01.07.2024
Ca să fie mai limpede, și-a râs de noi chiar fotbalul și au fost programate în aceeași seară sferturile de finală în care au jucat două dintre marile și eternele favorite la titlul continental. Anglia, care n-a câștigat nimic de aproape 60 de ani și care e de fiecare dată numărată la potențialii învingători, și Spania, care a câștigat cam orice se putea în acești 60 de ani, și încă de câte două ori, iar în 2024 e o încântare de-a dreptul poetică.

Englezii nu-s băieți răi și nici fotbaliști de lepădat, dar n-au nici finețea și nici ADN-ul efervescenței, dovadă că au învins duminică seara Slovacia jucând cu frica-n sân și cu rețeta altora, pentru ca până la urmă să dea lovitura după propriul meniu pus pe masă de mai bine de un secol: minge scoasă la margine, centrare înaltă la bătaie, cât mai mulți să sară în careu și sigur iese ceva.

Slovacia a chinuit Anglia la Gelsenkirchen de la început până la finalul prelungirilor, în care s-a ajuns după ce Jude Bellingham, considerat noul John Lennon al fotbalului insular, a marcat izbăvitorul gol de 1-1 când mai erau vreo 70 de secunde și se termina chinul pentru antrenorul Gareth Southgate. Nici măcar frumusețea execuției nu poate să ascundă toate îndoielile din jocul britanicilor, care arătau de parcă și-au pus costumul altuia, cam strâmt pe la încheieturi, și s-au apucat de break dance.

Așa că până la urmă golurile au fost englezești și inventate încă de la 1894, când venea centrarea înaltă în careu și mingea ajungea pe capul cuiva, care trimitea în plasă. Să lămuresc: după 120 de minute, Anglia a învins Slovacia cu 2-1. Slovacii, simplii, eficienți și cu suflet mare de echipă mică au deschis scorul prin Ivan Schranz, care are 30 de ani, joacă la Slavia Praga și în sezonul abia încheiat a jucat doar 14 meciuri și a dat un singur gol. Cu englezii l-a marcat pe al treilea la Euro și e golgheter.

După golul acesta al lui Schranz au urmat vreo 70 de minute de chin și jale pentru englezi, puși de antrenorul lor să joace ca Spania, dar fără să fie avertizați că scopul e să încerci să trimiți mingea în plasa porții adverse. Așa se face că a venit pauza și Anglia nu trăsese vreun șut în primele 45 de minute.

Și statistica a arătat la finalul celor 120 de minute că englezii au avut 16 șuturi în total, două pe poartă, cele cu golurile, slovacii 13, din 61 de atacuri, respectiv 38.

Spania, mai întâi în cifre! Scorul a fost 4-1, cu Georgia, feblețea mea inutilă dar dârză precum Caucazul care naște orgolii inutile și războaie despre care nu se mai știe de la ce au început. 36 de șuturi, georgienii doar 4, 108 atacuri, gruzinii 13. În cele 90 de minute jucate, ibericii au greșit 51 dintre cele 823 de pase pe care și le-au dat unii altora. Englezii au pasat în 120 de minute de 812 ori, ca să nu uităm că cifrele sunt pentru a compara două echipe puse de soartă să joace în aceeași seară, ca să vedem cât de diferite sunt.

Nu vă ascund că am o presimțire: Anglia va învinge Elveția în sferturi și se va califica în semifinale, în vreme ce Spania, așa frumoasă și de-a dreptul seducătoare va suferi în fața Germaniei și va fi eliminată, pe 5 iulie 2024! Dă, Doamne, să mă înșel!

Cu Georgia, spaniolii s-au mutat de când s-a dat startul în treimea de teren din fața bravului portar Giorgi Mamardașvili, care n-are încă 24 de ani și despre care cred că e unul dintre primii 5 în acest moment în Europa.

După 15 minute, ibericii aveau 87% posesie, 7 șuturi, 6 cornere și atacau cu zâmbetul pe buze, de parcă erau în curtea școlii. Zâmbetul nu le-a înghețat nici când Robin Aimé Robert Le Normand, francez sadea naturalizat de spanioli, a vrut să dea o pasă la portar cu șoldul și a trimis la colț, imparabil. Era 1-0 pentru georgieni și în peluza plină de fanii lor două fete și-au pus mâinile-n cap a necredință și-au început să plângă. O așa minunăție de scor le frânsese inimile!

Fetele n-au impresionat cavaleria ușoară spaniolă și mânjii Lamine Yamal și Nico Williams au continuat să galopeze dinspre benzi spre centrul terenului, până când ultimul i-a pasat decisiv lui Rodri și a venit egalarea. Doar 11 minute au reușit să conducă gruzinii. Apropos de Rodri, el e fratele mai mare al mânjilor Spaniei și le ține spatele după fiecare năzbâtie.

Ce a urmat e pură fericire fotbalistică. Spania a câștigat cu 4-1 dar putea fi 11-1 și nimeni n-ar fi îndrăznit să conteste scorul. Nico Williams, pe care-l iubesc în alb și roșu de Bilbao, a dat golul serii, cu un șut sub transversală după un dribling scos efectiv de sub el, la intrarea în careu. A marcat și Dani Olmo, cu rafinament, pecetluind o victorie care arată Spania ca fiind cea mai în formă, mai frumoasă și mai plină de imaginație echipă de la Euro.

Una în care strălucește un adolescent care și-a dat examenele din cantonamentul de la Euro, înainte să dea cele mai bune și mai neașteptate pase din turneu. Lamine Yamal n-are încă 17 ani și e de departe cel mai combinativ fotbalist al Spaniei, când e vorba de atac. A vrut să dea și el gol duminică seara, dar în același timp a vrut să dea gol oricare dintre coechipierii lui, așa că le-a oferit pase care mai de care mai rafinate, mai neașteptate și mai inspirate. Cum a fost cea pentru 2-1, un covrig spre bara a doua pe care, dacă mă gândesc mai bine, 99,9% dintre muritori și-ar rupe glezna dacă ar încerca să-l execute.

Lamine Yamal, și cu asta închei, a devenit cel mai tânăr jucător prezent vreodată într-o fază eliminatorie la un turneu final continental, la 16 ani și 353 de zile, depășind recordul lui Jude Bellingham, că tot am făcut comparații cu Anglia.

0 comentarii

Publicitate

Sus