Undir trénu / Under the Tree (2017) a avut premiera în secțiunea Orizzonti a festivalului de la Veneția și a reprezentat Islanda la premiile Oscar din 2018.
Northern Comfort, primul său film în limba engleză, a fost proiectat în deschiderea TIFF 2023. Tot în 2023, Hafsteinn a co-creat, scris și regizat Afturelding / Balls, unul dintre cele mai populare seriale scandinave recente.
Doina Borgovan: Sunteți prezent la festival în calitate de membru al juriului. Cum este să fii în postura de a spune că un film de bun și altul prost?
Hafsteinn Gunnar Sigurðsson: Este într-adevăr o poziție ingrată să trebuiască să decizi care film e bun și care film e rău, însă cred că mai degrabă e vorba despre felul în care reușești să te conectezi cu fiecare film în parte pentru că părerea mea este că toate filmele care ajung în competiția unui festival sunt bune. Însă ele pot să-ți vorbească în feluri diferite, să ți se adreseze prin metode diferite, atât ție ca membru al juriului, cât și spectatorilor în general. Pentru că fiecare dintre noi vine cu o experiență diferită, fiecare a trăit de-a lungul vieții altceva și interpretăm filmele în funcție de asta. Acum la TIFF 2024 sunt însă norocos pentru că mă aflu în juriu împreună cu alți oameni minunați, vedem filmele împreună și apoi avem discuții foarte interesante legate de ele.
Firește, nu am voie să spun mai mult, dar până acum am văzut trei filme și fiecare a fost impresionant într-un fel sau altul.
D.B.: Care sunt criteriile după care evaluați un film?
H.G.S.: Mă întreb întotdeauna dacă-mi merge direct la suflet, sunt atent la calitățile lui artistice, la cât de originală este viziunea regizorului. Mă întreb mereu dacă mă transpune într-o călătorie spirituală, emoțională. Îmi arată cumva lucruri sau perspective pe care nu le-am mai văzut, la care nu m-am gândit? Sunt foarte multe lucruri de care țin cont atunci când văd și evaluez un film și depinde de la caz la caz de felul de film.
D.B.: Am văzut doar două dintre filmele pe care le-ați realizat, Undir trénu / Under the Tree și Northern Comfort dar cred că umorul este un ingredient foarte important pentru dumneavoastră. Am dreptate? Este așa?
H.G.S.: Da, absolut. Am această tendință de a observa lucrurile amuzante din viață, dintr-o situație, și cred că este foarte important pentru noi să reușim să ne păstrăm capacitatea de a râde chiar și în situații dificile. În plus umorul este o metodă excelentă de a prezenta și critica comportamentul oamenilor. Da, vine natural umorul pentru mine și este fundamental pentru felul în care văd eu lumea în general.
D.B.: Primul film pe care l-am văzut, Undir trénu / Under the Tree, era o dramă de familie, Northern Comfort este însă o comedie. Vă gândiți să experimentați eventual acum și cu alte genuri?
H.G.S.: Da, absolut, pentru că nu-mi place deloc să mă repet. Și mereu caut ceva nou, caut ceva care să mă provoace. Și mi se pare amuzant și irezistibil să abordezi subiecte diferite în stiluri diferite. Deci da, nu știi niciodată ce-ți aduce viitorul. Încerc mereu să rămân cât mai deschis cu putință, să abordez subiecte diferite cu metode diferite și feluri diferite de a face film.
D.B.: Lucrați la ceva anume acum?
H.G.S.: Da, lucrez pe mai multe planuri și în film și în televiziune și tot încerc să mă dezvolt ca regizor.
D.B.: Ce v-a determinat să deveniți cineast, regizor?
H.G.S.: E o întrebare bună. Pe vremea când eram adolescent eram foarte pasionat de skateboarding și atunci am început să fac filme împreună cu prietenii mei, scurte materiale video despre skateboard; firește, erau filme de amatori și erau foarte primitive. Erau anii '90, iar în Islanda nici mijloacele de editare video nu erau cine știe ce, erau la fel de primitive ca filmările noastre, pe vremea aceea existau doar videocasete. Pe măsură ce am crescut a crescut și interesul meu pentru imagine și film și treptat pasiunea pentru skateboard a dispărut, dar cea pentru film a rămas și am hotărât să mă duc la o școală de film și să văd dacă sunt în stare să fac așa ceva. Și am fost și iată-mă acum aici.
D.B.: Ați început studiile în Islanda, apoi v-ați mutat în America?
H.G.S.: Da, de fapt am început să studiez literatură comparată, pe vremea aceea la Universitatea din Islanda nu exista o secție specială de film. Asta se întâmpla acum 25 de ani.
Se făceau totuși niște studii de film la departamentul de literatură al universității islandeze. Tocmai de aceea m-am înscris la literatură comparată, dar adevărul e că mi-a plăcut mult. Așa că am absolvit cursurile, apoi am depus o cerere la Universitatea Columbia din Statele Unite și am fost admis. Am făcut un masterat pe regie și scriere.
D.B.: Cum ați perceput America? A fost o ciocnire de civilizații?
