Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema regretelor."
Două picioare stângi
Cosmin Văideanu
Cosmin Văideanu
- Ce-i asta? I-am întrebat pe Monica și Andrei, care stăteau în picioare în fața mea.
Îmi dăduseră un plic și erau bucuroși ca doi copii care așteaptă să fie felicitați de părinți că au luat nota zece la lucrare.
- Uită-te, frate, mă îndeamnă Andrei nerăbdător.
Deschid plicul fără să mă grăbesc. Văd o invitație la nuntă. Invitație la nunta lor. Nu-mi vine să cred.
- E pe bune?
- Nu, frate, facem caterincă, răspunse ușor iritat Andrei. Normal că e pe bune.
- Nu credeți că e cam devreme?
- Parcă ești maică-mea, pufni Andrei.
Monica se uita la noi tăcută. Dar avea chipul luminos. Probabil așa arată un om fericit.
- Adică, vă știți doar de câteva săptămâni, am insistat eu. Nu?
M-am așezat pe fotoliul din sufragerie și le-am făcut și lor semn cu mâna să ia loc pe canapea. Mă gândeam că eu sunt "vinovat" de această situație și recunosc că nu prea știam cum să o gestionez.
Acum câteva săptămâni mă înscrisesem la un curs de dans. Dansuri latino, mai exact. Mi se păruseră mai abordabile față de alte stiluri de dans. Dar, oricât ar părea de surprinzător, dansul nu era pentru mine principalul motiv pentru a merge la un curs de dans. Adică, da, mi-ar fi plăcut să învăț cha-cha-cha sau bachata. Dar mai mult îmi doream să cunosc o fată. Mai timid din fire, mă gândeam că la dans dacă te duci singur ți se "repartizează" o parteneră, că doar nu toate fetele vin cu iubiții lor. Poate sunt și fete care își caută partenerul la un curs de dans, cine știe. Și poate se leagă ceva. Planul părea unul foarte bun, până am realizat că nu sunt chiar un dansator bun. Ce zic eu bun, nici măcar unul mediocru nu sunt. Când dansez parcă am două picioare stângi. Ce fac dacă, încercând să o impresionez, obțin efectul invers și nedorit? O calc pe picioare sau, mai rău, o fac să râdă de mine. S-a dus toată magia, iar încercarea mea de-a o cuceri se transformă într-un coșmar.
Cuprins de panică, iau hotărârea să mă retrag de la cursul de dans. Plătisem primele trei ședințe, iar banii nu se returnau. Atunci mă gândesc la Andrei, cel mai bun prieten al meu, care nu îmi refuză propunerile și îmi acceptă toate capriciile. Altfel, ar mai fi prietenul meu cel mai bun încă din școala generală?
- Adică să dansez pentru tine?, mă întrebă Andrei atunci când i-am propus.
- Mergi la astea trei ședințe, nu trebuie să îmi dai banii, dar să îmi povestești cum e acolo, ce fete vin, dacă sunt frumoase, singure. Chestii de genul ăsta. Dacă e greu să înveți să dansezi. Plus că tu te pricepi, ai făcut dansuri populare când erai mic. Nu o să îți fie greu.
- Ai niște idei, de mă doare creierul mic.
- Dacă faci asta, îți rămân dator. Fac ce vrei tu pe urmă. Îți promit.
- Nu știu, frate, pe mine nu mă interesează dansurile astea. La ce mă ajută?
- Sunt mai multe motive. Faci mișcare. În plus vei fi sufletul petrecerii la orice nuntă, botez, tăiere de moț. O să ai dansurile latino la degetul mic.
- E ce mi-am dorit, răspunse ironic Andrei.
- Băi, Andrei, de ce ești fraier? Nu te gândi doar la dansuri. Poate cunoști o fată drăguță acolo. Uite cum facem, mergi măcar o dată și dacă nu îți place, asta e. Nu o să mai insist.
Până la urmă, Andrei nu a avut încotro și a mers la cursul de dans în locul meu. Și acolo, ce să vezi? A primit ca parteneră o fată drăguță, începătoare ca și el. S-au completat reciproc în dans și nu numai. Și cel mai important este că s-au plăcut reciproc de la început, iar povestea lor a continuat dincolo de sala de dans. El a mers și a doua oară la cursuri și a treia și a zecea oară, iar acum sunt amândoi în fața mea și își anunță planurile de căsătorie. Fraierul am fost eu, de data aceasta. Dacă nu era teamă mea că cele două picioare stângi mă vor face de râs în public, poate o cunoșteam eu pe Monica, poate pe altă fată, poate eram în locul lor, poate...
Și acum eu de ce sunt supărat pe ei? Ce vină au ei? Regretele sunt acum tardive. Până la urmă trebuie să accept că am greșit și să merg mai departe, învățând ceva din experiența asta.
Mă ridic din fotoliu.
- Cred că am uitat să vă felicit, Andrei.
Prietenul meu a sărit în picioare și ne-am îmbrățișat.
- Să fiți fericiți!, le-am mai spus.
- Să nu crezi că scapi așa ușor, mă anunță Andrei râzând. Vei fi cavaler de onoare.
- Se pare că nu am încotro.
Monica se ridicase și ea de pe canapea. O îmbrățișez și spun:
- Felicitări! Andrei e un tip admirabil. Să vă uitați unul la altul așa cum vă priviți astăzi!
- Mulțumim!, spuse Monica în timp ce mă săruta pe obraz. Și pentru că vei fi cavaler de onoare, îți promit că vei avea parte la nuntă de o parteneră pe măsură. Domnișoară de onoare va fi cea mai bună prietenă a mea.
În timp ce ne îmbrățișam toți trei și îi felicitam pentru marele pas pe care îl vor face, mi-am amintit că pe lângă sala de dans, un alt loc unde poți întâlni femei frumoase este la nuntă. Iar acolo nu e musai să știi să dansezi.
(va urma)