentru copii erau doar niște console care se cereau bruiate, iar pentru adulți ca Sebi erau un memento cât un frigider să nu lase garda jos.

Sebi clipit cât să înghită rezultatele afișate pe ecran în bleumarin și mov și apoi s-a uitat în jos la cutele și răsucirile cămășii băgate-n pantaloni, tot atâtea negocieri între carne și straie. A coborât de pe cântar și a pornit-o spre primul caz al zilei. Pașii i-au fost secondați de râgâiala cântarului, reîncepută de fetele acelea care ar fi putut sări încrucișat până mâine, și probabil chiar asta au și făcut.

Sebi i-a văzut prin geamul casei pe cei doi agenți imobiliari, soț și soție, așezându-se la masă pentru micul dejun. Cei doi erau, încă de dimineață, îmbrăcați în haine respectabile, ale lui sensibil mai de calitate, ale ei asortate boem-sport în felul acela care atrage oamenii cu bani. Fiica lor era între ei, ei trei vorbeau și zâmbeau, nu păreau să fie genul de familie care să se certe la micul dejun. Sebi s-a uitat la dosar, apoi la cei trei, apoi iar la dosar. Agentul imobiliar era vinovat fără doar și poate, și vizita era doar o formalitate. Ancheta fusese lejeră, o joacă chiar și pentru liceenii întârziați de 21-22 de ani pe care Serviciul de Investigații îi tot angajează pe baza legăturilor de familie. Dar chiar așa, de ce nu?, se gândi Sebi, uitându-se la familia frumoasă din fața lui. De ce să nu-ți ajuți copiii, de ce să nu calci pe șansele altora ca să-i ajuți pe ai tăi dacă rezultatul e o armonie precum cea la care asista, o liniște plină de sens între oameni îngemănați pe viață?

Sebi a fost gras o vară, în copilărie. A fost o vară a îngrijorării și batjocurii lucrând în ture. Era tura familiei și a bunicilor care se îngrijorau pentru sănătatea lui, a vecinilor care-l opreau în fața blocului să-l întrebe dacă îl înțeapă în piept sau dacă îl ustură rău când face pipi. Bunicul său i-a spus că grașii sunt infertili și că miros chiar și când se spală, au ei un miros al lor, i-a spus. Apoi a fost vara batjocurii în primul rând din partea celorlalți copii, desigur, dar cruzimea lor a fost tactică și limitată la o săptămână de tachinări și pumni în carnea moale. Apoi a devenit Grasul și a ocupat pentru o vară și un pic de toamnă rolul acela central, dar cu riscuri, de Gras între slabi bronzați și guralivi. A fost și batjocura străinilor din cartier, oameni în toată firea care-l strigau Gras sau Grasule sau Obeeez! de la geamuri, de sub mașini, dintre hățișurile de țevi și tufișuri ale blocurilor de vară.

Sebi n-a mai fost gras de atunci și nu a dat mare atenție medicamentelor care, deși au fost inventate ca să prevină diabetul, au dus la marea slăbire a anilor 2020. Până în 2033 nu mai existau grași semnificativi statistic pe planetă, în afară de cei care au rămas intenționat așa, întâi dintr-o frondă de copii întârziați în corpuri obeze de adulți, apoi din fanatismul capătului de idei. Bunicul lui Sebi, un bărbat care a fost filiform toată viața, i-a spus că obezdenii sunt ca minoritatea de perverși care mănâncă rahat. Dacă nu ești artist sau prinț, nu e interesant să faci asta. Ești doar bolnav și mai bine primești un glonț decât atâta tratament, i-a spus bunicul său.

