Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema regretelor."
Când și-a băgat Buzea coada
George-Cosmin Borș
George-Cosmin Borș
Listă personaje:
COSMIN PETRESCU, scriitor aspirant
CLEOPATRA MIREA, scriitoare debutantă
MARI(ANA) DOMNICA, scriitoare debutantă
VIOREL TOMA, jurnalist și scriitor
DOAMNA CATERINA, mama lui Cosmin
MIHAI BUZEA, scriitor de succes, arborist, critic literar și patron de editură
Acțiunea se desfășoară în balconul apartamentului doamnei Caterina, dar și în mediul virtual, pe WhatsApp, replicile fiind afișate pe un ecran montat pe scenă. Actorii stau așezați pe scaune, cu fața spre public, cu excepția lui Cosmin, care fumează în picioare, în fața ferestrei, și a doamnei Caterina, aflată permanent în spatele scenei.
DOAMNA CATERINA (cu glas pițigăiat): Cosmin?
COSMIN (agitat): Ce-i? Sunt în balcon.
DOAMNA CATERINA: Masa-i gata!
COSMIN: Băi, mamă, ți-am zis de zece ori că nu mi-e foame. Du-te și mănâncă tu și lasă-mă-n pace.
DOAMNA CATERINA (pe un ton plângăreț): O să ți se facă rău, măi, mamă.
COSMIN: Așa, și? Alte sfaturi prețioase mai ai?
DOAMNA CATERINA: Am, cum să nu. Hai, lasă țigara și vino la bucătărie, că se răcește.
Cosmin scoate telefonul din buzunar și începe să tasteze. Trage adânc din țigară.
COSMIN (pentru sine): Toți sunteți deștepți. Băgați, frate, sfaturi, că prostul de Cosmin e aici să le mestece. Băgați sfaturi! Așa-i când în jur ai doar oameni care se cred buricul pământului.
(Discuția se mută în totalitate online, imediat după ce Cosmin le trimite un text prietenilor săi dintr-un grup de sprijin în vederea scrierii creative. Pe tot parcursul scenei, lumina se mută de la un actor la altul atunci când ia cuvântul.)
COSMIN: Salutare! Las și eu un text pe care l-am scris ieri. Aștept să aruncați cu ouă, roșii, banane și ce se mai aruncă în creatori.
(Pe ecran apare textul: "Regretele ei.docx".)
VIOREL: Salut! Am citit. Nu-i rău. Interesant din punct de vedere imagini, senzații, cam dezamăgitor din punct de vedere narativ. Perspectiva tipei nu e credibilă, iar finalul forțat. Aaa... și schimbă titlul, că e lame.
COSMIN: E un titlu de lucru, credeam că e evident.
MARI: E bunicel, Cosmin, dar o femeie n-ar gândi așa. Nu știu ce-ai vrut cu partea aia melancolică. Te pierzi în niște chestii care, sincer, nu-și au rostul. Finalul mi s-a părut ok, dar nu prea am înțeles unde bați cu el, per ansamblu.
COSMIN: Mda. Păi mi-e clar că n-ați înțeles unele lucruri. Întregul demers este despre înstrăinarea de locurile dragi, ruperea de trecut, amintirea, modul în care alegerile îți afectează viața. Am vrut să-i dau greutate cumva. Personajul meu nu-i o femeie tipică, din contră. E specială. Chiar speram c-o să vă prindeți. Am scris toată săptămâna la el.
VIOREL: Parcă ziceai că l-ai scris ieri.
COSMIN: Da, bine, chestia asta văd c-ai observat-o, dar substratul textului nu prea.
CLEOPATRA (entuziastă): Guys, a ieșit recenzia!
MARI: Nu mă înnebuni. Buzea?
CLEOPATRA: Da, da. Și ce credeți? I-a plăcut. Când am citit, eram ceva de genul: wow, despre cartea mea scrie așa?
MARI (strigând): Felicitări, fată! Thoamne, cât mă bucur pentru tine! Mă bucur din suflet.
