Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema prostiei."
Depravata de la doi
Gabriela Gabrinov
Gabriela Gabrinov
- Ptiu, Romică! Auzi! Iar se aude! Scoală, mă! Fii pe fază, auzi!
Soțul Georgetei, smuls brusc dintr-un vis cu sarmale și fete dezbrăcate, clipi bezmetic de câteva ori, mormăi și se ridică cu greu într-o rână. Nu reuși să articuleze decât câteva bombăneli care mai degrabă o enervară pe Georgeta și-o îndemnară să-i ardă o palmă ușoară peste ceafa lată și bronzată aiurea, acoperită acum de fire albe.
- Măi, Romică! Scoală când îți spun! Auzi! E vecina de la doi. Sigur e cu cineva.
După ce obositul Romică clipi de suficiente ori încât să-și limpezească privirea, care-i căzu ca o seceră peste ceasul din perete, își recăpătă glasul:
- Tu ești sănătoasă la cap, Georgeto? Ce bazaconii auzi la doișpe noaptea?
Însă înainte ca distinsa lui soție să-i livreze răspunsul pe care-l avea deja pregătit pe vârful limbii despicate, se auziră clar și răspicat câteva bufnituri ritmate din tavan, urmate de niște tânguieli atât de obraznice, de-ai fi zis că e vorba de-o pisică în călduri, nicidecum de o femeie. Romică se ridică și se frecă la ochi. Georgetei nu-i scăpă reacția lui, pe care-o interpretă drept o validare întârziată, așa că-i dădu înainte:
- Știam eu că se petrece ceva, am mai auzit sunetele astea, se aud numai când e bărbată-su de noapte. Sigur îl înșală, dădu ea verdictul, coborându-și vocea până la o șoaptă însoțită de stropi de salivă.
- Stai, făi femeie, că mi-ai mâncat sufletul! Adică, cum, de ăștia de deasupra zici?
- Da, măi, tăntăvane, ăștia de deasupra! Ea îl înșală pe el, sigur vine cineva la ea când el e de noapte, ce nu înțelegi?
Cu trăirile visului hedonist încă adânc înrădăcinate în minte, Romică se uită împrejur cu ochii bulbucați, care-l usturau, și începu să-și frece creștetul capului, acolo unde i se formase deja o chelie generoasă, care semăna cu lacul Bâlea văzut de pe creste. Georgeta stătea sprijinită de speteaza înaltă a patului, cu plapuma trasă până sub piept și cu ochelarii ei cu șnur mov coborâți pe nas. În poală ținea o revistă de modă pe care încetase s-o mai răsfoiască, preferând să-și îndrepte atenția spre urgia care se petrecea la etaj.
- A dracului panaramă... lasă că am să-i spun eu lui bărba'-su, să știe și prostul ăla, care-și rupe cârca la muncă, ce face lepra când nu e el acasă. Aha-ha-ha! Am să-i spun, vede ea... de n-o da-o ăla afară în șuturi, să mă scuipi în gură. Schija dracului ce e... că de țoapă n-o întrece nimeni! Ai văzut-o dară cum se poartă, numai cu rochii din alea bălțate, de i se văd toate cele, cu tricouri deșucheate, ba cu buricul gol, ba cu umerii la vedere, iar de craci nu mai zic, că mai are să și-i urce pe trotuar și să-i fluture la stradă, să oprească mașinile la bulevard...
- Auzi, făi, femeie, îi tăie Romică avântul, da' de unde știi că-l înșală? Ai dovezi?
Soția îi aruncă o privire criminală pe deasupra ramei ochelarilor căzuți.
- Da' tu n-auzi, mă? Ești olog de urechi?
- Orolog cred că se zice, o corectă, savant, Romică. Și aud, cum nu? Da' nu e înțelept să sărim așa la concluzii. Fapta trebuie demonstrată.
- Și ce-oi vrea tu să fac? Să intru peste ea când se încalecă? Doamne, apără și păzește! își făcu ea cruce cu un gest evlavios. Asta-mi mai trebuie! N-am eu destule pe cap.