Pentru o vreme, lumea s-a bucurat de slăbirea întregii planete. S-au produs date despre tonele de osânză ce au fost șterse de pe fața Pământului, iar acesta a fost comparat cu un galantar - imagine ce a rămas populară până în ziua de azi. Sau câți ani de productivitate au fost adăugați economiei mondiale, și chiar și câte tone de material textil au fost economisite pentru că trupurile subțiri necesită cu până la trei sferturi mai puțin material pentru a fi acoperite. Trupurile subțiri și creierele pe care le găzduiesc au fost încurajate să se prezinte și expună, iar nuditatea publică a devenit o obișnuință în unele locuri, până într-acolo încât restaurantele nud, care ce-i drept existau și înainte, au deschis terase pe străzi pietonale. Lumea nu are nevoie de multe ghionturi să se alinte în feluri naive care devin peste noapte normative, așa că mai toate birourile au adoptat rapid politica lucratului nud. Pentru o vreme, mai toată lumea a fost slabă și fericită, în mare parte dezbrăcată. Fututul s-a mutat, în acte, din locuri codate specific pentru asta, în stradă și șanț.

Filmul s-a rupt la vergeturile de pe burtă si coapse. Deși de la distanță toți oamenii arătau supli, de aproape dobânda osânzei era încă vizibilă. Brazde pe abdomen și pe torso, piele întinsă ca tricourile spălate de prea multe ori pe coapse și, pentru cei mai ghinioniști, anusuri iremediabil damblagite de hemoroizii aceia totalitari specifici grașilor. Tocmai faptul că defectele astea au ajuns corectabile prin operații și creme și câteva ciupeli dureroase le-au făcut de neiertat pentru cei care au fost slabi și fără (prea multe) tablete. Slabii și-au dat seama că valoarea trupurilor stă în faptul că sunt animate de o rigoare interioară. Altfel sunt doar carne ordonată pe-o scândură.

Schimbarea a început, cum altfel, cu creșterea dificultății de a găsi un partener pentru sex chiar în lumea în care erau încurajate orgii în tonete special amenajate în cofetării. Fără ex-grași, vă rog a fost condamnarea la labă și lacrimi a multora care nu au putut scăpa complet de cicatrici sau nu și-au permis tratamentele cu adevărat eficiente. La început, slabii curați au marginalizat ex-grașii, apoi ex-grașii cu bani de tratament s-au alăturat slabilor curați și i-au pus pe bară pe ex-grașii cu resurse mai modeste. Ca-n alte locuri și timpuri, viața a ajuns să fie despre ce-ai în spate - un alt om sau un perete.

Slabii curați au vrut, în sfârșit, doar să știe cine e ex-gras. Atâta tot, doar să știe, în același mod în care poți afla dacă cineva a primit vreodată amendă pentru tulburarea liniștii publice sau dacă a avut o firmă de apartament care a dat faliment. Dar pentru că toată planeta a luat medicamentele, unii ca să slăbească și alții ca să prevină îngrășarea, și alții doar așa, departajarea prin consumul înregistrat de medicamente s-a arătat inutilă. Orice ambiguitate invită la abuz, și ex-grașii s-au grăbit să-și acopere urmele greoaie și transpirate. Au șters poze, au ars haine, au convins prieteni (mulți dintre ei ex-grași la rândul lor) să le gireze sub semnătură originile slabe. Dar ambiguitatea invită și înăsprirea. Slabii curați, ajunși la putere sau în apropierea puterii, au obligat ex-grașii să-și recunoască condiția și să o anunțe când voiau să muncească, să călătorească sau să ajungă ei înșiși la putere.

Sebi a bătut la ușă și a așteptat. Fiica agenților imobiliari a deschis ușa și nu a oferit nimic în schimbul acelui Bună ziua clar și banal al lui Sebi. A tăcut și s-a agățat pentru o clipă în ștreangul invizibil pe care îl simțim în jurul gâtului când suntem puși față în față cu o autoritate cât de modestă. S-au așezat la masa din bucătărie. Fiica poate fi de față, au conchis toți trei. Sebi nu avea să spună nimic sordid, doar indigest, iar agenții imobiliari au ținut să anunțe că ei au crescut o luptătoare, gata pentru toate relele lumii ăsteia. În apărarea ei, tânăra părea cumva natural imună la entuziasm.