VIOREL (ponderat): Bravo, Cleo! Oricum, n-avea ce să zică de rău. Romanul tău e top.
COSMIN: Ok. Știu c-o să-mi săriți în cap și nu e ca și cum nu m-aș bucura pentru tine, Cleopatra, dar discutam ceva aici.
CLEOPATRA (ironică): Băi, scuză-mă că v-am întrerupt. N-am știut că trebuie să primesc acceptul cuiva ca să mă bucur pentru o carte cu care m-am chinuit trei ani.
COSMIN: Ce să-ți zic. De parcă eu frec menta. Înțeleg, ai primit o recenzie, mă bucur din suflet, dar politicos era să aștepți să se termine de discutat despre textul meu și după aia...
CLEOPATRA: După aia îmi dai și mie dreptul la cuvânt sau cum?
MARI (enervată): Băi, potoliți-vă!
VIOREL: Cosmin, oricum erai la faza în care îți apărai textul și ne criticai pe noi. Faza inutilă, adică.
COSMIN: Asta ai înțeles tu, marele prozator? Tare! Știi ce mă seacă pe mine? Că de câte ori pun și eu un text, tre să-ncepi. Aia nu-i bună, aia nu merge, aia nu-știu ce, ca să le influențezi și pe fete. Știu, rupi norii, ai două romane la Polirom, îți dă lumea like la postări. Și? Uneori aștept și eu de la tine o laudă, o ceva, un căcat de vorbă bună, un spirit de camaraderie.
VIOREL: Mai citește o dată ce-am scris. Am zis că nu-i rău textul.
COSMIN: Nu-i rău e o încurajare pentru fraieri. E ca să nu spui că ți se pare o porcărie. Eu, când ai publicat ultima carte, ai văzut ce recenzie ți-am făcut, deși...
VIOREL: Deși ce?
MARI: Cosmin, chiar întreci măsura la faza asta, sincer. Te-ai trezit cu fața la perete?
VIOREL: Nu, lasă-l să zică până la capăt. Deși ce?
COSMIN: Deși... e superficial, frate! Na, am zis-o. Obsesia ta pentru dialog, dialog, dialog e absurdă. Asta nu-i nici măcar proză. Nu poți să scrii un roman cu 80% dialog, nu poți. Vrei să scrii teatru, scrie teatru, dar atunci nu te mai da mare cu romanele tale.
MARI: Mama să mă bată! Ce legătură are sula cu prefectura? Citește să vezi ce-i ăla teatru. Pe mine m-a dat pe spate romanul lui Viorel. E modern, e alert, e bun bun. Buzea a zis că i-a plăcut total.
COSMIN (pe un ton iritat): Ah, da. Bagă-mi-l în față pe Buzea. Cine-i omul ăsta, frate, Dumnezeu? Depozitarul adevărului suprem? Las-o dracului de treabă. A zis Buzea, m-ai dat gata cu asta. Păi dacă te iei după el și după Iaru, toată literatura o s-ajungă un snop de articole chele.
VIOREL: Am înțeles, nu ți-a plăcut. Îmi pare rău, ce să zic. Nu mă supăram să scrii tot ce crezi pe Facebook, decât să mă cerți acum pentru că ți-am zis opinia onestă referitoare la textul tău. Mai ales că tu ai cerut feedback, nu? Roșii, ouă, remember?
COSMIN: Băi, nu m-a supărat c-ai zis ce-ai zis. Asta e. Mă supără că dezbrăcați textele de descrieri, de filosofie, de orice substanță. E ca și cum le-ați arde hainele și le-ați da drumul în pula goală pe net.
CLEOPATRA: Frumos mai vorbim azi. Ia vezi cine scrie pe net. Cărțile noastre au trecut printr-un proces editorial.
COSMIN: Făcut de cine? De unii care gândesc la fel ca voi. Pana mea, dacă scriam și eu un roman ca tine, Cleo, acum era publicat în șapte limbi și era recenzat în franceză. Ca idee, doar. Însă, unu la mână, a fost faza cu Cezar.