- Aha! Carevasăzică, ai destule pe cap, i-o întoarse Romică. Nu mai bine ne vedem noi de treaba noastră? Că și-așa nu e frumos să te bagi în casa omului. Ei știu mai bine ce e acoloșa, nu e treaba noastră. Mai bine să stăm liniștiți, că cine știe? Ai văzut, facerea de bine e futere de mamă.
Mândru de raționamentul său, bărbatul își coborî picioarele la marginea patului și se întinse după sticla cu apă din care bău cu înghițituri mari, apoi își plimbă limba peste mustața albă. Soția îl urmărea din penumbra veiozei ca o gorgonă, cu părul făcut permanent ramificându-se într-o formă ce aducea aminte de ciuperca de lemn din parcul de copii.
- Of, Romică, tot așa ai rămas, nici vorbă să te mai coci la minte, băiatul meu, of! Păi unde-ai mai pomenit tu așa ceva? Că la mine, sigur nu! Că doar am fost cinstită o viață întreagă, iaca, asta mi-e crucea! zise femeia, făcându-și iar semnul crucii cu adâncă evlavie. Asta-i o coțohârlă, o depravată ordinară, auzi doar bușiturile astea care mai are puțin și ne dărâmă pereții.
- Păcate amărâte, încercă soțul s-o potolească printr-o fluturare a mâinii. Hai, ia de te culcă, mâine dimineață mergem la grădină.
Cu această concluzie, Romică se ghemui la loc sub plapumă și adormi buștean. Ba începu și să sforăie. Georgeta, însă, rămase trează, preocupată și vigilentă, încercând să reconstruiască mental harta actului de infidelitate pe baza sunetelor care se auzeau tot mai stins de deasupra.
A doua zi, așa cum fusese stabilit, plecară de dimineață, pe răcoare. Aveau un teren moștenit de la părinții Georgetei la ieșirea din oraș, iar de când cu valul de scumpiri, hotărâseră să se ocupe de îngrijirea unei grădini de legume, dacă tot aveau timpul necesar. Primăvara și vara, mergeau aproape o dată la două zile. Își trăseseră apă de la rețea, ridicaseră și o baracă mică, pentru unelte și acareturi, iar pentru că soarele arzător nu le permitea să-și continue munca mai târziu de ora unsprezece, făcuseră și un pavilion acoperit, cu măsuță și șezlonguri în care Georgetei îi plăcea să se relaxeze și să se uite la telenovele turcești pe tabletă. Numai că, în ziua aceea, nu avea spor deloc. Urmărea telenovela mai degrabă întoarsă pe dos, fiecare gest al unuia dintre personajele feminine amintindu-i de desfrânarea vecinei care locuia deasupra lor la bloc. Ajunse în punctul în care fierbea de nervi și se certa cu sine însăși în gând. Ia uite-o și pe Ecce, e a dracu' ș'-asta, umblă numai după averea lu' Harun, nu-l iubește da' nici nu-l lasă, arză-o-ar focu' s-o arză, la fel ca curva aia, de-o ține prostu' acasă ca să se-ntindă cu hăndrălăi, cât el își rupe spatele la muncă. Păcat de el, băiat deștept, cu facultate, medic respectat, da' nu i-a dat Dumnezeu după suflet. Cum Romică se întinsese atât de mult cu treaba, de-l uitase sfântul printre răsadurile de dovlecei, femeia trebui să-l aștepte mai bine de o oră ca să poată pleca împreună spre casă, așa că se mai uită la un episod.
Intrând în scara blocului, aproape că icni de indignare când îi văzură pe vecini coborând scările. Inculpata, îmbrăcată în niște pantaloni scurți de păreau mai degrabă chiloți, tăiați special să i se vadă bucile, și un maiou care-i rămăsese mic, îl trăgea pe bietul prostănac de mână. El, soțul, băiat bun, doctor, respectuos și amabil, o privea cu drag și rânjea.
- Bună ziua! aproape că se răsti Georgeta la ei, încruntată.
- Bună ziua! răspunseră deodată, întorcându-și privirile spre bătrâni.
