Tamara Constantinescu: Mihai, când ai pășit pentru prima dată pe scena Teatrului Dramatic? Te-ai gândit măcar pentru câteva secunde că aici va fi a doua ta casă?
Mihai Păun: Prima dată când am pășit pe scena Teatrului Dramatic a fost în 2019. Pe vremea aceea eram încă student și mi s-a propus să particip, cu un rol micuț, în spectacolul-concert Flu Flu, regizat de Răzvan Clopoțel. Pașii nu au fost prea mulți pentru că 90% din spectacol stăteam ascuns în trapa scenei, de unde aruncam tot felul de obiecte colegilor din scenă, iar la final eram scos și prezentat publicului, moment în care - împreună cu colegii mei - cântam refrenul ultimei piese muzicale din spectacol. O experiență foarte frumoasă de care îmi aduc aminte cu drag și cu ocazia asta mulțumesc din nou pentru ea!
Nu m-am gândit niciodată sincer și nici nu mi-am făcut speranțe, că se va întâmpla vreodată ca Teatrul Dramatic să-mi devină o a doua casă. Era departe de mine acest gând, având în vedere numărul imens de absolvenți din fiecare an, plus cei care deja absolviseră.
T.C.: Te-ai născut în Galați, ai studiat în Galați, creezi în Galați. Te fascinează Dunărea sau ești fidel locului natal?
M.P.: Nu știu dacă sunt fidel sau nu, nici dacă sunt fascinat de Dunăre. Cred că pur și simplu așa a fost să fie. Un lucru e cert, eu am ales să rămân. Nu știu de ce nu mi-a priit ideea de a mă muta, probabil nu am avut destul curaj sau nu am avut un motiv foarte clar pentru a pleca.
T.C.: Deși ai urmat cursurile Colegiului Economic "Virgil Madgearu" din Galați, ești absolvent, cu masterat, al Facultății de Arte a Universității "Dunărea de Jos" din Galați, Secția Teatru și Artele Spectacolului, la clasa Profesorului Florin Toma, managerul general al Teatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galați. Când și cum ai avut revelația acestei schimbări în drumul tău, de la contabilitate la actorie?
M.P.: Nu am fost niciodată pasionat de contabilitate sau finanțe. Alegerea liceului a fost făcută în funcție de media pe care o obținusem în anii precedenți de studiu gimnazial. Părinții împreună cu mine am decis că ar fi o alegere bună Colegiul Economic. În ultimul an de liceu, a apărut în mintea mea ideea de a merge la o facultate cu specializare în Actorie, doar că au mai trecut încă 4 ani până la o decizie. Inițial, am urmat cursurile Facultății de Arhitectură Navală, în cadrul Universității "Dunărea de Jos", timp de un an, după care am abandonat dându-mi seama că nu acolo era locul meu. Anul imediat următor am dat concurs pentru a intra la Facultatea de Sport, secția Kinetoterapie, pe care am dus-o la bun sfârșit, iar în ultimul an am dat concurs la Facultatea de Arte, secția Teatru și Artele Spectacolului, în cadrul aceleiași Universități. Decizia a fost inspirată de actuala mea colegă Oana Mogoș, cu care am avut norocul să lucrez în primul an de facultate la Arhitectură Navală, în cadrul trupei de teatru studențesc De ce ficatul?. Probabil dacă nu ar fi existat acea experiență eu nu aș fi dat acum acest interviu.
Pentru mine a durat mai mult timp să iau o decizie, am avut nevoie să îmi dau seama dacă îmi doresc sau nu să devin actor. Așa a fost drumul meu și probabil că am avut nevoie să fie așa.
M.P.: Am noroc de părinți care au fost și sunt în continuare răbdători, și care m-au susținut, indiferent de alegerile profesionale pe care le-am făcut. Niciodată nu m-au tras la răspundere, ci au încercat să mă înțeleagă și să mă susțină cum au putut și cât de mult au putut. Sunt fericiți pentru mine și bucuroși când mă văd pe scenă, și sunt convins că ar fi fost la fel de fericiți și dacă aș fi ajuns arhitect naval sau kinetoterapeut sau orice altceva.
