Octombrie 1967: anunţ dat în
France Soir, de poeta Joyce Mansour: "Caut vise pentru colecţie. Scrieţi pe adresa
Joyce Mansour, Avenue du Marechal Maunoury, Paris". În urmă cu o zi am citit aceste rânduri (în
Dilemateca),
zicându-mi "Aha! Din nou se întâmplă." Băgasem de seamă că altcineva se gândise la acelaşi lucru ca şi mine, însă cu mulţi ani înainte de a mă fi născut. Însă în timp ce eu făcusem doar tatonări timide, încercând să strâng vise de la fotografi, căpătând mici fărâme pe care
le-am şi pierdut prin carneţele şi calculatoare, franţuzoaica primise mii de scrisori - cele mai multe de la oameni singuri (tinere, scriitori, funcţionari, pictori) - printre care
s-a remarcat un plic cu bucăţele din scoarţa unui platan, de care expeditorul spunea că sunt "resturi de vis". Acum când scriu,
nu-mi amintesc
ce-am visat azi noapte, ci doar primele clipe de după trezire când
mi-am mormăit în cap: Să nu uit,
să-mi notez repede; însă
n-am scris, ca de obicei, aşa că imaginile văzute în somn
s-au risipit în timp ce mergeam la baie, lipăind pe hol. Sau poate că atunci când am deschis fereastra.
Des mi se întâmplă să visez fotografiile pe care urmează să le fac a doua zi, însă rar se petrece întocmai. În iarna care tocmai a trecut,
într-o noapte, ştiind că a doua zi voi merge la patinoar să fotografiez, am visat sincopat tot felul de bizarerii fără sens, cu oamenii pe care îi cunoşteam vag din vedere, ce alunecau desculţi pe gheaţă, făcând piruete spectaculoase, dând din mâini şi discutând nu ştiu ce, pentru că nu se auzea nimic, deşi se pare că ţipau. Îndreptând aparatul spre ei, în somn, mereu se întâmpla să se blocheze din pricini neştiute. Din fericire, ziua următoare Holga nu
s-a poticnit în mâinile mele, dar nici
n-am avut parte de piruete spectaculoase ori de patinatori îmbrăcaţi în verze. Nu că
mi-aş dori să pozez oameni în astfel de ţinute. Chiar nu. Fotografiile făcute în acea zi par mai degrabă amintiri palide din copilărie, când îmi plăcea să stau pe margine,
privindu-i pe alţii cum patinau pe stradă, în faţa blocului.
Ultimele vise, ale altor fotografi, pe care
le-am pus bine la păstrare:
Mirela Bratu, fotograf de nuduri: "Se întâmplă ceva ce vreau să pozez. În 99% din cazuri se petrece pe cer. Nişte formaţiuni noroase sau altceva. Eu sunt în casă şi mă uit de la fereastră. Niciodată pe stradă. Şi alerg repede la aparat dar mereu nu are film în el, sau nu reuşesc să montez obiectivul care îmi trebuie. Niciodată în vis aparatul nu e digital. E o tensiune maximă şi e o disperare în mâinile mele....şi lucrul ăla se întâmplă suficient cât eu
să-l pot fotografia, dar tocmai când să zic că am reuşit, el se termină sau dispare. O data
mi-a apărut o corabie. În general sunt nişte monştri noroşi, sau fel şi fel de forme ciudate, oricum, în cer. Asta e ideea. Nu îl visez prea des.... O dată la trei luni să zic, dar e foarte intens. Mă rog, la mine toate visele sunt intense. Mi
s-a mai întâmplat şi invers, să visez că am făcut nişte fotografii superbe, perfecte etc, şi când
m-am trezit să constat că a fost vis. Dar asta cred că a fost o dată".
Gicu Şerban, fotograf de oameni: "Acum visez în fiecare noapte că fac fotografii. Partea naşpa e că visele sunt toate prosteşti şi stupide, în fiecare noapte fac nişte cadre incredibil de tari. Şi mă trezesc dimineaţa supărat că
n-am pozat decât în vis. Şi culmea îs numai subiecte sociale, cu întâmplări tari, şi eu îmi urmăresc subiectul bine şi se întâmplă exact cum vreau eu, poze cu multe planuri (4-5) şi în fiecare plan se întâmplă ceva beton. Sper să nu fie un semn rău, ceva. Azi noapte am visat ca aveam o expoziţie foto undeva
într-o sală mare, şi nu ştiu cum naiba am lipit pozele invers; de fapt erau invers şi ramele şi pozele şi nu mai aveam cum să întorc pozele că aveau lipici în faţă; dar până la ora când
m-am trezit nu venise decât un vizitator; în tot visul
n-am văzut nici o poză, nici măcar când
le-am lipit".
Aştept şi altele, la adresa:
[email protected].