- Ooo, interveni Romică, de frică să nu spună nevastă-sa vreo prostie, ce face porumbeii?
Femeia rânji, arătându-și dantura impecabilă și obrajii fermi și roșii care, prin contrast cu pielea bronzată, ori cel puțin așa i se părea Georgetei, o făceau să arate ca o arătare de la circ. Bărbatul, îmbrăcat lejer, de vară, cu o cămașă cu mânecă scurtă, descheiată cam mult, și o pereche de pantaloni trei-sferturi, dădu ușor din cap.
- Bine, bine, dumneavoastră? De la grădină, nu?
- Daaaaa, păi ce să facem? Punem și noi o roșie, un ardei, o aia, că acuma dacă s-a scumpit toate, parcă nu-ți mai vine să intri în aprozar. E frumoase de-ți ia ochii, da' scumpe rău.
- Și e mult mai sănătoase! interveni acid Georgeta. Alt gust are mâncarea făcută cu o legumă din grădină, decât cu din alea crescute forțat la solar. Da' de un' să știți voi, ce, sunteți tineri, poate nu gătiți...
- Ba să știți că eu gătesc în fiecare zi, zise țoapa, toată un zâmbet, apoi se ridică pe vârfuri, tot rânjind, și-l sărută pe bărbat, spre scârba Georgetei.
- A, ce frumos! zise Romică, stânjenit de situație. Foarte bine, copii, foarte bine.
Se răsuci și-i făcu semn din cap soției lui, apoi îi făcu semn galant spre casa scării, invitând-o s-o ia înainte. Georgeta făcut un pas, urcă o treaptă, apoi mai urcă una, iar când o urcă și pe a treia, se răsuci pe loc, simțind că nu-și mai poate stăpâni urticaria internă și răbufnind:
- Măi, omu' lu' Dumnezeu, da' tu ești chior? Da' tu nu vezi că asta te înșală? Cum poți, mă, băiatule, să trăiești așa, când ea se coțăie cu câte unul când tu pleci la serviciu de noapte? Am auzit-o io cu urechile mele! Și azi-noapte s-a coțăit, mai că nu ne-a dărâmat tavanul în cap. Doamne, apără și păzește! încheie femeia, tremurând.
Spre definitiva ei stupoare, cei doi soți se priviră și izbucniră în râs. Dar un râs scuturat, adânc, din piept, ca și cum tocmai auziseră cea mai bună glumă. Romică rămase pironit în loc, privindu-i de parcă încerca să ia seama la un act atroce, o infracțiune, și cu greu reuși să se dezmeticească încât să priceapă ce se întâmpla. Georgeta scotea flăcări pe nas și pe urechi. Pesemne că diavolița împielițată și-l dresase bine, să nu asculte în gura lumii, așa că se hotărî pe loc să vină și cu dovezile, dacă era cazul. Știa exact cum să facă, o învățase pe ea nepoata, Măriuca, să folosească drăcia aia de tabletă pe care i-o cumpărase fiu-su de Crăciunul trecut, așa că avea să aștepte momentul prielnic, să se strecoare noaptea până la ușa lor și să înregistreze sunetele animalice care răzbăteau din apartamentul încornoratului căruia i se pusese un văl pe ochi și nu voia să vadă adevărul.
Însă bărbatul se calmă forțat, își șterse sudoarea de deasupra buzei cu dosul palmei și, dregându-și vocea, le zise:
- De fapt, să știți că nouă ne place foarte mult să folosim jucării sexuale atunci când facem dragoste, iar când nu sunt acasă, soția mea îmi cam simte lipsa, așa că își face de cap.
Fălcile Georgetei căzură la pământ, în timp ce vecinii mustăceau și se înghionteau ca doi copii de grădiniță. Înghiți în sec, se uită când la unul, când la celălalt și încercă să-și imagineze ce dumnezeului erau alea jucării sexuale și cam cum se foloseau, de-o făceau pe janghină să urle ca o mâță în călduri. Își făcu repede o cruce cu limba și-o luă înaintea lui Romică.