T.C.: De ce ai ales Facultatea din Galați, în condițiile în care sunt multe alte facultăți de teatru în țară?
M.P.: Am avut în vedere doi factori. Primul factor a fost faptul că în anturajul meu de prieteni aveam, la vremea respectivă, studenți ai Facultății de Teatru, care îmi povesteau tot ce făceau la cursuri și prin intermediul lor am reușit să asist și la examene. Acest lucru mi-a dat șansa să cunosc mediul din cadrul facultății. Al doilea factor a fost de ordin financiar. Eram nevoit să achit taxa de școlarizare, fiind a doua facultate, iar opțiunile din alte orașe erau mult prea costisitoare.
T.C.: În timpul anilor de studiu ai abordat personaje din zona comediei, a dramei, ai interpretat celebre personaje caragialiene, personaje din zona teatrului absurdului, etc. Care te atrag mai mult? În care simți că te poți împlini ca actor?
M.P.: Cred că e prea devreme pentru mine să spun în care mă simt mai bine sau mai puțin bine. Mai important cred că este ca spectatorul să se simtă bine, atunci când urmărește spectacolul în care joc. În tot ce mi s-a oferit am găsit plăcerea de a juca și toate rolurile vin cu particularități unice. Toate mi-au dat șansa să învăț ceva nou despre această meserie, deci cred că le-aș face un deserviciu dacă le-aș pune într-un clasament. Probabil, cu timpul îmi voi da seama care este zona mea de confort, dar deocamdată nu cred că am găsit-o sau poate pur și simplu nu sunt conștient de asta.
T.C.: În stagiunea 2020-2021, spectacolul vostru de Licență, Pasagerii de Sam Bobrik, coordonat de profesorul Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic, a intrat în repertoriul instituției gălățene, bucurându-se de succes. Acolo ai interpretat mai multe personaje, pe Howard, pe Fred și pe D-nul Wade. Cum a fost întâlnirea cu publicul din perspectiva studentului dornic de afirmare?
M.P.: A fost o întâlnire emoționantă și frumoasă. E un spectacol și un text pe care mi-aș dori să-l joc și la maturitate, dacă mi se va da ocazia. Toată acea perioadă a fost foarte frumoasă și fiecare reprezentație a rămas cu mine. Pentru mine și colegii mei fiecare nouă reprezentație era un bonus, pentru că nu știam dacă și când se va mai programa. Tocmai de aceea încercam să ne bucurăm de fiecare spectacol. Câteodată reușeam, câteodată mai puțin, dar nu-mi va părea rău de nici o reprezentație. Am avut mereu noroc de un public frumos și cald, de oameni care reveneau și asta era extraordinar pentru noi. Cred că va fi mereu un spectacol de care îmi va fi dor.
M.P.: Din păcate experiența cu Spiridon a fost foarte, foarte scurtă, pentru că la două săptămâni de la premieră, am fost nevoiți să funcționăm în format online, din cauza pandemiei. Mi-a părut foarte rău de acea perioadă și am fost foarte dezamăgit. Dar, ceva mai târziu am avut norocul să fiu distribuit în aceeași piesă, doar că în alt rol. Experiența rolului Jupân Dumitrache, avându-l alături în calitate de coordonator pe Radu Horghidan, a fost eliberatoare și efervescentă. Mi-a plăcut extraordinar de mult și încă am norocul să jucăm acest spectacol. Rolul mi-a oferit multă experiență pe scenă, lucru care a contat enorm pentru mine, în acel moment. M-a învățat ce înseamnă să stai în fața unei săli pline, în repetate rânduri, și să nu clachezi, iar asta pentru un începător e, în opinia mea, mare lucru.
M.P.: Din nou, e prea devreme pentru mine să mă pronunț. Sunt la început de drum și fiecare experiență e revelatoare pentru mine. Pofta de joc e mai mare decât preferințele, deocamdată, și cred că așa trebuie să fie, pentru început.
