Muzica poate vindeca... arta e un medicament...

Elena Albu este artist multidisciplinar (cum se auto-caracterizează). A studiat vioara la Facultatea de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București. Pe lângă activitatea de performer, este și poetă și cantautoare, găsindu-și vocea artistică atât în muzică și poezie, cât și în diferite forme de performance. Este fondatoarea Light Quartet și Duo ViolinCello, membră a trupei Zaibăr, fondatoare a festivalului Mai Pe Ton și co-fondatoare a Asociației Culturița. A colaborat cu artiști, cu psihoterapeuți, cu diverse trupe de muzică și de teatru, a participat la proiecte inovative. A avut privilegiul să lucreze în producții realizate de Giuvlipen, Frilensăr (printre alții), cu profesori talentați, cu har, precum Doru Munteanu, cel care i-a "pus vioara în suflet" (după cum singură spune). Deși nu l-a cunoscut pe bunicul ei, care a fost violonist și el, simte că darul său muzical trăiește prin ea. Această moștenire familială și dedicarea față de muzică o inspiră să creeze și să împărtășească arta cu ceilalți.
Irina Ionescu: Ați jucat pe 1 iunie 2024, la Teatrul Infinit (un spațiu independent, cu aspect foarte boem / relaxat / fără nici un fel de pretenții), spectacolul Să știi, fă, că te-am iubit! - Viața Mariei Tănase (show musical), în regia Mihaelei Albu. Am fost impresionată de efortul dumneavoastră și al echipei din spatele spectacolului / de echipa Teatrului Infinit de a prezenta montarea publicului. A fost ultima reprezentație a stagiunii sau chiar ultima reprezentație din viața spectacolului?
Elena Albu: Momentan, am decis să fie ultima reprezentație a spectacolului. În sufletul meu, sper să nu fie așa, dar... îmi doresc ca aceasta să fie ultima reprezentație făcută doar din fonduri proprii. Pe viitor, sper să găsim sprijin pentru a putea închiria diferite spații unde să putem prezenta acest spectacol (și alte producții), dar și pentru a susține oamenii implicați în ele.
I.I.: Cât de greu este să menții ca antreprenor în artele spectacolului / ca artist independent un spectacol în repertoriul unui teatru cum este Teatrul Infinit / în circuitul public? De unde vin fondurile necesare? Doar din vânzarea de bilete? Cum reușiți să motivați echipa? Ca simplu spectator am înțeles fiind în sală că nu este deloc simplu și mi s-a părut emoționantă pasiunea pe care o investiți, efortul dumneavoastră, generozitatea cu care ați susținut acest spectacol... Este clar că faceți un efort antreprenorial considerabil... Am apreciat spiritul dumneavoastră antreprenorial...
E.A.: Menținerea unui spectacol în repertoriul unui teatru precum Teatrul Infinit sau în circuitul public, pentru noi, artiști independenți și antreprenori în artele spectacolului, presupune numeroase provocări și necesită un efort considerabil. Fondurile utilizate sunt personale. De cele mai multe ori, vânzarea de bilete nu acoperă nici 10% din investiția proprie. În echipă am avut noroc de prieteni, am format o familie, pe care am motivat-o prin aplauze și scoaterea la scenă a spectacolelor, prin bucuria cu care am cântat și ne-am jucat. Menținerea unei echipe motivate și dedicate este crucială pentru continuitatea și succesul unui spectacol. Din echipa noastră fac parte cele trei instrumentiste - Irina Răducanu (vioară), Ana Maria Anca (violă) și Camelia Neață (Iancu) la violoncel - membre ale cvartetului vocal-instrumental Light Quartet, care anul acesta împlinește zece ani de la înființare. Acestora li se alătură regizoarea spectacolului Mihaela Albu și autoarea scenografiei Diana-Elena Borundel, profesor de arte și scenografă de teatru și film.
I.I.: Scenariul spectacolului combină o ramă teatrală cu muzică din repertoriul Mariei Tănase. Partea muzicală fiind mult mai bună decât aceste mici legături teatrale, cum este și firesc - într-un fel... Regia spectacolului aparține Mihaelei Albu. Este sora dumneavoastră?
E.A.: Mihaela Albu îmi este verișoară; ne-am cunoscut acum câțiva ani, viața ne dusese pe drumuri diferite, dar eu știind despre ea că este tot în artă / domeniul artistic, am căutat-o, am găsit-o, ne-am împrietenit și acum lucrăm împreună. Mihaela Albu este regizor, a terminat ATF (Academia de Teatru și Film / UNATC), în anul 1997, la clasa lui Tudor Mărăscu. A pus în scenă diverse piese precum Efectul razelor gamma asupra anemonelor la Teatrul "Alexandru Davila" din Pitești, spectacol care s-a jucat cinci ani, Jarry, cu Magda Catone, spectacol jucat la ARCUB, în colaborare cu Institutul Francez ș.a. Cea mai recentă producție este acestă joacă a noastră.
I.I.: V-ați documentat împreună pentru spectacol? Ce surse ați folosit?
E.A.: Ideea spectacolului îmi aparține, provenind din admirația pe care o am pentru folclor și pentru Maria Tănase. Pentru realizarea acestui spectacol, documentarea a fost un proces cu adevărat special, spiritual și profund personal. M-am inspirat din biografii, interviuri, scrisori, documentare, sursele folosite fiind toate piese ale acestui puzzle, asamblate într-o poveste coerentă.