H.G.S.: Chiar o ciocnire nu a fost, însă mi s-a părut amuzat pentru că mă aflam pentru prima oară în State și totuși mi se părea totul foarte familiar, dat fiind că fusesem expus la filme și prin ele la cultura americană, care este cultura dominantă la nivel mondial din ultimii 80 de ani. Așa că într-un fel m-am simțit acasă, nu mi-a fost greu să mă adaptez.
Pe de altă parte, la New York fiecare este străin într-un fel sau altul, așa că te integrezi rapid, nu se uită nimeni ciudat la tine. Iar Islanda este cumva la mijloc între America și Europa, geografic vorbind, iar influența culturii americane și a celei europene este relativ ridicată. Deci n-am părut vreun exotic mergând acolo.
D.B.: Cât timp ați petrecut la New York?
H.G.S.: Am locuit în America timp de patru ani. Și a fost extraordinar să studiez regia de film acolo. Asta și pentru că selecția de filme pe care o au și o poți vedea în cinematografe este absolut fantastică.
D.B.: Aș vrea să vorbim despre regizorii dvs favoriți. Și despre filmele favorite. Când erați tânăr sau adolescent ce filme vă plăceau?
H.G.S.: Pe vremea când am început eu să fac filme era la mare modă mișcarea Dogma, mișcarea de avangardă pornită de Lars von Trier și Thomas Vinterberg. Ei erau o sursă importantă de inspirație pentru noi la acea vreme, mai ales că nu foloseau mijloace sofisticate, erau metode accesibile și pentru noi, cei aflați la început de carieră. Nu aveai nevoie nici de bugete foarte mari din acest motiv. Aceasta a fost o influență importantă pentru mine. Apoi mai era Robert Altman printre cineaștii care aveau acest element profund uman în filmele lor. Acesta este unul dintre aspectele care întotdeauna mă atrage, acest povești spuse din perspectiva unuia dintre personaje, povești despre oameni, asta caut mereu. Este o foarte bună metodă prin care se poate explora comportamentul uman și personajele dintr-un film.
D.B.: Dacă tot sunteți absolvent de literatură comparată, recomandați-ne și câțiva scriitori islandezi.
H.G.S.: Literatura islandeză este deosebit de bogată, istoria ei începe din secolul al XII-lea pentru că o mare parte dintre legendele nordice provin din Islanda, au fost scrise în Islanda. Așa că am putea spune că aceasta a fost contribuția noastră la patrimonial mondial, dacă vrei. Islanda are o puternică tradiție a scrisului și cititului, deci scena noastră literară este foarte bogată, mai ales dacă ne gândim la ce populație mică are țara, suntem doar 400.000.
Probabil cel mai celebru scriitor islandez din secolul XX este Halldór Kiljan Laxness, care a și primit premiul Nobel pentru literatură în 1955.
Iar în privința scriitorilor contemporani, este foarte cunoscut genul "nordic noir", romane polițiste cu autori celebri în toată lumea.
D.B.: Spuneți că nu exista o școală de film în Islanda când ați început studiile, asta înseamnă că industria islandeză de film era foarte la început. Acum cum stau lucrurile?
H.G.S.: Da, cinematograful islandez este foarte tânăr. Prima producție integral realizată în Islanda datează din 1977. Atunci s-a făcut primul film de ficțiune de la noi. Se mai făcuseră și anterior, dar erau echipe mixte, cu mulți străini. Fondul Filmului Islandez ca instituție s-a constituit în 1978. Este exact anul când m-am născut eu. Aș putea spune deci că sunt prima generație de cineaști care a crescut cu material produs în Islanda. Însă deși este tânăr, cinematograful islandez s-a dezvoltat foarte rapid iar în prezent se fac între 6 și 8 filme pe an, mă refer la filme de ficțiune care sunt finanțate, iar acum se dezvoltă și industria paralelă, în afara finanțărilor de la buget.
Și mai sunt foarte multe producții străine, filme de la Hollywood spre exemplu, care vin să filmeze în Islanda datorită peisajului în principal. Dar este o industrie în dezvoltare. Iar acum avem două școli de film în Islanda.
D.B.: V-ar plăcea să faceți un film la Hollywood, de exemplu?
H.G.S.: Sigur n-aș refuza o asemenea ofertă, clar! Dacă apare un scenariu potrivit nu voi sta pe gânduri. De ce nu?
D.B.: Să vorbim și despre TIFF un pic, este a patra oară când vă aflați aici.
H.G.S.: Da și de fiecare dată m-am simțit minunat. Este un oraș fain iar publicul este grozav. Proiecțiile au public numeros de fiecare dată. Se simte un entuziasm pentru film și pentru festival. Nu știu cum să mă exprim mai precis, dar îmi plac atmosfera, orașul și festivalul mult.
D.B.: Aveți vreme să vedeți și alte filme la Cluj (în afara celor pe care le jurizați)?
H.G.S.: Ca membru al juriului, văd trei filme pe zi, deci văd destul de multe. Plănuiesc să mă duc la Gegen die Wand / Head On / Cu capul înainte filmul lui Fatih Akin pentru că vreau să o revăd pe actrița Sibel Kekilli. Am văzut filmul prima oară acum 20 de ani și îmi amintesc că a fost o experiență foarte puternică. Să vedem dacă rezist cu patru filme pe zi.