M.P.: A fost grea și anevoioasă, dar și frumoasă, în același timp, deoarece noi cream acel spectacol de la zero. Pentru mine, care eram la început de drum și fără experiență, mai ales în ce înseamnă teatrul "Devised", a fost o experiență inedită. De când am văzut pentru prima dată un spectacol montat de Cristi, mi-am dorit să fac și eu parte dintr-unul, și uite că am avut norocul ăsta. A fost o experiență frumoasă și joc cu drag acest spectacol. E o senzație unică, să te vezi pe scenă cu cei care până nu de mult îți erau mentori, iar acum îți sunt colegi. Am fost tratat cu multă căldură, răbdare și deschidere, aspecte care fac mereu experiența de lucru una de neuitat.
M.P.: Pot spune că deocamdată este probabil cea mai grea partitură pe care a trebuit să o interpretez. A fost un drum plin de revelații și m-am simțit de parcă aș fi continuat cumva facultatea, prin acest spectacol. Am învățat multe lucruri pe tot parcursul pregătirilor, lucruri care vor rămâne cu mine. M-am simțit foarte bine lucrând alături de Adi, mi-am dorit să joc fiind coordonat de el și din nou am avut noroc. Mi-aș dori ca acest noroc să-l aibă și alți tineri, la început de drum. E un om care a avut răbdare cu mine și am simțit din partea lui încredere deplină, pe tot parcursul repetițiilor. Dacă va citi vreodată acest interviu, aș vrea să știe că îi mulțumesc pentru tot ce a făcut, chiar dacă va spune probabil că nu a făcut mare lucru.
E un spectacol greu de dus. În afară de primele două scene ale spectacolului, sunt permanent în scenă și sunt nevoit să fiu atent și conectat la tot ce se petrece timp de două ore, altfel e foarte ușor să scapi lucrurile din mână. E un rol delicat, plin de încărcătură emoțională, pe care trebuie să o gestionez în fiecare moment. E un exercițiu dificil, dar plin de recompense la nivel personal, atunci când reușesc să-l joc cât mai curat.
M.P.: Experiența jocului cu publicul foarte aproape o aveam deja din spectacolul de licență, în care, la fel, publicul era lângă noi. Nu simt să mă fi încurcat în niciun fel, ba chiar cred că m-a provocat. E o senzație puternică să simți spectatorul la câțiva centimetri de tine, să-i observi reacțiile, să vezi ce îl modifică sau să-l vezi chiar și atunci când pare că nu e tocmai pe gustul său ce vede. Cred că o astfel de experiență, la început de drum, te călește destul de mult.
M.P.: Sincer, nu am niciunul, deocamdată.
T.C.: La ce lucrezi acum?
M.P.: În acest moment sunt în perioada de repetiții pentru spectacolul Regina Nopții în regia Letei Popescu.
T.C.: Și cum este lucrul cu Leta?
M.P.: Este prima dată când lucrez sub îndrumarea Letei. De fiecare dată când lucrez cu un nou regizor e puțin debusolant, la început, iar apoi ușor, ușor, încep să mă acomodez și să mă adaptez la stilul regizoral propus. Până în acest moment sper să mă fi acomodat, dar cred că răspunsul final pentru mine va fi momentul premierei. Fiecare interacțiune cu diferiți regizori este binevenită, mai ales în punctul în care mă aflu. Este bine pentru mine să descopăr noi stiluri de a lucra, noi stiluri de a aborda un spectacol, noi stiluri de joc propuse, pe care nu am avut ocazia să le experimentez. Sunt convins că această experiență îmi va fi de mare ajutor pentru viitor. Mă bucur să lucrez cu Leta și mă bucur să o cunosc. Chiar dacă va fi sau nu ultima colaborare, sunt convins că am de câștigat, și tot ce-mi doresc este să pot servi spectacolul cât de bine pot.
T.C.: Îți doresc să ai mult succes!