I.I.: Și ați ales să spuneți povestea Mariei Tănase de la început până la sfârșit... Firul vieții ei... Ați grupat și tematic cântecele... Ați adus povestea printre note muzicale... Vi s-a părut cea mai bună formulă? Ați ordonat cronologic tot materialul... Cum ați construit scenariul?
E.A.: Am ales să spun povestea cântând. Cântecul, mai ales la vioară, îmi este la fel de natural ca și vorbitul: am început să cânt la vioară la trei ani și am continuat să aprofundez în toate etapele școlii. Tot de mică, am cântat și vocal, chiar dacă pe partea vocală sunt mai mult autodidactă. În plus, cântecul, alternat cu povestea, creează un flux narativ care ghidează publicul prin viața artistei. Spectacolul este astfel divers, mai captivant: nu este nici pur documentar, dar nici doar un cover al cântecelor Mariei Tănase. Momentele vorbite sunt pauze de respiro, care mențin publicul implicat și interesat pe tot parcursul spectacolului. Povestea vieții Mariei Tănase este spusă cronologic, dinainte de născare până după moarte, evidențiind succesele artistice cât și întâlnirile importante care i-au marcat viața. Am ales cântece ilustrative pentru momentele despre care vorbesc, cântece pe care publicul le recunoaște și le fredonează, mizând pe puterea acestora de a evoca o conexiune emoțională strânsă între spectatori și noi, cei de pe scenă, care re-dăm grai Mariei Tănase. Acest spectacol a fost realizat în cinci zile, de la scris text, compus orchestrații, scris partituri pentru trio și voce, obținut și armonizat elemente de decor, construită mișcarea scenică, până la pus în scena și scos la rampa. Suntem mândre și recunoscătoare că este un spectacol care se joacă de cinci ani.
I.I.: Sunteți, în spectacol, într-un permanent dialog cu publicul, este o atmosferă foarte lejeră, uneori cu lumină în sală, unde intrați în dialog cu spectatorii, pentru inserții cotidiene - ca într-o cârciumă cu lăutari adevărați?
E.A.: Este maniera mea proprie de interpretare. Întotdeauna mi-a plăcut să am o relație apropiată cu publicul prin ruperea așa-ziselor bariere dintre cele două lumi, scena și sala.
I.I.: Aveți în spectacol doar câteva elemente de recuzită și de costum pentru sugerarea / ilustrarea unor scene / personaje. Dar vă susțin o vioară, o violă și un violoncel...
E.A.: Da, colegele și prietenele mele, a doua mea familie, celelalte trei membre ale Light Quartet. Toate sunt absolvente ale Conservatorului din București. Fără ele, concertele, performance-urile sau acest spectacol nu ar fi fost la fel. Irina Răducanu este violonistă și violistă. Predă muzică (vioară, pian și teoria muzicii) în propria școală de muzică, Fine Arts, Music and Japanese Studio. Ana Maria Anca este violonistă și tehnoredactor de partituri. Camelia Neață este violoncelista cvartetului. Ea este profesor de educație muzicală la școli și licee din București. De asemenea, are propria școală de muzică - Piancello, iar împreună cu mine, este membru fondator al Light Quartet. De zece ani, Light Quartet cântă la festivaluri sau la diferite evenimente, publice sau private.
I.I.: De ce ați ales să purtați microfon? Spațiul nu este foarte mare la Teatrul Infinit. Acustica nu este bună?
E.A.: Am ales să port microfon nu din cauza acusticii, ci pentru a asigura o calitate constantă și o claritate a sunetului, indiferent de dinamica spectacolului. Utilizarea lavalierei este o practică comună în multe spații de spectacol, chiar și în cele mai intime.

I.I.: Mi-ați spus că puteți cânta melodiile Mariei Tănase și în varianta de concert sau doar cu o chitară? Am înțeles corect?
E.A.: Da, ați înțeles corect. Pot interpreta melodiile Mariei Tănase atât în varianta de concert, cât și într-o formă mai intimă, acompaniindu-mă doar de chitară. Maria Tănase la chitară aduce o dimensiune aparte, aproape confidențială, care însă păstrează esența și autenticitatea muzicii sale. Fiecare variantă de interpretare are farmecul ei, iar alegerea acesteia depinde de contextul și atmosfera dorită pentru concert, performance sau spectacol.
I.I.: Credeți - ca și Maria Tănase - că muzica poate să vindece?
E.A.: Cred că muzica poate vindeca și o cred din simplul fapt că pe mine mă vindecă în orice moment. Cred că arta e un medicament atât pentru cel ce o dăruiește cât și pentru cel ce o primește. Am cântat, de curând, împreună cu un prieten drag, un cântec "de petrecere" - Mai întoarce, Doamne, roata! - la înmormântarea tatălui său. În timp ce cânta, puteam să văd și să simt cum tristețea aceea amară, grea, apăsătoare, căpăta altă dimensiune, transformându-se într-o clipă de apropiere dintre copil și tatăl dispărut. Mi-a confirmat asta la sfârșitul cântecului, când mi-a spus că acum s-a relaxat, a înțeles că tatăl și-a luat locul în inimă, care înlocuiește spațiul fizic, unde se simțea doar absența. Am simțit atunci concret că am contribuit puțin la vindecarea durerii pierderii părinților.