Sebi a poziționat ecranul tabletei spre cele trei gazde și a afișat pe ecran imaginea unui bărbat gras, eșuat pe un rattan undeva la mare. Tată, te-ai subțiat cu pastile, a spus tânăra, nici dezamăgită, nici împăciuitoare. Masa lui corporală, aceeași ca în urmă cu 30 de secunde, părea acum mai mare în ochii celorlalți trei. Sebi fusese antrenat special să suprime un asemenea bias, dar pentru o clipă l-a văzut și el pe bărbat mai lat ca frigiderul în fața căruia era așezat. Ce a fost în mintea celor două femei a fost, probabil, mult mai dezolant și sămânța unei destrămări familiale costisitoare.

Bărbatul nu a negat că a slăbit din pastile, și nu a contestat faptul că a fost gras de copil. A fost gras de-a lungul adolescenței și spre finalul facultății a început să ia pastilele de slăbit. Bine finanțat de-acasă, a semnat contracte de confidențialitate cu dușmani și antipatici și și-a acoperit cicatricile la clinici costisitoare. A făcut tot ce a trebuit, mai puțin să fie slab din naștere, deși a reușit să mimeze lejeritatea și încrederea de sine a unui slab pe viață, chiar într-atât de bine încât a sedus-o pe ea, o slabă prin excelență. Ea era genul de femeie care putea mânca un tort întreg și să nu pună nimic pe ea, și abia că folosea câteva creme moral acceptabile derivate din pastile. O femeie ale cărei oase păreau cumva în afară, în fața cărnii, dându-i o aură de caroserie.

Suma pe care bărbatul trebuia să o plătească în contul amenzii și pentru înscrierea în baza de date de ex-grași era derizorie, abia cât salariul lui Sebi pe două luni, poate mai puțin. O să pierdem toți sau aproape toți clienții, a spus femeia, trecând rapid la miezul căsniciei lor -dospirea averii pe care o adunaseră și pe care doreau s-o paseze fiicei. Cei doi soți au vrut să se sfătuiască câteva minute, dar Sebi le-a tăiat entuziasmul și le-a spus glumind că, spre amărăciunea lui, nu poate fi mituit. Bazele de date cu grași sunt armonizate cu cele europene și investigația e distribuită și arhivată în sute, mii de puncte de date. Sebi era doar poștașul.

Sebi l-a mințit pe agentul imobiliar ex-gras când acesta l-a întrebat cine l-a turnat. Acesta a intuit că e vorba tot de un fost gras, înrăit de gras. Sebi, dintr-o prudență care vine cu gradul și vârsta, i-a spus că a fost, fără să intre în detalii, o analiză automată a unor imagini dintr-o bază de date recuperată de autorități. De fapt, a fost într-adevăr un ex-gras care se îngrășase la loc și care nu își permitea tratamentele scumpe. Pilulele nu funcționau pentru unii, pur și simplu inexplicabil, și în cazul unora accelera procesul de îngrășare. Mai am două, poate trei săptămâni de viață de slab sau între. Măcar să iau pe cineva cu mine, i-a zis. Legea era de partea lui, oamenii erau chiar încurajați să își toarne cunoscuții. Lumea avea un surplus de slabi fără pată, sănătoși și prosperi.

Orădenii de seară se adunaseră la restaurantele și terasele din centru. Corpurile lor suple erau una cu suplețea scaunelor și meselor. Obiectele care serveau slabii erau ele însele subțiri, adesea transparente și modelate straniu-spre-senzual pentru că trupurile slabe au nevoie de puțină susținere sau direcție pentru a sta locului. De la distanță, mersul greoi, bălos al lui Metru Curb, șoricarul obez al clovnului bogat al orașului, Remi Crâng, bruia aranjamentele de trupuri-șnur ale restaurantelor și băncilor publice. Metru Curb era singura ființă din tot centrul a cărei carne fusese lăsată să se extindă în toate părțile, fără limite și fără simetrie. Câinele își târa bindeul enorm pe asfalt, un sul de șmirghel umed care aduna praful de mai. Coada grea, murdară pendula în fața unui cur gras în straturi, fixat de un orificiu anal maladiv, mototolit de slană într-un triunghi cu moț.