CLEOPATRA: Wow, n-ai scris romanul că ți-a murit motanul acum cinci ani.
COSMIN: Ooo, ești și expertă în traumă acum. Tare! Mai bagă un roman, Cleo, și zi-i lui Buzea să-i facă recenzie, că ești pe val!
CLEOPATRA (furioasă): Ești chiar nesimțit!
MARI: Frateee, dar nu vă mai calmați o dată. Cosmin, a dat strechea în tine, ce-ai? Ok, nu te-ai simțit în stare să scrii la roman. End of story. Ai trecut peste. Hai să vorbim despre viitor acum.
COSMIN (ignorând-o pe Mari): Și doi la mână, eu nu mi-am vândut sufletul. N-am putut, băi, s-o fac. N-am avut puterea voastră. Decât să mă fălesc că am o carte în librării, vai mama ei, am preferat să fiu sincer cu mine însumi. Tu zici nesimțit, Cleo, eu zic onest.
CLEOPATRA: Măcar noi ne-am zbătut să scriem și să publicăm, da? N-am stat pe cur imaginându-ne că suntem geniali și neînțeleși.
COSMIN: Aha, asta era. Ați publicat și eu nu. Cosmin e oaia neagră a grupului, tipul care n-a reușit în viață.
VIOREL (pe un ton amuzat): Să vă zic una bună. M-au sunat de la festival să stabilim ce vom face sâmbătă și 90% din discuție a gravitat în jurul faptului că o să am masa și cazarea asigurată!
CLEOPATRA: Hahahaaa!
MARI: Mor!!
COSMIN: Chiar mă întrebam când o să ieși la interval cu una dintre glumele tale de căcat.
MARI: Cosmin, ascultă-mă. Citește, te rog, ce scriu. Hai, că deja mă ia capul. Grupul ăsta pentru ce mama lui a fost făcut in the first place? Să ne ajutăm între noi, nu? Să ne susținem în momentele alea grele, când nu dădea nici dracu un ban pe ce scriam. Trăgând linia, am realizat ceva. Cu trudă, cu suferință, cum zice Cleo, cu ore nedormite. Nu te obligă nimeni să scrii ce nu vrei, să sacrifici cine ești ca să parvii în niște cercuri literare. Dacă tu simți acum niște frustrări, niște regrete, noi suntem aici să te ascultăm. Un singur lucru te rog, renunță la atitudinea asta oribilă.
CLEOPATRA: Ce frumos ai scris, Mari. Eu chiar n-aveam chef să mă cert azi.
COSMIN: Oh, Mari, Mari... Asta ai înțeles tu, fată? Că regret? Ai scris un kilometru de text ca să ce? Exact ca povestirile tale. Plate, plictisitoare, lipsite de orice tensiune. Măcar Cleo și Viorel mai au o brumă de talent, dar tu ai publicat doar că te-au recomandat alde Iaru și alții ca el. Și acum crezi că asta îți dă dreptul să mă judeci.
VIOREL (resemnat): Oh, man!
CLEOPATRA: Puii mei! De-ajuns! Eu nu mai stau pe grupul ăsta, să fie clar!
COSMIN: Nu te deranja. Lasă că ies eu și-o să vă puteți mângâia unul pe altul pe creștet cât de geniali sunteți, în pula mea. Chemați-l pe Buzea în locul meu, ca să-i ridicați statuie.
(Pe ecran apare textul: "Cosmin Petrescu left the group").
Cosmin dă din cap și mai aprinde o țigară. Se aude sunetul unei notificări. Aruncă grăbit țigara pe geam și bâjbâie pe ecranul telefonului. Mâinile îi tremură.
(Pe ecran apare textul: "Bună ziua, din păcate, manuscrisul dumneavoastră nu întrunește criteriile de selecție ale echipei noastre editoriale. Cu stimă, Mihai Buzea")
DOAMNA CATERINA: Hai, măi, mamă, la masă, că după aia poți să stai toată ziua cu oamenii ăia.